„Poezia neerlandeză a răzbătut în spațiul românesc, ne dorim și un pod în direcție opusă”

Secvență de la Seara de poezie neerlandeză din 18 mai 2018, Librarius, Chișinău

 Interviu cu Lucia Țurcanu, critic literar, Editura Arc

– Dragă Lucia Țurcanu, Editura Arc a publicat în ultimii ani câteva volume de poezie neerlandeză, traduse în română. Cum a demarat „proiectul neerlandez” al editurii și la ce  etapă s-a ajuns în prezent?

La Editura ARC au apărut trei cărți de poezie neerlandeză: Cu picioarele afară. Cincisprezece poeți flamanzi (2016); Poetule, piaptănă-ți părul! Cincisprezece poeți neerlandezi (2018); Michaёl Vandebril, New Romantics (2018). Inițiativa a fost a poeților și traducătorilor Jan H. Mysjkin și Doina Ioanid, după o participare la Festivalului Primăvara Europeană a Poeților de la Chișinău. În anul 2014 apăruse antologia Lumina ultimei zile. Poezie flamandă contemporană la Casa de Editură Max Blecher din București (aceiași traducători, în colaborare cu Alexandra Fenoghen și Linda Maria Baros). Prin urmare, cărțile noastre (care au fost publicate cu sprijinul financiar acordat de fundațiile Flemish Literature Fund, Nederlands Letterenfonds Dutch Foundation for Literature și Flanders Literature) vin în continuarea unui proiect mai amplu de promovare a poeziei de limbă neerlandeză în spațiul românesc.

– Te rog să ne dai numele poeților de limbă neerlandeză traduși în română și publicați în Chișinău.

Mark Insingel, Lucienne Stassaert, Stefaan van den Bremt, Geert van Istendael, Charles Ducal, Erik Spinoy, Bart Moeyaert, Jan Lauwereyns, Christophe Vekeman, Annemarie Estor, Stijn Vranken, Inge Braeckman, Andy Fierens, Sylvie Marie, Maarten Inghels (din Cu picioarele afară. Cincisprezece poeți flamanzi), Cees Nooteboom, K. Schippers, H.C. ten Berge, Hans Tentije, Tonnus Oosterhoff, K. Michel, Esther Jansma, Nachoem M. Wijnberg, Lans Stroeve, Chrétien Breukers, Menno Wigman, Marije Langelaar, Arnoud van Adrichen, Ester Naomi Perquin, Hannah van Binsbergen (din Poetule, piaptănă-ți părul! Cincisprezece poeți neerlandezi), Michaёl Vandebril (cu New Romantics).

– Cum a decurs colaborarea cu traducătorii, Jan H. Mysjkin și Doina Ioanid? Jan a scris și prefețele, și prezentările poeților. Ce impresii ți-au lăsat acești literați?

Ambii sunt poeți foarte buni, tocmai de aceea cred că le-a reușit să traducă impecabil chiar și unele secvențe aparent intraductibile (îndeosebi cele care conțin jocuri de cuvinte sau referințe culturale). M-a impresionat atenția pe care o acordă detaliilor (nu am intervenit decât după ce am discutat cu ei toate modificările pe care le propuneam). Ei, la rândul lor, au păstrat permanent legătura cu autorii în procesul traducerii. Iar prefețele și medalioanele biobibliografice sunt foarte instructive, propunându-ne o panoramă a poeziei din Belgia și Olanda din a doua jumătate a secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea.

– Editura Arc a făcut un pod între spațiul românesc și cel al vorbitorilor de neerlandeză (mărginit de Marea Nordului). Poezia, așadar, e mai răzbătătoare decât businessul, comerțul, diplomația etc.?

Se știe, poezia (arta în general) întotdeauna a fost mai răzbătătoare. Iar când o țară este interesată să-și promoveze scriitorii, prin finanțarea traducerilor, podurile de acest fel se construiesc și mai repede. Tare mi-aș dori ca acest pod să fie și în direcție opusă și să apară în curând și o antologie de poezie română tradusă în neerlandeză.

– Ești unul dintre puținii critici, teoreticieni literari care promovează poezia pe internet, de exemplu, postezi pe Facebook multe poeme, ale diferitor autori. O faci din plăcere? Din datorie? E o chestie profesională sau personală?

E din pură plăcere. De fapt, postez poeme în dorința de a-mi împărtăși bucuria lecturii ori de câte ori citesc/recitesc un text pe care îl cred bun. Și din convingerea că poeții/cărțile de poezie au nevoie de mai multă promovare. Tocmai de aceea indic de fiecare dată titlul cărții din care am luat poemul, sperând că eventualii cititori vor vrea să citească volumul în întregime și apoi, cine știe, poate că vor deschide și alte cărți ale unui sau altui poet.

  – Săptămâna trecută ai organizat o „Seară de poezie neerlandeză cu poeți flamanzi și olandezi” la librăria Librarius, Buiucani. Ce public a venit? Despre ce cărți s-a vorbit? Câteva idei ale vorbitorilor.

De fapt Editura ARC a organizat această „Seară de poezie neerlandeză cu poeți flamanzi și olandezi”. Eu am participat, împreună cu colegii mei. Au venit cititori fideli de poezie și scriitori. Au fost prezentate cele trei cărți pe care le-am numit mai sus, toți vorbitorii remarcând, întâi de toate, spiritul de libertate care se simte în această poezie. Bunăoară, Grigore Chiper a subliniat: „Asta m-a izbit, libertatea pe care o simte fiecare poet: libertatea în cuvânt, libertatea în structurile poetice”.

Vitalie Ciobanu s-a referit  la caracterul pictural, cinematografic al multora dintre poeme („M-am simțit un consumator de artă vizuală citind aceste două antologii”), atrăgându-ne atenția și asupra poeziei prozastice a lui Hans Tentije. Sergiu Orehovschi a abordat antologiile și din perspectivă didactică, observând totodată că găsim în aceste cărți „poezie pentru toată lumea”, pentru că este reflectată o tematică largă, sunt modele poetice foarte diferite: „Aici este aproape toată experiența poetică a Europei”. Maria Tonu, studentă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, a remarcat calitatea traducerii.

– Tu pe cine citești, din flamanzi și olandezi, înainte de culcare?

Nu citesc poezie înainte de culcare. Se citește mai bine dimineața.

Pot să spun însă care sunt poeții neerlandezi ce mi-au atras în mod deosebit atenția: Andy Fierens, Maarten Inghels, Menno Wigman, Tonnus Oosterhoff, Michaёl Vandebril.

– Prin ce se deosebește poezia neeralndeză de cea română? Prin ce se aseamănă?

Ca să răspund la aceste întrebări, voi face trimitere, mai întâi, la alți doi vorbitori în cadrul evenimentului invocat. În intervenția sa, Emilian Galaicu-Păun a făcut această comparație, observând că poezia română este „o poezie continentală, mitteleuropeană”, pe când cea flamandă este „o poezie portuară”, concluzionând că sentimentul de larghețe, în cazul celei de-a doua, „diversitatea de formule de aici vine”. Eugen Lungu a făcut această distincție cu referire la antologia cu poeți neerlandezi: „Când citești cartea, ai senzația unei libertăți absolute a poeziei și mi s-a făcut foarte trist pentru poezia noastră, pentru ceea ce i s-a întâmplat”, menționând că doar în interbelic poezia românească a avut aceeași libertate.

Într-adevăr, citind aceste trei cărți de poezie neerlandeză, constați cu regret că poezia românească trăiește un fel de penurie a formelor și a limbajului. E o sărăcie determinată de evoluția sincopată a acesteia („Ceea ce deosebește poezia acestei țări mici, dar autosuficiente în planul literaturii, sublinia Grigore Chiper, este că s-a dezvoltat în regim firesc.”).

Mi-a atras atenția în mod deosebit predilecția poeților neerlandezi pentru ceea ce numim performance, slam, stand-up poetry (fenomen în general popular în Occident, dar aproape inexistent în poezia românească).

Referitor la asemănări, aș remarca: același interes pentru minimalism la poeții foarte tineri; explorarea intertextualității, a faptului de cultură la cei numiți optzeciști; tendința de narativizare a poeziei.

– Ce cărți de poezie o să mai publice Ed. Arc anul acesta?

Editura ARC a mai publicat recent două antologii din colecția Primăvara poeților: George Meniuc, Pe rug fiecare devine liber (selecția textelor și prefața de Eugen Lungu) și Mihail Ion Ciubotaru, Temerea de obișnuință (selecția textelor și prefața de subsemnata). Spre toamnă, vom scoate câteva cărți de poezie ale autorilor autohtoni. Sperăm, totodată, să ducem la bun sfârșit un nou proiect în colaborare cu Jan H. Mysjkin și Doina Ioanid.

– Ce folos că scriem/citim poezie? Te vizitează acest gând? La ce ne folosește poezia?

Nu știu ce să spun despre rostul scrierii de poezie, pentru că nu sunt poet. În ce privește cititul de poezie, am să dau o secvență din răspunsul Simonei Popescu la o întrebare adresată de Eli Bădică poeților invitați la cea de-a VII-a ediție (2015) a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică de Cameră „Poezia e la Bistrița”. Întrebarea este: De ce (să) citim poezie contemporană? Simona Popescu răspunde: „Poezie citim pentru că ne-am obișnuit cu frumosul, cu căzutul pe gânduri, cu atenția plină de tandrețe pentru celălalt, cu un fel de a gândisimți și prin asociații, corespondențe. Citim poezie pentru că ne place poezia din viața de zi cu zi care pare legată de un fel de viață eternă a lumii, din care suntem parte o vreme, unii mai mult, alții mai puțin, unii mai intens, alții mai puțin intens. Poezia merită să fie citită pentru că e o formă de a vorbi despre ceea ce trăim – cumva fără grabă, tranșant și cu sfială totodată, delicat și ferm, afirmativ și interogativ, mai degrabă”. Subscriu întru totul.

 

– Mulțumesc și să ne bucurăm în continuare de poezie!

 Interviu de Irina Nechit