Plecaţi de sărăcie, taxaţi de avuţie

Modificările din Codul Fiscal îi obligă pe conaţionalii noştri care lucrează şi au rezidenţă în peninsulă să plătească impozit şi pentru proprietăţile pe care le au în afara Italiei

Noul plan de austeritate al guvernului italian îi va afecta şi pe cetăţenii RM aflaţi la muncă în această ţară. Asta pentru că un proiect de lege prevede că aceştia vor trebui să plătească impozite pentru imobilele pe care le deţin în ţara de origine. Ambasada RM la Roma ne-a comunicat că aplicarea acestei legi va fi mai complicată, pentru că datele au caracter confidenţial. Moldovenii, la rândul lor, nu se simt ameninţaţi. „Sindicatele lucrează aici şi nu cred că vor ajunge la puţinul nostru, ci se vor lua de capul celor bogaţi, care au fugit în Elveţia cu tot cu bani, ca să nu achite impozitele”, a menţionat Larisa, moldoveancă stabilită în Italia.

Marina LIŢA

Planul de austeritate al guvernului italian îi afectează din plin şi pe rezidenţii străini din peninsulă. De acum, aceştia, deci şi numeroşii moldoveni de-acolo, vor trebui să plătescă un nou impozit: cel pe proprietăţile pe care le deţin în ţara de origine.

Manevra Monti

Modificările din Codul Fiscal îi obligă pe conaţionalii noştri care lucrează şi au rezidenţă în peninsulă să plătească impozit şi pentru proprietăţile pe care le au în afara Italiei.

„Decretul de Lege nr. 201, supranumit «Manovra Monti / Manevra Monti», a fost ratificat pe 22 decembrie 2011. Textul integral al legii are 117 pagini. Impozitul pe case se numeşte IMU – taxa municipală unică”, a declarat pentru JURNAL Liliana Verlan, secretar I în cadrul Ambasadei RM la Roma.

Lege pentru italieni

Potrivit acesteia, cel mai probabil, Guvernul Republicii Italiene va ratifica ulterior un regulament de implementare, pentru că acestea sunt impozite provizorii, adică valabile până în 2015. „Totodată, legea nu specifică faptul că impozitarea este aplicabilă străinilor, ci vorbeşte despre populaţia cu reşedinţă în Italia în general – plătitorii de taxe şi impozite pe teritoriul statului italian. În această categorie intră şi străinii, astfel că nu este specificat că e vorba doar de străini. Baza de impozitare pentru calcul va fi preţul indicat în actul de vânzare cumpărare sau, în absenţa acestuia, va fi considerată valoarea de piaţă a proprietăţii”, susţine angajata ambasadei.

Verlan menţionează că un alt element important de luat în consideraţie este faptul că informaţia cu privire la proprietăţile imobiliare ale cetăţenilor RM sunt date cu caracter personal. „Până pe moment, nu am primit solicitări nici de la una din părţile implicate, nici din partea autorităţilor italiene, nici a moldovenilor aflaţi în Italia”, conchide aceasta.

Şuieră vântul în băncile italiene

Moldovenii aflaţi la muncă în Italia spun că au auzit de această lege, dar susţin că nu îi va afecta. „Am citit câte ceva despre această lege, dar, din câte ştiu, este vorba despre moldovenii care au cumpărat case în Italia, nu de cei care le au în Moldova”, ne-a comunicat Victoria, moldoveancă stabilită de trei ani în Italia. „Aceştia achitau până acum impozite, dar erau mici. Nu cred că se vor lua de imobilele pe care le deţinem în ţara de origine”, spune tânăra.

„Italienii luptă cu criza care s-a abătut asupra lor. Şuieră vântul în băncile lor, pentru că cei care aveau bani le-au transferat în Elveţia. Trebuia să-i oprească pe ei, să nu le permită să scoată banii din ţară, nu să se lege de străinii care lucrează cu o leafă mizeră. 700–900 de euro este cea mai mică leafă din UE. Nu cred că vor reuşi, aici sindicatele lucrează bine. De fapt, dacă vor, moldovenii vor declara în venituri imobilele pe care le au în ţară, s-ar putea să se lege şi de ele”, opinează Larisa.

Impozitarea americanilor, francezilor, nemţilor, elveţienilor bogaţi

„Legea nu este pentru moldoveni sau alţi străini, ci pentru italienii care evadează în Franţa, pe Coasta de Azur, Monte Carlo sau în Elveţia. Acolo, mulţi italieni îşi ascund banii ca să nu plătească impozit în Italia. Prin ţările Europei, Italia poate cerceta şi găsi toate evadările fiscale şi bunurile imobiliare ale italienilor. Pentru străini, legea ar prevedea impozitarea în primul rând a americanilor, francezilor, nemţilor, elveţienilor bogaţi care au domiciliu acolo, mai ales în regiunea lacurilor Lago di Garda şi Lago si Como”, susţine Mihai.

150 mii de moldoveni se află legal în Italia

Neoficial, în Italia se află 300.000 de moldoveni. „Această cifră include cetăţenii noştri atât cu şedere legală, cât şi pe cei cu şedere ilegală, la care se adaugă persoanele cu cetăţenie dublă. O cifră cu care operează Ministerul italian de Externe, însă care încă nu a fost remisă oficial Ambasadei Republicii Moldova este de 150.000 de moldoveni (cu şedere legală)”, ne-a comunicat Liliana Verlan, secretar I în cadrul Ambasadei R. Moldova la Roma.

Impozitul pe case

„Decretul de Lege nr. 201 supranumit «Manovra Monti / Manevra Monti» a fost ratificat pe 22 decembrie 2011. Textul integral al legii are 117 pagini. Impozitul pe case se numeşte IMU – taxa municipală unică”, a declarat pentru JURNAL Liliana Verlan, secretar I în cadrul Ambasadei RM la Roma.

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)