Pocşeşti: a fost odată un sat cu o şcoală

În 2011, în acest cătun nu s-a mai născut niciun copil

În 2010, în sătucul Pocşeşti, r. Orhei, s-a născut un singur copil, iar în 2011, niciun prunc! E tragedia uneia dintre cele mai vechi localităţi basarabene, mai „bătrână” cu vreo 20 de ani decât Chişinăul, spun autorităţile locale. E ca o poveste despre care începem să vorbim la timpul trecut: a fost odată un sat cu o şcoală. Pocşeşti mai are încă 40 de gospodării, cu 87 de locuitori. Cinci familii tinere, rămase ca prin minune încearcă să ne dea speranţă că locul nu va rămâne depopulat.

Pocşeştiul e pitit între coline, într-un loc deosebit de pitoresc, cu pământ arabil. E înconjurat de privelişti deosebite, ce culminează cu un sătuc pustiu şi sălbăticit, unde la amiază nu întâlneşti niciun om pe drum. Majoritatea caselor părăsite stau în pirostrii, pline de mărăcini. Unele sunt şi mai „bătrâne” decât moşii din sat – de peste o sută de ani, nici localnicii nu mai ştiu cui au aparţinut. În câteva minute le poţi vedea pe toate, dacă mergi la pas.

Biserica ce e posibil să nu aibă enoriaşi

Cătunul situat administrativ pe teritoriul comunei Donici, moare lent, fiind părăsit definitiv de localnici. Bătrânii rămaşi trăiesc în sărăcie extremă, cu mici excepţii. Se sting pe rând, în aşteptarea copiilor împrăştiaţi prin lume, care uită de ei. Când mor, le vine preotul acasă şi le face prohodul, pentru că vechea biserică le-a fost demolată într-o electorală de emisarii lui Voronin, iar cea nouă nu le-a fost definitivată, aşa cum au promis. De Paşti, localnicii sunt bucuroşi că le vine părintele să le sfinţească pasca.

Moare un sat cu vechime de sute de ani

Fosta şcoală primară, devastată

Pocşeştiul e aşezat într-o zonă orheiană care prinde a se depopula. Spre exemplu, anul trecut în satul vecin Donici s-au născut opt copii, patru dintre care nu locuiesc cu părinţii lor în satul de baştină. Iar în Camencea, al treilea sat din comună, în 2012, s-au născut 13 copii, dintre care şase micuţi cu familiile lor nu sunt în localitate. Conform recensământului din anul 2004, populaţia din Pocşeşti era de o sută de locuitori. În mod paradoxal, criza demografică avansează într-o localitate situată la 20 de kilometri de Orhei şi la 30 de kilometri de Chişinău. De 15 ani, şcoală primară din Pocşeşti nu mai funcţionează şi cei 14 copii din sat pleacă cu autobuzul la ore la gimnaziul din localitatea vecină, Camencea.

Urcăm dealul spre biserică ca să ajungem la mătuşa Aculina Corcebaş, de 75 de ani, care locuieşte într-o gospodărie mare şi frumoasă. Are două fiice care domiciliază în capitală şi într-un sat vecin împreună cu familiile lor. Îşi vizitează frecvent mama şi speră la bătrâneţe să revină în satul de baştină. Zile întregi, mătuşa Aculina n-are cu cine sta de vorbă şi are noroc de aparatul de radio, la care mai aude voci omeneşti. E tare revoltată că mulţi consăteni şi-au abandonat părinţii bătrâni, care mor cu zile de dor. O vecină de-a ei, de 87 de ani, nu e vizitată de nimeni, deşi are copii şi nepoţi.

„Nimeni din cei de la conducere nu vine la noi în sat. Noi, bătrânii, suferim cel mai mult. N-are cine să ne măsoare tensiunea, să ne facă o injecţie. Trebuie să merg cu cârja, cinci kilometri pe jos, la medicul din satul vecin”, ni se plânge bătrâna. Are câteva găinuşe şi se ia cu ele, ca să nu-i fie urât. „Doi câini şi două mâţe: asta mi-i toată bogăţia. Mi-ajunge, că nu mai am putere. Dacă mai demult oamenii de la noi ţineau multe vite, acum, nu prea”, spune femeia.

Bătrânii, lăsaţi fără asistenţă medicală şi alimente

Sătenii duc lipsă şi de produse alimentare. Deşi primarul comunei a solicitat preşedintelui Cooperaţiei de Consum Peresecina să asigure satul Pocşeşti cu o cantitate mai mare de alimente, el nu-i de acord, din teama că nu le va putea vinde. Bătrânii se plâng că nici de 8 martie n-au avut pâine şi au fost nevoiţi să-şi trimită nepoţii în satul vecin.

Aculina Corcebaş n-are cu cine sta de vorbă zile întregi

Urmând drumul mai departe, ajungem la o gospodărioară bine îngrijită. Îl întâlnim pe Valentin Ciocan, muncind din greu pe lângă casă. A venit din capitală să-şi ajute mama care are 86 de ani. Are noroc de o soră care o îngrijeşte. Îşi aminteşte că nici în copilăria lui, în urmă cu circa patru decenii, satul Pocşeşti nu era mare, dar era plin de copii.

„Când ieşeam la joacă, nu ne ajungeau locuri să jucăm fotbal sau volei. Seara târziu, când mergeai prin sat, mai întâlneai oameni, iar în prezent, ziua, nu trece nimeni pe drum. Satul va dispărea. Venim aici cât mai trăieşte mama, căci după asta, vom pune şi noi un lacăt mare la poartă. În sat e viaţa. Şi parlamentarii tot de la ţară se trag, aşa că am vrea din partea lor o atitudine mai prietenoasă faţă de satul moldovenesc”, îşi spune părerea bărbatul. Ne povesteşte cu amărăciune despre copiii săi de 14 ani care nu vor să vină la ţară nici în vacanţele scurte, pentru că nu vor să lase computerele, celularele şi telecomenzile din mâini.

„Satele au soarta lor, ca şi oamenii”

Sora bărbatului, Olga Ciocan, e profesoară în satul vecin, Teleşeu, şi parcurge zilnic zece kilometri dus-întors pe jos. Este cu mult mai optimistă în privinţa viitorului acestui cătun. „Pocşeşti încă mult timp va exista, pentru că, de când eram eu mică, se zicea că va dispărea, dar iată că nu a fost aşa. Nu trebuie să ne pierdem speranţa. Satele au soarta lor, ca şi oamenii, cum li-i dat de Cel de Sus.”

Urcăm în maşină şi ajungem repede la o minunăţie de casă nouă de la marginea satului, la care muncesc câţiva muncitori în lipsa stăpânilor. E investiţia familiei Mămăligă din munca lor peste hotare. Speră să revină cu toţii acasă. Pare a fi nădejdea materializată a sătenilor care s-au aşezat aici de veacuri.

RM pierde anual populaţia a trei-patru sate

Valentin Ciocan e convins că va pune şi el un lacăt mare

De la mijlocul secolului XX până în prezent au dispărut peste trei sute de sate basarabene. Solicitat de JURNAL, dr. Valeriu Sainsus, profesor universitar la ASEM, ne-a declarat că închiderea şcolilor din sate e prima etapă a dispariţiei satelor. „Din anul 1990, RM pierde anual populaţia a trei-patru sate. Începem să avem sate pe hartă. În prezent, în sate ca Bondareuca (Sângerei), Frumuşica Nouă, Odaia (Şoldăneşti), Grigoreuca, Cuconeştii Vechi, Popovca (Edineţ), locuiesc mai puţin de patru-cinci persoane. Conform datelor Recensământului din 2004, avem peste 50 de sate cu o populaţiei mai mică de 50 de persoane sau acestea sunt în etapa finală de dispariţie umană.

În următoarea etapă, la acestea se vor mai asocia încă 150 de asemenea localităţi. De exemplu, în raionul Soroca numai un singur sat are spor natural pozitiv (Rubleniţa), iar 60 de aşezări rurale spor natural negativ. Suntem conform estimărilor cea mai ruralizată ţară din Europa, dar cu o profundă criză de oameni în spaţiul rural”, a menţionat demograful.

Criza rurală în viziunea demografului

Depopularea diminuează suportul dezvoltării economice, organizarea teritorial-administrativă şi sporeşte fragmentarea acesteia. „Circa 30% la sută din localităţile RM au o populaţie mai mica de 1500 de locuitori, deşi Legea privind organizarea teritorial-administrativă prevede ca administraţia publică locală să se organizeze doar în localităţile cu 1500 de persoane. Astfel, se va isca inevitabil o eventuală reformă teritorial-administrativă a ţării spre anul 2015. În plus, autorităţile locale ar putea ascunde un număr de populaţie mai mare decât cel existent real în teritoriu, cu scopul menţinerii unui număr mai mare de locuri de muncă în primării. Studiile în domeniu confirmă că cheltuielile în localităţile cu 1500 de locuitori este de zece ori mai mare decât în cele cu cinci mii de locuitori”, observă Valeriu Sainsus.

Numărul populaţiei RM a cunoscut o creştere numai în trei raioane: Ialoveni – cu 6,7 mii persoane, Dubăsari – cu 2,6 mii persoane, Criuleni – cu 0,9 mii persoane. Reducerea maximă a constituit 17% din numărul populaţiei pentru unitatea administrativă Floreşti, 15,5% – pentru Edineţ, 13,52% – pentru Soroca, 13% – pentru Orhei, media pe ţară oscilând între 8-10%.

 Angelina Olaru

 

 

 

The following two tabs change content below.