„Poezia e ceva ce mă depășește”

Interviu cu Anatol Grosu, Premiul Eminescu Opera prima, 2013

– Dragă Anatol Grosu, volumul „Epistola din Filipeni”, apărut la Casa de Editură Max Blecher din București, ți-a adus premiul Eminescu Opera prima 2013, acordat pe 15 ianuarie curent în cadrul Zilelor Eminescu de la Botoșani. Ai simțit prezenta lui Eminescu la Botoșani? Ai vizitat casa părintească a Poetului de la Ipotești?

Nu-s într-atât de sensibil şi-apoi de cele mai multe ori nu-mi simt nici propria prezenţă în unele locuri. Nu-s deloc zen. De data asta n-am vizitat casa lui Eminescu, am fost acolo în alţi ani, prin 2000. Aş fi înlocuit nişte amintiri mai vechi cu altele mai noi, dar prea-mi par ok cele vechi.

– Ți-ai petrecut copilăria în satul Filipeni, Leova. E satul mamei sau al tatălui tău?

E satul în care s-a născut tatăl meu şi în care a murit nenica.

– Unul din personajele-cheie ale volumului tău de debut este chiar nenica. Cine era nenica? De ce te-ai legat atât de mult de el?

– De ce se leagă copiii de buneii lor? Nenica ştia multe lucruri şi m-a învăţat multe lucruri. A murit pentru că voia să moară, se ruga în fiecare zi să plece şi se plângea că Dumnezeu nu se îndură să-l ia. Orbise la bătrâneţe, era aproape neputincios. A murit pentru că n-avea altă ieşire din Filipeni.

– Nenica te-a învățat să citești Biblia, să spui rugăciuni? Ce înseamnă astăzi pentru tine rugăciunea?

Într-adevăr, el m-a învăţat să mă rog. Rugăciunea e, poate, cea mai adevărată poezie.

– Ce citeai la Filipeni? Cine te-a învățat alfabetul? Cine ți-a cultivat gustul pentru poezie?

Aveam nişte educatoare la grădiniţă care m-au învăţat şi alfabetul românesc, şi cel rusesc. Când citeam corect câte-un cuvânt scris cu caractere româneşti, primeam câteva bomboane. Ele ne citeau şi poveşti pe ascuns. Poezia însă, am descoperit-o mult mai târziu.
Ce relație există între „Epistola din Filipeni” și Epistola către Filipeni?

Fiind mic, eram contrariat de faptul că ni s-a scris o epistolă, mi-era ruşine să întreb de cineva dacă era adresată cu adevărat nouă. Aveam întotdeauna emoţii când încercam să citesc Epistola către Filipeni şi zic asta pentru că nu mă părăsea senzaţia că îmi scapă ceva esenţial. Până azi e aşa. Şi am dat un răspuns, pe măsura înţelegerii mele, Epistolei către Filipeni, care îmi părea rămasă fără răspuns. Şi e păcat. Cred că adevărata Epistolă, cea a sf. Apostol Pavel, ne-a fost adresată şi nouă, tuturor românilor. Că doar nu degeaba e un Filipeni aici, şi altul în România. Uniţi de o Epistola către Filipeni.

– Faci o poezie minimalistă? Te interesează și alte tehnici?

Poezia e ceva ce mă depăşeşte.

– Cât de mult ai tăiat din textele inițiale? Când simți că un poem a căpătat forma definitivă?

Destul de mult în unele cazuri, în altele nu prea. Sunt poeme pe care le tot rescriu. Cred că viaţa nu are o formă definitivă, mă tem că un poem nu poate ajunge niciodată la aşa o etapă. Sau ca să mă exprim mai exact, forma definitivă a unui lucru este tocmai ceea ce nu se vede, adică sufletul lui, dar despre asta se ştie atât de puţin.

– Te apasă condiția de basarabean? Premiul Opera prima îți deschide un drum larg spre România. O să apuci pe acest drum?

Noi, basarabenii, avem o spiritualitate despre care se ştie foarte puţin şi nu mă apasă nicio condiţie în care mi-e dat să trăiesc. Şi-aşa cunosc prea puţine lucruri despre condiţia în care fiinţez, de ce aş cere mai mult?

Îmi place în România, am trăit acolo trei ani, sunt oameni foarte buni acolo, ţara e foarte frumoasă. Cred că drumul spre România e deschis demult pentru noi toţi.

N-o să mă credeţi poate, dar și aici, la Chișinău, mă simt în România. Lucrez la editura Cartier, mă găsiţi la Librăria Nouă de luni până vineri. Sunt înconjurat de o groază de cărţi în limba română. E şi cenaclul Noii Barbari, pe care-l facem împreună cu Dumitru Crudu. Facem lansări de carte la Librăria din Centru împreună cu echipa editurii Cartier. O să facem şi lansarea Epistolei acolo, o să aducem şi un autor din Germania degrabă, şi din România vor mai veni. Trăim în Europa, fie că acceptăm asta sau nu.

– Atmosfera din Chișinău îți pare antipoetică? Îi citești pe poeții basarabeni?

Bineînţeles că îi citesc. Chişinăul e un oraş deosebit, odată ce coagulează atâţia poeţi buni şi diferiţi.

– La ce facultate ai studiat? Te-a ajutat facultatea să te apropii de poezie?

Am început patru facultăţi şi n-am absolvit niciuna. De fapt nicio facultate nu e bună decât în măsura în care ştii să te retragi la vreme de-acolo. Exerciţiul pe care o facultate îl face este să-l dezveţe pe om să se apropie de poezie. Dar am cunoscut oameni deosebiţi prin intermediul facultăţilor. La Sibiu, în cadrul Facultăţii de Litere, apăruse şi cenaclul Zona Nouă, condus de poetul Radu Vancu. Zona Nouă a fost adevărata facultate, pe cea „fictivă” n-am fost în stare s-o absolvesc.

– Când ai fost ultima dată la Filipeni? Cu ce ocazie?

Foarte demult, cred că la înmormântarea mătuşii mele Paşa, fiica lui nenica, apare şi ea în volum.

– Cum te vezi peste cinci ani? Viitorul te neliniștește sau ești calm în privința lui?

Viitorul nu a fost niciodată una dintre preocupările mele majore, adevăru-i că se întâmplă să fiu atât de absorbit de prezent, că nici nu găsesc timp să mă gândesc la viitor.

– Mulțumesc și multă poezie în continuare!

The following two tabs change content below.