Pornită să-şi pună capăt zilelor

Olesea a crescut într-un orfelinat. O experienţă de viaţă mai specială, diferită de a semenilor săi. Mamă-sa a murit când ea avea un an, într-un accident de maşină. Fratele şi soră-sa, mai mari, nu i-au povestit niciodată prea multe despre mama lor. Şi nici tatăl său nu i-a spus cum a fost viaţa mamei. Cu un surâs trist, îngheţat pe buze, i-a spus în duminica ceea: „Mămica ta a fost veselă, frumoasă şi bună gospodină. Şi nu numai că era frumoasă, dar Dumnezeu îi mai dăruise şi talent”.

S-a stins şi chipul luminos al tatălui

Atât a putut afla de la tatăl său în duminica în care împlinise cinci ani, pe care nu o va uita niciodată. I-au rămas în memorie ochii tatălui său, mari, albaştri, care s-au tot scăldat în lacrimi în acea zi. Seara, i-a culcat pe toţi trei, i-a învelit, iar dimineaţa nu s-a mai trezit. Când pendulul de pe perete a bătut ora şase, chipul său luminos s-a stins. Olesea încerca zadarnic să-l trezească, trupul lui nu mai era viu.

Le-au plâns de milă copiilor rămaşi fără părinţi vecinii, rudele apropiate. O mătuşică chiar se angajase să le poarte de grijă, însă, după jumătate de an, i-a dus la orfelinat, spunându-le că statul o să le poarte de grijă mai bine decât ea. Tot atunci le-a promis că va trece în fiecare săptămână să-i vadă, dar a uitat de promisiune de cum a ieşit pe poarta orfelinatului.

Peste câteva luni, durerea avea să fie şi mai mare – fraţii au fost despărţiţi. Olesea a crescut greu. Îşi găsea sprijin în imaginaţie, în cărţi şi în unii din copiii de acolo. Ştiţi cum e cu copiii din orfelinate, se sprijină cum pot unul pe altul.

„Încă nu sunt pregătită sufleteşte să fiu mamă”

Când a împlinit 18 ani şi nu mai putea să stea la orfelinat, s-a simţit ca frunza în vânt, nu avea unde merge. Era foarte timidă. Ajutată de o doamnă bună la inimă, şi-a găsit un loc de muncă la o fabrică de confecţii, s-a împrietenit cu Natalia, fiica acestei doamne, şi a fost luată în casa ei.

Şi pentru că la orfelinat n-a avut parte de distracţii şi de o viaţă normală, după ce s-a văzut cu prima leafă în mână, a mers împreună cu Natalia şi şi-a cumpărat haine frumoase, pantofi cu toc. Îşi dorea şi ea să fie curtată, să iasă în lume, să fie mireasă cât mai curând. A început să meargă la discotecă, la teatru. Aşa l-a cunoscut pe Ion, un tânăr venit din lumea bună, om important şi bogat, care i-a făcut prima declaraţie de dragoste din viaţa ei. Fata l-a crezut, s-a topit de fericire o primăvară şi o vară, iar în toamnă, când a aflat că e însărcinată, s-a amărât grozav.

Nu-şi dorea copil pentru că, zicea ea, un copil aduce cu sine nopţi nedormite, griji în plus, febră, dureri de burtică, de dinţi etc. Iar visul ei era să mai trăiască pentru sine, să recupereze ceea ce a pierdut în orfelinat şi să se bucure de nopţile pe care le împărţea cu Ion, apoi să îmbrace rochia de mireasă.

„Încă nu sunt pregătită sufleteşte să fiu mamă”, i-a spus Nataliei. Lui Ion se temea să-i spună. A făcut-o Natalia în locul ei, crezând că îl va bucura nespus. Acesta însă a primit vestea fără emoţii, şi-a dus foarte calm mâna la buzunar, a scos din portmoneu o sumă de bani şi i-a întins-o zicând: „Poftim plata pentru nopţile pe care mi le-a oferit şi pentru întreruperea sarcinii. Transmite-i că totul s-a terminat între noi”. Vorbele lui Ion au lăsat-o pe Natalia fără cuvinte. A stat o clipă încremenită, apoi a luat banii şi şi-a văzut de drum.

Ieri, cea mai fericită, azi, tare nenorocită

Încurcată în gânduri, Natalia, în cele din urmă, a hotărât să-i spună mai întâi mamei sale cum stau lucrurile. După ce a ascultat-o, mamă-sa a rostit cu un oftat: „Iar eu l-am crezut băiat serios. Chiar gândeam că a preţuit sufletul Olesei, dar, cum se vede, surcica nu sare departe de trunchi. Toate le măsoară în bani ca influentul păpuşar care i-a dat viaţă”. Deşi au vorbit în şoaptă, Olesea a ascultat toată povestea prin uşa întredeschisă a camerei alăturate. Nu-i venea să creadă şi nici n-ar fi vrut să ştie adevărul, căci ea îl iubea şi îşi imagina că şi Ion o iubeşte la fel de mult. Credea în vorbele lui de dragoste.

„Nu se poate!”, a strigat ea ca înjunghiată şi, cum stătea cu o vază cu flori în mână, a căzut fără cunoştinţă. Vaza s-a făcut ţăndări, lăsându-i răni în palme. Stropită cu apă de cele două femei, s-a trezit din leşin foarte greu. Natalia o privea speriată. Iar Olesea simţea în acele clipe că o urăşte: „Tu eşti vinovată! De ce m-ai dus la discotecă să mă întâlnesc cu el?”. Apoi a început să-şi plângă de milă.

După jale – bucurii

În acele clipe, în mintea ei roiau numai gânduri negre. Pornită să-şi pună capăt zilelor, în toiul nopţii, s-a ridicat din pat şi căuta prin întuneric trusa cu pastile, ca să n-o vadă Natalia. S-a strecurat tiptil în baie. Natalia, care se prefăcea că doarme, a zăbovit o clipă, apoi a ieşit după ea. Până a ajuns în baie, Olesea reuşise să înghită câteva pastile. Prietena i-a smuls sticluţa din mână, iar cealaltă a alergat în stradă cu gândul să se arunce sub roţile unui automobil. Nu şi-a putut încheia socotelile, a leşinat până a ajunge pe carosabil. Şi, pentru că spitalul era chiar peste drum, Olesea a fost dusă la medic.

I s-au făcut repede spălături şi şi-a revenit. Natalia a stat până dimineaţă cu ea la spital vorbindu-i: „E o prostie ce ai vrut să faci. Eşti frumoasă, deşteaptă şi ai ales să-ţi curmi zilele pentru un om fără suflet. Fiecare om trece prin perioade mai bune şi mai rele. Viaţa devine uneori grea şi urâtă, însă, până la urmă, toate au rezolvare. Dacă ai fi avut credinţă în Dumnezeu, nu ai fi încercat să faci acest lucru. E păcat să ne batem joc de viaţa noastră. Dumnezeu ne-a dat-o ca s-o preţuim şi să ştim cum să ne bucurăm de ea. Există un secret al vieţii – pasiunea, munca. Dumnezeu ţi-a lăsat pasiunea pentru lucrul tău, bucură-te pentru asta…”

Aşa le-au găsit zorii unei noi dimineţi pe cele două prietene, vorbind despre viaţă şi rostul omului pe pământ. Aerul curat care pătrundea prin fereastra larg deschisă şi vorbele Nataliei au ajutat-o pe Olesea să se simtă puternică şi stăpână pe sine. Din acea zi fata a căpătat mai mult curaj. Peste şapte luni a născut un băieţel-voinicel, iar peste un an s-a căsătorit cu un verișor de-al Nataliei și a plecat cu el în România. Locuiesc de trei ani la București. Sunt fericiți. Așteaptă venirea pe lume a doi fii gemeni. De Ion n-ar vrea să-și amintească, l-a scos din suflet, dar îl vede mereu în față prin chipul lui Victoraș, care este copia lui.

The following two tabs change content below.