Polonezul ce a susţinut marea Unire // BASARABENI CELEBRI

Eminentul savant a contribuit la afirmarea viticulturii basarabene

Timp de decenii, propaganda sovietică a stăruit cu nerușinare, precum că în Basarabia, până la „eliberarea din iunie 1940”, n-a existat învățământ universitar sau mediu specializat. Se știe însă că în această regiune a României interbelice au activat mai multe instituții de învățământ superior: Universitatea de Agronomie, Facultatea de Teologie, Conservatorul National, două conservatoare particulare, câteva filiale ale universităților din Iași și București, 14 licee, Seminarul Teologic, Școala de Menaj, Școala de cântăreți etc.

Printre acestea activa și Școala de Viticultură și Vinificație, cea mai veche instituție de învățământ specializat din Chișinău, fiind deschisă încă în anul 1842. (Astăzi se numește Colegiul Național de Viticultură și Vinificație din Stăuceni, împlinind 170 de ani de la fondare. La acest subiect însă vom reveni cu un alt prilej.)

Mihail Pautînschi, de la petrolul caucazian la viile basarabene

S-a născut la Chișinău în 1861, iar la vârsta de 25 de ani, în 1886, a absolvit facultatea de medicină a Universității din Moscova. Teza de licență intitulată „Substanțe pentru studierea componenței chimice a petrolului caucazian” și-a susținut-o public, în fața unui senat format dintre cei mai importanți savanți ruși din domeniu la acel timp. Ca rezultat, i-a fost acordat titlul de „magistru în farmaceutică”. Tot atunci, și-a început activitatea didactică la Școala de Vinificație din Chișinău. Era tocmai timpul când plantațiile de vii din Basarabia erau atacate masiv de filoxeră.

În calitatea sa de șef al secției cimico-oenologice de la Stațiunea experimentală de Viticultură a cercetat amănunțit componența chimică a strugurilor, mustului și a vinului de hibrizi, descoperind mai multe proprietăți ale acestor produse. A reușit să definească și amestecurile de hibrizi în vinurile nobile.

Scrie mai multe lucrări științifico-practice, pe care le înmănunchează în câteva volume, și coordonează anuarele Laboratorului de chimie din cadrul Stațiunii experimentale a Școlii de Viticultură din Chișinău.

Succesele savantului vinificator i-au deschis și o carieră administrativă de stat. În anul 1911, printr-un ordin al Departamentului Agriculturii din Basarabia, este numit specialist principal în viticultură și vinificație al guberniei dintre Prut și Nistru. Pentru un timp, a fost detașat în județul Ismail în calitate de consultant al celebrului oenolog rus din Odesa, Vasili Tairov, care pe atunci exercita funcția de director al Comitetului județean de specialitate, de unde urma să se întoarcă cu cea mai avansată experiență.

A depus jurământul de credință față de Statul Român

Mihail Pautînschi a servit cauzei sale de savant oenolog basarabean atât în regimul țarist, cât și după unirea Basarabiei cu România în 1918, până la data pensionării sale. A fost singurul dintre vechii oenologi care a înțeles în mod sincer să depună jurământul de credință față de Statul Român, servindu-l cu cinste și închinându-i toată puterea de muncă. Lucrările sale despre compoziția strugurilor, a mustului și vinurilor din regiunile Ismail, Cetatea-Albă și Chișinău au ajutat la standardizarea recoltelor în Basarabia, iar studiile ampelografice întreprinse de el în problema melasării produsului din struguri au făcut epocă în lumea științifică. În 1924, a fost decorat cu Ordinul „Coroana României”. După cum l-au apreciat specialiștii din domeniu și presa interbelică, Mihail Pautînschi a fost „unul dintre puținii oameni de știință care au ajutat la ridicarea viticulturii basarabene”. Ajuns la o vârstă onorabilă, Statul Român i-a acordat pensie de merit, însă savantul a continuat să lucreze până la invazia sovietică din 1940.

Nu l-au trimis în Siberia, l-au aruncat în stradă

Eminentul savant viticultor basarabean nu i-a căzut pe plac regimului bolșevic instaurat în iunie 1940. După cum obișnuia noua putere, Mihail Pautînschi a fost declarat „specialist român burghez și contrarevoluționar”. Imediat, NKVD i-a intentat dosar penal și urma să fie trimis într-un lagăr siberian, însă l-a salvat vârsta foarte înaintată (80 de ani) și faptul că nu se mai putea mișca de unul singur.

Regimul bolșevic însă n-a îngăduit întreținerea acestui luminat savant în spațiul Școlii de Viticultură din Chișinău, unde a fost lăsat să locuiască pe timpul României Regale. Autoritățile sovietice l-au scos din apartamentul în care locuia, instalând acolo un oarecare ”comitet comsomolist”, i-au confiscat multe din lucrurile sale și i-au anulat pensia de savant. Astfel eminentul vinificator s-a pomenit în cea mai neagră mizerie. Ultimul sprijin l-a găsit la fosta servitoare, care pe parcurs, nemaiavând cu ce-l întreține, a vândut ce i-a mai rămas, numai să nu-l scoată în drum.

Odată cu reinstalarea puterii românești, în vara anului 1941, lui Mihail Pautînschi i s-a atribuit din nou pensia legală, iar Școala de Viticultură și Stațiunea unde a lucrat i-au acordat mai multe ajutoare, inclusiv cu alimente, a fost asigurat cu lemne de foc pentru iarnă și alte lucruri necesare.

Mihail Pautînschi  s-a stins din viață după o lungă suferință la 30 ianuarie 1942 și a fost înmormântat în cimitirul central din Chișinău. Ca un pios omagiu adus omului de știinţă și neobositului savant, Școala de Viticultură din Chișinău și Directoratul Agriculturii din Basarabia şi-au asumat sarcina înmormântării.