Portul maramureşencelor

Portul popular a fost dintotdeauna respectat în Maramureş. Odată cu urbanizarea ţării, atunci când aproape toată România renunţa la iile brodate şi fustele înflorate în favoarea hainelor moderne, maramureşencele, ca nişte femei de bună credinţă, nu se încumetau să-şi schimbe broboadele pe pălării şi fustele pe pantaloni. Şi dacă pe atunci erau tentate să poarte altfel de haine, astăzi costumul popular este în vogă, femeile se întrec între ele care-i mai frumoasă.

La slujba de la Mănăstirea Bârsana, unde le-am admirat frumosul port, duminicile şi de sărbători se adună toate satele vecine, femei şi bărbaţi îmbrăcaţi în aceleaşi haine pe care le-au purtat sute de ani străbunii lor. Rar cine îndrăzneşte să încalce codul vestimentar al ţinutului, mai ales de sărbători. Şi dacă totuşi se găsesc din aceştia, apoi să ştiţi că sunt turiştii ori cei care se întorc de peste hotare. Vremurile acestea de migraţiune şi-au lăsat amprenta asupra „moralităţii” lor, îmi dă de înţeles Dochiţa Rus, vânzătoare de suveniruri de la porţile mănăstirii.

„Pe timpul lui Ceauşescu, numai cocoanele îndrăzneau să poarte haine domneşti”, le spune Dochiţa hainelor pe care le purtăm noi, pe aici, zi de zi. Cine erau aceste cocoane? Soţiile primarilor, angajaţilor căilor ferate, învăţătoarele. Pentru o femeie din sat era o mare ruşine să-şi schimbe portul, risca să fie discutată de tot satul.”

Să ştiţi că şi prin părţile acestea multă lume a luat astăzi drumul banului, dar se întorc de acolo, de la Paris, de sărbători, şi tare le mai place acestor femei să se întreacă între ele cu hainele „ţărăneşti”, cum le spune Dochiţa straielor populare. „Vedeţi doamna de acolo, este îmbrăcată în haine de vreo două mii de euro”. Începe a-mi calcula de ce ajung atât de scump, la văzul nedumeririi mele. „Basmaua costă vreo 500, cămaşa şi ea cam atât, fusta, pantofii, mărgelele… Totul depinde de cât de veche este ia şi cât de complicat este ornamentată, dacă e lucru manual. Basmaua, la fel, depinde din ce pânză e. La mare căutare sunt cele vechi, pictate manual”, încearcă să-mi explice femeia textura pânzei din care este confecţionată comoara de basma. „Prin părţile noastre, aşa basmale s-au vândut la 1500 de euro(!), îmi face analiza pieţei autohtone a hainelor populare maramureşanca.

Să nu credeţi însă că dacă îmbracă hainele tradiţionale şi-şi pun baticul, uită să cocheteze. Tăiate cu multă îndrăzneală deasupra genunchiului, atât la tinerele fete, cât şi la femeile mai în etate, fustele cu flori pe diverse fundaluri – verde, roşu, albastru ori galben, trădează din ce sat vine gospodina. Aşa se deosebesc femeile ţinutului. Unde credeţi că fug privirile turiştilor? La picioarele sexy ale maramureşencelor! Şi mai ales la cele care poartă pantof pe toc! Dar ce pantofi, domnilor! O adevărată paradă, concurenţă atât între fetele din Maramureş, cât şi între mamele acestora.

Până şi copiliţele cu biberonul la gură sunt îmbrăcate în haine populare. Stau la rând turiştii să facă poze cu ele, bineînţeles că le şi răsplătesc cu euraşi, pe care-i vâră în trăistuţele pe măsura celor care le poartă. Bărbaţii? Umbriţi de şarmul femeilor, le urmează la câţiva paşi, urmărind mândri cu privirea frumuseţea de nevastă.