Pornit în Ucraina cu 175 litri alcool de contrabandă

By Editor

Un moldovean care intenționa să treacă ilegal peste frontiera moldo-ucraineană 175 de litri de alcool etilic a fost reținut de polițiștii de frontieră în această dimineaţă, în jurul orei 02.15, la 500 m de la linia frontierei de stat.

Acesta a fost observat în timp ce se deplasa pe direcția Taraclia – Ogorodnoe cu un autoturism de model Vaz 2106 și înainta spre hotarul cu Ucraina. La câteva sute de metri până la hotar, automobilul a fost oprit.

În mijlocul de transport se afla doar cetățeanul moldovean, în vârstă de 23 de ani, locuitor al orașului Taraclia. În salonul și portbagajul mașinii au fost depistate 7 butelii a câte 25 litri fiecare, pline cu spirt. Tânărul nu a putut prezenta documente justificative de proveniență și transport marfă, motivând ce este doar intermediar şi trebuia să transmită alcoolul etilic unui bărbat necunoscut, care-l aştepta pe teritoriul Ucrainei.

Întreaga cantitate de alcool a fost reținută, cazul fiind investigat în vederea stabilirii întregii activități infracţionale.

Sursa: diaspora.moldova.org

The following two tabs change content below.
Jurnalul Natiunii

Jurnalul Natiunii