Ploile i-au distrus recolta „bunicii” Zdubilor

Vremea capricioasă din ultimele săptămâni le dă mari bătăi de cap nu doar agricultorilor, ci şi oamenilor de rând care au câte un lot pe care îşi cresc legumele. Ploile i-au afectat serios şi recolta „bunicii” Zdubilor din Văleni, Cahul, căreia acum nu-i arde de tobă.

Tristă că iese la pensie

Lidia Bejenaru se pregăteşte să intre în rândul pensionarilor. Chiar dacă vestea nu prea o încântă, „bunica” încearcă să se împace cu ideea. „În august, voi ieşi la pensie. Vestea nu prea mă bucură, pentru că vreau să fiu mereu tânără. Dar ce să fac dacă anii trec!”, ne spune, întristată, Lidia Bejenaru.

Şi acesta nu este unicul of al „bunicii” care a urcat pe scena Eurovision alături de formaţia „Zdob şi Zdub” în 2005. Ploile abundente din ultima perioadă i-au distrus roadele, iar singurul lot semănat cu porumb a fost inundat. „Ploile ne-au dat dureri de cap. Ne-au distrus roada. Suprafaţa cotei de pământ nu am semănat-o anul acesta, ne gândeam că lotul cu porumb ne va fi de ajuns, dar iată năpastă”, afirmă Lidia Bejenaru.

„Bunica” ne-a rugat să îi rezolvăm o problemă. „Când am fost la Eurovision, mi s-a oferit distincţia «Meritul Civic». M-am angajat la casa de cultură din sat, iar cineva mi-a spus că, dacă am această distincţie, trebuie să primesc nişte bani. M-am interesat, dar nimeni nu poate să mă ajute. Băieţii de la «Zdob şi Zdub» nu ştiu nimic.”

Solicitat de „apropo”, Boris Focşa, ministru al Culturii, ne-a declarat că, odată cu pensia, dna Bejenaru va mai beneficia şi de o alocaţie personală lunară, pe care o va putea primi doar de la Banca de Economii. Pentru mai multe informaţii, ministrul o sfătuie pe „bunica” Zdubilor să sune la numărul de telefon 28 61 15.

L.N.