Poetul şi legile bunului-simţ: Anatol Ciocanu/ 70 de ani

După ce a convocat în taină zeii singurătăţii la actul genezei şi zămislirii Poeziei, după ce, în chiar această stranie îngemănare cu el însuşi, regăsindu-se într-o Lume a volumelor sale cu fiecare din cititorii săi, iată-l acum pe scriitorul Anatol Ciocanu în faţa marii întâlniri cu (im)posibilitatea dragostei faţă de… Cronos.

Şi o spune poetul Timpului Omului că, pentru el, Poezia a fost şi rămâne confesiunea intimă faţă de care a făcut păcatul indiscreţiei. Versul rămâne şi pentru viitor un dialog cu el însuşi, şi în măsura în care i-a fost cântată şi învăţată pe de rost Poezia, dialogul continuă. Iar dacă cititorul în sinea sa, citindu-i creaţia, îi spune după Bodelaire: „Sărmane poet, semen şi frate al meu”, creaţia literară a lui Anatol Ciocanu a devenit un mod de existenţă, adică, în conştiinţa noastră nu a creat în zadar…
Pentru domnia sa mai adevărat decît coqito ego sum este – scriu poezie, deci exist!

Vitalie Răileanu