Poetul Grigore Vieru, celebrat în cadrul Festivalului Internațional de Poezie ce îi poartă numele

În perioada 16-19 mai 2017, s-a desfășurat în duplex la Iași și Chișinău, ediția a XI-a a Festivalului Internațional de Poezie „Grigore Vieru”. O serie de evenimente au fost organizate cu această ocazie la diferite instituții de cultură din Chișinău, implicând personalități din domeniul culturii, precum și iubitori ai poezie vieriene.

Festivalul a fost lansat la Chișinău, la bustul lui Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române, unde au fost depuse flori și s-a recitat din versurile sale. Publicul tânăr și pasionat a susținut un medalion literar-artistic „Poetul cu glas de veșnicie”, organizat în incinta Teatrului Republican de Păpuși „Licurici”, de Biblioteca Națională pentru Copii și Tineret „Ion Creangă”. Moderatoarea evenimentului, Claudia Balaban, director general al bibliotecii, remarca în acest context că „Scopul acestui Festival este promovarea tinerilor talente, Grigore Vieru a susținut întotdeauna tinerii, la mulți dintre ei chiar le-a scris prefața lucrărilor.”

Manifestările care au evocat memoria poetului s-au bucurat de o audiență importantă și variată. În cadrul Academiei de Științe din Moldova a avut loc un simpozion de prelegeri științifice dedicate lui Grigore Vieru. Institutul Cultural Român, organizator principal al Festivalului, a acordat drept recompensă pentru performanță și valoarea operei trei premii: marele premiu pentru poezie – poetului Horia Bădescu (Cluj-Napoca), premiul pentru critică literară – scriitorului Vasile Spiridon (Bacău), premiul pentru interpretare artistică – actorului Nicolae Jelescu (Chișinău). Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău a făcut un laudatio tuturor premianților în cadrul galei de decernare a premiilor, desfășurată în incinta Teatrului Republican de Păpuși „Licurici”.

„Imaginea lui Grigore Vieru e demult statuată în conștiința colectivă prin popularitatea antumă a operei sale, acum fiind menținută de o posteritate critică, cum n-a mai avut-o vreun alt scriitor de limbă română din Basarabia” subliniază Valeriu Matei. Astfel, organizatorii Festivalului își propun cu fiecare ediție să atragă prin evenimente variate un public cât mai larg, care să pătrundă universul poetului ce a scris cu modestie epitaful „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”.

Violeta Anuşca, stagiară

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău