Poliţia rutieră trebuie să oprească doar maşinile date în urmărire

Ministrul Afacerilor Interne, Victor Catan, a emis un ordin prin care a interzis angajaţilor din poliţie să oprească unităţile de transport care nu se află în urmărire şi care nu au încălcat regulile de circulaţie.
De asemenea, el a interzis intervievarea conducătorilor auto sau întocmirea proceselor-verbale în maşinile poliţiei. „Acest lucru trebuie făcut în văzul lumii, chiar şi în ploaie, dacă nu este posibil pe loc, duceţi-vă în comisariatele de poliţie”, şi-a îndemnat ministrul subalternii. Catan a declarat că a impus regulile respective cu scopul contracarării fenomenului corupţiei şi mituirii, notează Info-Prim Neo.
În context, ministrul a recunoscut că cel mai des se ia mită la posturile staţionare de poliţie, două fiind situate la intrările în mun. Chişinău şi unul în mun. Bălţi. Cu toate acestea, el spune că posturile respective nu vor fi lichidate, chiar dacă nu corespund standardelor europene, inclusiv în sensul că nicăieri în Europa nu există posturi asemănătoare.
Potrivit ministrului, aceste posturi vor mai activa ceva timp, inclusiv din cauza nerezolvării conflictului transnistrean. „Deocamdată, ele sunt necesare pentru asigurarea ordinii publice şi combaterea criminalităţii. Acolo se află totdeauna un poliţist şi astfel putem depista uşor maşinile care sunt date în urmărire. La aceste posturi noi mai amplasăm grupuri operative când e vorba de un criminal dat în urmărire pe care trebuie să-l reţinem”, spune Victor Catan.
În acelaşi timp, posturile staţionare nu vor mai servi drept cuib de mituire, de asemenea au fost lansate şi alte acţiuni de diminuare a fenomenului. „Eu nu spun că acum nu se mai fac abuzuri şi nu se ia mită, însă am dat start măsurilor de curăţare a poliţiei de cadre corupte. Practic, în fiecare săptămână, reţinem în flagrant colaboratori de poliţie care iau mită”, susţine Catan.
Ministrul de Interne recunoaşte că angajaţii din poliţie mai continuă să ia mită de la cetăţeni, dar este şi vina cetăţenilor, care nu trebuie să accepte să dea mită pentru a scăpa de probleme. „Corupţia şi mituirea există atât timp cât cineva ia şi cineva dă”, precizează Victor Catan.