Portugalia în fotografiile lui Valeriu Turea

DSC_1206turea exhibition photo

Valeriu Turea. Imagine: Nadea Roşcovanu

Azi, 19 iulie 2016, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, ex-ambasadorul Republicii Moldova în Portugalia, Valeriu Turea, a prezentat o expoziţie de fotografii adunată timp de cinci ani. Prin această expoziţie, autorul aduce un elogiu Portugaliei, cu care Republica Moldova este legată nu doar prin aceleaşi rădăcini lingvistice şi de civilizaţie, ci şi printr-un important număr de conaţionali stabiliţi temporar sau definitiv în Portugalia.

Expoziţia poartă titlul „Portugalia, ţara dorului răsare” şi cuprinde 40 de instantanee. Fotografiile sunt dinamice, pline de lumină şi culoare. Ele arată diverse locuri din Portugalia, oamenii de acolo, natura, arhitectura, locurile pitoreşti.

„Dacă doriţi să vedeţi un om fericit, nu-l căutaţi în altă parte, îl vedeţi în faţa voastră”, a spus Valeriu Turea la începutul evenimentului.

Despre fotografiile expuse, autorul a spus că „fiecare dintre ele are o istorioară interesantă. În poze îl vedeţi şi pe maestrul Eugen Doga, la ocean, fiind în Portugalia la aniversarea a 20-a de independenţă a Republicii Moldova, în altă poză este o bătrână dintr-o provincie a Portugaliei, cu o pisică alături. Am surprins momentul când şi ea, şi pisica se uitau în direcţia mea. Privirea lor arată că noi plecăm împreună. Într-o altă fotografie a fost surprins preotul Ioan Gherboveţchi, unul din preoţii moldoveni care slujesc în Portugalia, cu un copil în braţe. L-am surprins într-un Doamne miluieşte şi Doamne ajută”, a comentat diplomatul şi jurnalistul câteva poze expuse la vernisaj, invitându-i pe cei prezenţi să contemple expoziţia.

Întrebat de ce expoziţia se numeşte „Portugalia, ţara dorului răsare”, Valeriu Turea a răspuns cu emoţii: „Pentru că-mi e foarte dragă această ţară”.

Autorul relevă că cele 40 de fotografii au fost selectate cu greu, pentru că are în colecţia sa mai multe poze reuşite din Protugalia. „Mai că aş mai organiza o expoziţie cu moldoveni celebri în Portugalia. Îl am pe Eugen Doga, Mihai Ciobanu, Vasile Romanciuc, Gheorghe Urschi…”

Prezent la eveniment, dr. habilitat în politologie Victor Moraru a spus că „expoziţia este de fapt o filă din viaţa unui ambasador. Îs mai multe file, pentru că fiecare fotografie este o concepţie asupra acestei ţări pe care a descoperit-o şi asupra acestor oameni pe care i-a văzut şi i-a surprins. A fixat frumuseţile naturii, dar şi spiritul ţării, prezent în aceste fotografii. Îl felicit şi mă bucur pentru această expoziţie de fotografii. Suntem la un eveniment excepţional. Vedem un stat cu ochii de artist ai unui ambasador jurnalist”.

Fotografiile lui Valeriu Turea vor fi expuse în muzeu până la 25 iulie curent.

DSC_1187turea exhibition photo DSC_1190turea exhibition photo DSC_1194turea exhibition photo

DSC_1192turea exhibition photo

DSC_1195turea exhibition photo

The following two tabs change content below.