Politica ecumenică

MIRCEA-V.-CIOBANU

Nu foarte des, dar e posibil. Se întâmplă şi la case mai mari. O guvernare raţională poate să accepte, de exemplu, o propunere a opoziţiei, fără a se umfla în pene. Ţine de bunul-simţ şi aduce puncte în puşculiţă: se înţelege de aici că persoanele sus-puse se gândesc la impactul social, nu la propria imagine. În aceeaşi lume raţională, se poate întâmpla şi invers: opoziţia poate să renunţe la nişte cerinţe ultimative, acceptând un compromis rezonabil. Aceste „cedări” le pot aduce şi lor bile albe.

Este elementarul respect pentru oponent. Angajat în jocul politic, trebuie să presupui că cineva are alte preferinţe, că „adversarul” tău (de moment, mâine îţi poate fi aliat) are alte opinii. E normal să-l sprijini în dorinţa de a le expune. Şi să-l combaţi dacă nu eşti de acord cu el, nu pentru că îţi este oponent. Când are o propunere care te favorizează, lasă-l să lucreze pentru tine! De ce sportivii sunt interesaţi în respectarea regulilor (chiar dacă podiumul e îngust), iar politicienii preferă să joace, sinucigaş, fără reguli?

Intermitent, merită aplauze câte un politician, fie din arcul guvernării, fie din opoziţie. E salutară tentativa formaţiunilor definite drept „europene” sau „de dreapta” de a identifica un candidat unic la preşedinţie. Nu e obligatoriu, dar e posibil. Aplaud liderii care sunt gata să cedeze colegului sau unei terţe persoane, în numele cauzei comune. Poate că, într-adevăr, la prezidenţiale e nevoie de un candidat ecumenic? Mă miră insistenţa partidelor definite drept „unioniste” de a găsi un candidat „al lor”. Având în vedere că aceste formaţiuni s-au cam rotit în arcul puterii actuale şi au fost favorizate de mediile afiliate acesteia, sunt convins că „unioniştii” sunt împinşi conştient să rupă rândurile opoziţiei.

Nu e un secret că orice partid vrea să se angajeze în toate scrutinele: exişti politic doar atunci când participi în alegeri. Acestea înseamnă trecerea în revistă a dispozitivului de forţe, testarea potenţialului războinic al oastei şi a eficienţei infrastructurii partinice. Dar, oricât de mult ar vrea un partid să aibă un preşedinte de ţară, nu-l va avea. În cazul Republicii Moldova, funcţia e una supra-partinică. Nu e ţinta pentru care merită să-ţi bagi toată oastea disponibilă într-o luptă pe viaţă şi pe moarte (iar la noi nu există altfel de bătălii, toţi se bat nu atât pentru victorie, cât pentru distrugerea – de dorit: definitivă! – a adversarului).

Contextul prezumptivului scrutin (prezumptiv pentru că… suntem în Moldova!) e de aşa natură că avem nevoie de un preşedinte care să sprijine reformele, pe care toţi – fără excepţie! – şi le doresc, chiar dacă le văd în mod diferit. Toţi – până şi pro-moscovitul Dodon! – vor reforme de tip european, conforme cu angajamentele asumate în tratatul de asociere cu UE. E nevoie de un arbitru, care să asigure liantul dintre verigile puterii, dintre putere şi societate, dintre putere şi mass-media, dintre comunitatea politică şi cea ştiinţifică & artistică, dintre guvernare şi opoziţie. Portretul-robot al preşedintelui ar include – în context – şi garanţia unui scrutin parlamentar eficient, onest, echitabil.

Teoretic (dacă nu-şi bagă coada Michiduţă), e posibil un preşedinte acceptat de toţi. Soluţia optimă ar fi cineva care ar exclude mesajul radical (orice sosie a lui Jirinovski trebuie respinsă), care nu ar aduce discursul unui partid, ci unul mai larg. Dodon are o misiune şi nu va accepta. Nici „noii unionişti” ai Anei Guţu (pentru că ei doresc să se afirme pe piaţă, dar poate că au şi ei o „misiune”). Se vor face de râs, dar vor raporta ca succes orice rezultat obţinut.

Dar ce zic ceilalţi (de dreapta, de centru, de centru-dreapta, de centru-stânga, de la putere, din opoziţie, parlamentară şi extraparlamentară)? Propunerea mea nu e imperială, e valabilă şi pentru o felie. Scrutinul e un casting pentru rolul de arbitru. Consecvent, ferm, fără compromisuri în chestiunile principiale şi maleabil în armonizarea opiniilor. Oamenii îl vor credita pe cel care va demonstra capacitate de colaborare şi lipsă de orgoliu.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)