„Portiţa” pentru maşinile cu numere străine se închide

Autovehiculele cu numere străine vor putea fi înmatriculate timp de două luni

lovitura-pentru-masinile-cu-numere-de-bulgaria-pretul-asigurarilor-a-explodat-140915

Pentru a reduce inechităţile fiscale dintre cei care şi-au înmatriculat maşinile în R. Moldova şi deținătorii de autovehicule înregistrate în străinătate, autorităţile schimbă regulile de joc. Un proiect votat în prima lectură de Parlament prevede că maşinile aduse până la 1 noiembrie curent vor putea fi plasate în regim de import în R. Moldova timp de două luni cu o reducere de 70% a accizei, iar cele neînregistrate vor fi scoase din ţară.

Mariana Şalamac

În prezent, în Parlament sunt examinate două iniţiative legislative referitoare la automobile. Una este inclusă în politica bugetar-fiscală şi prevede modificări la anumite categorii de accize la autoturisme, iar altă iniţiativă ţinteşte aducerea în câmpul legal a maşinilor cu numere străine care circulă pe drumurile moldoveneşti. Ultimul proiect a fost elaborat în comun de patru ministere – Ministerul Finanţelor, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Justiţiei – pentru a soluţiona problema maşinilor cu numere străine (bulgăreşti, lituaniene ş.a.), pentru a elimina inechităţile fiscale dintre cei care şi-au înmatriculat maşinile în R. Moldova şi cei care circulă cu maşini înregistrate în străinătate.

„Principiul echităţii fiscale a stat în capul mesei: sunt oameni care merg şi trec revizia tehnică, achită accize sub formă de petrol consumat, achită acciză sub formă de maşină importată acum ceva ani, iar alţii nu fac acest lucru. Dar problema cea mai mare nu este de fapt că bugetul pierde milioane de lei, ci faptul că maşinile cu numere străine nu sunt pasibile de urmărire şi nu este siguranţă în trafic. Dacă o astfel de maşină era implicată într-un accident, poliţia noastră nu avea capacitatea administrativă să o urmărească. O altă problemă este că majoritatea maşinilor aduse din străinătate sunt vechi şi au un grad de poluare mare”, a explicat viceministra Finanţelor, Veronica Vragaleva, în cadrul unui club de presă.

Numere străine doar dacă ai şi permis străin

Astfel, urmează să fie introdus termenul de 180 de zile dintr-o perioadă de 12 luni consecutive la declararea mijloacelor de transport introduse pe teritoriul R. Moldova fără achitarea drepturilor de import. Dreptul de aflare pe teritoriul ţării noastre pe un termen mai mare îl vor avea autovehiculele introduse de către persoanele fizice domiciliate în străinătate şi care deţin permis de conducere în ţara în care îşi au domiciliul, cu condiţia achitării vinietei de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile de aflare a autovehiculului pe teritoriul ţării noastre.

STATISTICĂ

„Datele oficiale arată că numărul autovehiculelor înregistrate în R. Moldova se diminuează, chiar dacă numărul autoturismelor introduse pe teritoriul ţării noastre este în creştere. Numărul automobilelor importate a scăzut de la 31 607 în 2013 până la 17 553 în anul 2015. Suma accizelor achitate pentru automobilele importate s-a redus de la 770,5 milioane de lei în anul 2013 până la 543,02 milioane de lei în anul 2015, în timp ce volumul încasărilor din viniete s-a dublat: de la 42,7 milioane în 2013 până la 89,91 milioane în anul trecut.

Datele mai arată că la mijlocul lunii iunie 2016 în R. Moldova erau introduse prin admitere temporară peste 35 de mii de maşini cu numere bulgăreşti şi lituaniene. Calculele autorilor proiectului estimează că dacă 60% dintre aceste automobile s-ar înregistra pe parcursul perioadei stabilite de două luni, la bugetul public naţional s-ar acumula aproape 200 de milioane de lei.”

 

„Trebuia cumva de exclus persoanele care nu folosesc oportunitatea de a aduce maşini în R. Moldova pe baza celor 180 de zile permise, ci care vin la noi în ţară să facă afaceri, de exemplu, au o maşină cu numere bulgăreşti şi deţin permis de conducere bulgar. Pentru aceştia este clar că ei achită vinieta şi nu sunt obiecţii. Dar dacă tu ai maşină cu numere transnistrene sau altele străine, dar permis de conducere moldovenesc, înseamnă că faci chiar evaziune în baza sistemului care există”, a comentat Veronica Vragaleva.

Nici şmecheriile cu Transnistria nu mai merg

Restricţiile îi vizează şi pe cei care deţin sau folosesc maşini înmatriculate în regiunea transnistreană, dar dețin permis de conducere al R. Moldova. Potrivit proiectului, „se interzice circulaţia pe drumurile publice a autovehiculelor fără numere de înmatriculare ale R. Moldova sau ale unui stat străin, recunoscut de R. Moldova”. Astfel, şoferii ce conduc maşini cu numere transnistrene, dar nu au domiciliul în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului sau în mun. Bender şi deţin permis de conducere moldovenesc riscă o amendă de la 25 la 30 de unităţi convenţionale cu aplicarea a patru puncte de penalizare.

Din datele furnizate de asigurători, circa 35 de mii de autovehicule cu numere transnistrene au procurat poliţe de asigurare de răspundere civilă auto de la companiile de asigurare din R. Moldova, ceea ce ar însemna că o parte considerabilă din ele se află de fapt pe malul drept al Nistrului.

Ce facem cu maşinile deja aduse în ţară?

Introducerea în ţară a automobilelor cu numere străine a fost oprită la 1 noiembrie curent, iar toate automobilele aduse până la această dată, indiferent de perioada de exploatare, vor putea fi înmatriculate cu o reducere de 70% a cotei accizei pentru 2016. „A apărut întrebarea: ce facem cu maşinile care sunt deja în ţară? Şi am decis că ar fi bine să oferim o perioadă delimitată clară, de două luni, în care cei care au intrat cu maşini cu numere străine să le poată înregistra, să achite impozitele, să le devameze, să treacă revizia tehnică”, precizează viceministra Finanţelor. La întrebarea dacă este destul de echitabil faţă de cei care chiar recent au înregistrat maşinile cu numere străine, viceministra spune că această reducere de 70% a accizei a fost văzută ca un instrument care „să-i motiveze pe cei care sunt în zona neagră să intre în zona albă”.

Reducere de 70% a accizei

Pentru a înţelege cât este de substanţială reducerea, vom exemplifica prin câteva dintre cele mai populare mărci şi modele de maşini. Astfel, în cazul autovehiculelor diesel, pentru un Chevrolet Aveo cu capacitate cilindrică de 1300 centimetri cubi şi vârsta de până la şapte ani, va trebui achitată o acciză de 4 719 de lei faţă de 15 730 de lei, cât constituie acciza pentru anul 2016. O maşină Dacia Logan cu capacitatea cilindrică 1 500 va putea fi devamată cu 5 445 de lei faţă de 18 150, iar pentru un Hyundai Tucson cu motorul 2000 centimetri cubi acciza va constitui 18 480 de lei faţă de 61 600 de lei acciza actuală.

Reducerea de 70% este şi mai vizibilă în cazul maşinilor de lux. Un Mercedes-Benz S-Klass cu capacitatea motorului de 3000 centimetri cubi va putea fi înregistrat cu achitarea unei accize de 73 656 lei comparativ cu 245 520 lei, cât constituie cea stabilită pentru anul 2016.

În ceea ce priveşte autovehiculele pe benzină, o maşină Dacia Logan cu capacitatea cilindrică de 1400 de centimetri cubi şi perioada de exploatare de până la şapte ani, acciza va constitui 5 082 de lei comparativ cu 16 940 de lei, cea stabilită pentru anul în curs. Pentru un automobil Skoda Octavia cu capacitatea motorului de 1600 centimetri cubi va trebui achitată o acciză de 8 976 lei faţă de 29 920 în prezent. Pentru un BMW X5 cu motorul 3000 centimetri cubi acciza va constitui 27 720 faţă de 92 400 lei în prezent.

În proiectul aprobat de Guvern este stabilit că maşinile vor putea fi înregistrate în perioada 1 decembrie – 1 februarie, dar aşa cum proiectul încă nu a fost votat în lectura a doua, cel mai probabil, va fi amânat cu o lună şi va demara la 1 ianuarie.

„După cele două luni, Ministerul Afacerilor Interne şi cel al Transporturilor vor monitoriza dacă maşinile au fost înregistrate. De aceea, proprietarii maşinilor cu numere străine nu trebuie să rişte. Dacă maşina are o vârstă mai mare de 10 ani – va fi scoasă din ţară, iar dacă mai puţin de 10 ani – va fi scoasă după 180 de zile”, a conchis Veronica Vragaleva.

SURSA: eco.md

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)