Poetul naţional al românilor

MIHAI EMINESCU

1850 – 1889

„Dacă nu forţăm situarea lui Eminescu într-o epocă, a lui ori a noastră, dar încercăm să-l citim cu ochiul criticului literar de astăzi, a cărui retină e plină de imagini şi a cărui ureche răsună de muzici, altele decât cele văzute ori auzite de Maiorescu, de Călinescu sau, de ce nu, de Negoiţescu, va trebui  să admitem că poetul continuă să ne placă într-o bună parte a operei sale…”

 

Nicolae Manolescu. Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură – ed. Paralela 45, Piteşti, 2008.

 

 

DOINA

 

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Şi străinul te tot paşte,
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos la vale
Şi-au făcut duşmanii cale;
Din Sătmar până-n Săcele
Numai vaduri ca acèle.
Vai de biet Român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui
Şi-i străin în ţara lui.
Dela Turnu-n Dorohoiu
Curg duşmanii în puhoiu
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboară paserile toate
De neagra străinătate.
Numai umbra spinului
La uşa creştinului.
Îşi desbracă ţara sânul,
Codrul — frate cu Românul –

De secure se tot pleacă
Şi isvoarele îi seacă –

Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Şi neamul nemernicia.
Ştefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las-Arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija Sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară,
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!

          La Quadrat

Înger în patru colţuri, o stea cu barbă lungă,
Cine-a ştiut vrodată că tot ce eu iubeam
E-un dramaturg puternic dar fără bani în pungă,
Un paralelogram?

E-un om a cărui visuri la bere tot tintează,
Ce se consumă-n asuri şi joacă la hazard,
Un om, dorinţa cărui e pe biliard să şază,
Să doarmă pe biliard.

Adeseori în noapte văd umbra lui fatală,
În mână cu o halbă, în gură c-un cârnat,
În buzunări cu chifle şi subsuori o oală
Şi râde… până-i beat.

Visarea sa un şnitel, gândirea sa o bere,
Să bea etern, acesta e visul său ciudat —

Şi-odată auzi-om că-n cruda sa durere
În bere s-a-necat.

          Epigramatice

 

Vrei să fii Pallas Athena!
O, fetiță, fii cuminte…
Tu ai pierde din frumsețe
Dar n-ai câștiga la minte.

 

***
E vinul de-azi mai rău ca cel de ieri, amicii mei –

Mai bun ca orice vin băut e cel pe care-l bei.

          De vorbiți mă fac că n-aud…

 

De vorbiți mă fac că n-aud,
Nu zic ba și nu vă laud;
Dănțuiți precum vă vine,
Nici vă șuier, nici v-aplaud;
Dară nime nu m-a face
Să mă ieu dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevărul
Numa-n inima-mi să-l caut.