Pojar! Pojar! Strigaţi-l pe POJAR! // OAMENI BUNI

„Cred că sunt unicul pompier cu acest nume”

Seara, oricât de târziu ar fi, când îl vede pe tata care tocmai păşeşte pragul casei după o zi grea de muncă, micuţul Corneliu îşi pune casca de pompier pe cap, ridică mâna de parcă ar da onorul şi strigă:  „Să trăiţi, domnule pompier!” Toată casa este plină de autospeciale… desenate. Deşi are doar patru anişori, băiatul ştie – când va creşte mare, va fi la fel ca şi tatăl său, pompier.

Svetlana Panţa

Născut de Sf. Foca, poartă numele Pojar şi atunci când a fost pus în faţa alegerii ce meserie să îmbrăţişeze nu a stat mult pe gânduri. „Cu toate că alte planuri avusesem în viaţă. După ce am absolvit facultatea de criminalistică, eram vreo şase băieţi care ne-am promis că vom ajunge procurori. Am activat şi în calitate de procuror. Apoi am fost  jurist, după care am lucrat la Centrul anticorupţie din Orhei. Şi iată că, într-o bună zi, am aflat că este o funcţie vacantă de inspector la secţia Apărare împotriva Incendiilor”, îşi aminteşte Igor Pojar cum a ajuns să activeze în Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale. A avansat cu paşi rapizi pe treptele carierei şi iată că s-a pomenit în funcţia de şef al Unităţii Salvatori şi Pompieri a Direcţiei Situaţii Excepţionale Orhei.

Astăzi, pompierul Igor Pojar ne povesteşte cum e să fii salvator.

O zi din viaţa unui pompier

Data de 5 aprilie este o zi semnificativă pentru toţi salvatorii, este sărbătoarea lor. „Cum am sărbătorit? (zâmbeşte). Am avut vreo şase chemări. Cei care trebuia să-şi ridice diplomele de merit au fost în misiune. Abia spre seară am avut timp să luăm puţin aer în piept”, povesteşte Igor Pojar.

Pompierul din Orhei spune că spre deosebire de salvatorii din Chişinău, care sunt chemaţi doar la stingerea incendiilor, cei din raioane au un spectru mult mai larg de activitate.

„Niciodată nu voi uita primul accident rutier la care am fost chemat. Când am ajuns la faţa locului, am constatat că de fapt nu avem cu ce scoate persoana blocată în maşină. Cu mâinile goale îndoiam metalul. Acum, suntem dotaţi cu tot necesarul”, afirmă salvatorul.

Deşi are o meserie foarte onorabilă, salvează veţi omeneşti punându-şi în pericol propria viaţă, Igor spune că i s-a spus de vreo două ori mult aşteptatul „mulţumesc”.

„Sunt diferite cazuri. Uneori când intervenim la accidentele rutiere persoana desfigurată, blocată în maşină, strigă: „Nu-mi fărmaţi maşina!”. Oamenilor nu le este milă atât de ei cât de automobile. Asta vorbeşte despre sărăcia noastră”, constată salvatorul.

 

Îmbrăţişarea salvatoare

 

Bineînţeles că toate cele văzute pe parcursul zilei nu pot trece fără a lăsa urme în sufletul unui salvator. „Ce visează un pompier noaptea? Este perioada cea mai dificilă pentru mine. Când aud că sună telefonul, tresar. Conştientizez că undeva s-a întâmplat ceva şi viaţa omului se află în pericol”, relatează pompierul. Ce este cel mai dificil în meserie sa? Şi la această întrebare mi-a răspuns salvatorul. „Atunci când nu ajungem la timp”. Pompierul spune că nu va uita niciodată chemarea care i s-a părut cu adevărat terifiantă. „Am intrat în curtea casei şi am văzut doi copilaşi fără viaţă, erau pe pat afară. E îngrozitor. Mai înfiorător ca moartea copiilor nu este nimic. Să vezi mama disperată care plânge deasupra corpurilor fără suflare ale copiilor săi. În asemenea momente mă apropii de persoana îndurerată şi o cuprind călduros, prieteneşte”, povesteşte Pojar. Salvatorul spune că pompierii sunt pregătiţi şi pentru acordarea asistenţei psihologice, care este atât de necesară în momentele în care persoanele se află într-o stare critică.

 

Spaimele unui salvator

 

Frica de înălţime, frica de foc, frica de apă – toate acestea îi sunt străine salvatorului Pojar. Totuşi există un lucru care îl face să i se zbată inima în piept. „Băieţii îmi povestesc uneori cum erau la un pas de moarte. Au intrat într-o locuinţă, au stins incendiul şi nu au reuşit bine să treacă pragul casei că s-a şi prăbuşit podul. Asta cred că este cel mai groaznic”, consideră pompierul. Pojar are în subordine 40 de angajaţi, pe toţi îi numeşte colegi şi îi consideră de copiii lui. „Sunt foarte mulţumit de lucrul pe care îl fac. Ei sunt educaţi de mine. Şi dacă se întâmplă ca cineva din colegii mei să plece pentru a lucra în altă regiune, mă bucur atunci când sunt contactat de şeful de unitate care îmi spune la receptor: „Igor, mi-ai dat un băiat foarte bravo!”, spune mulţumit şeful Unităţii de pompieri şi salvatori din Orhei.

 

„Să trăiţi, domnule pompier!”

 

Atunci când are puţin timp liber, Igor Pojar îl dedică… tot meseriei. Are un blog pompierul.md pe care plasează articole despre activitatea salvatorilor din R. Moldova. „În scurt timp, un prieten din SUA îmi va trimite şi o cameră video specială care se fixează pe casca pompierului. Deci voi putea plasa şi imagini video. Veţi vedea cum lucrează pompierii noştri”, ne-a asigurat Pojar.

Soţia Natalia s-a împăcat deja cu gândul că nu-şi are soţul alături de sărbători, zile de naşteri sau alte evenimente importante din  familie. „De exemplu, eu mi-am văzut fiul abia a patra zi după naştere. Am doi fii cu care mă mândresc foarte mult. Ei sunt totul pentru mine”, spune salvatorul. În fiecare zi, când merge la serviciu, este conştient că îşi  pune viaţa în pericol pentru a salva vieţi omeneşti, dar îl protejează gândul că cineva îl aşteaptă acasă: soţia Natalia şi cei doi feciori, Nicolae, de şapte ani, şi Corneliu, de patru ani, care deja ştie cine va fi pe viitor.

Legendă:

Igor Pojar: născut pe 4 august 1976, are 1,92 m şi 90 de kg. „Pompierii trebuie să fie înalţi. În caz contrar, nu fac treabă”

 

Toţi cei care totuşi vor să o fie salvatori sunt selectaţi minuţios. Timp de zece zile de probă, doritorii sunt puşi la tot felul de încercări. Cea mai dificilă s-a dovedit a fi urcarea scării de 32 de metri, cât un bloc de nouă etaje. „Când ajungi la ultimele scări, încep să-ţi tremure picioarele, în plus echipamentul cântăreşte peste 30 de kilograme. Vă imaginaţi cât este de dificil? Şi dacă mai trebuie să cobori cu persoana salvată?”, povesteşte Pojar despre dificultăţile meseriei de salvator.

„De la început, îmi era ruşine. Chiar de la şcoală, mă strigau Pojar! Pojar! Pojărel! Dar nu am avut poreclă” (râde)

The following two tabs change content below.