PLDM nu va participa la negocierile pentru crearea alianţei de guvernare

strelet

Partidul Liberal Democrat din Moldova nu va participa la negocierile iniţiate de Partidul Democrat pentru crearea unei noi alianţe proeuropene. Declaraţia a fost făcută de liderul PLDM, Valeriu Streleţ, după şedinţa Consiliul Naţional Politic al formaţiunii, transmite ipn.md.

„Având în vedere faptul că Partidul Democrat nu este apreciat de către Partidul Liberal Democrat drept un partid proeuropean, că acest partid a acaparat instituţiile statului, a acceptat doar de dragul formalităţilor anumite reforme în programele de guvernare, dar s-a opus permanent implementării reale a acestor reforme, PLDM nu va participa la negocieri cu PDM şi aliaţii săi pentru formarea unei viitoare majorităţi parlamentare”, a declarat Streleţ.

Potrivit preşedintelui interimar al PLDM, formaţiunea „şi-a făcut onest datoria, a muncit în serviciul ţării şi a implementat reforme importante, iar acum, odată ce democraţii au provocat deliberat această criză politică, lipsind de încredere un guvern proeuropean, PDM este pe deplin responsabil să găsească soluţii pentru a crea majoritate parlamentară şi să-şi asume responsabilitatea guvernării de mai departe”, a precizat premierul demis săptămâna trecută.

Fostul premier a declarat că acum urmează ca forţele de dreapta să facă front comun pentru a crea un pol puternic pe centru-dreapta şi pentru a da o speranţă Republicii Moldova printr-o veritabilă integrare europeană şi a construi un veritabil stat de drept.

The following two tabs change content below.