Planuri formale pentru golurile din medicină

Foto simbol

Ministerul Sănătății emite ordine, iar spitalele se confruntă cu lipsa de specialiști, aparataj medical și cu salariile mici

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) și Centrul Național Anticorupție (CNA) au examinat petiția celor 98 de femei care au declarat că au avut de suferit în urma apelării la sistemul medical, în special în cadrul instituțiilor perinatale din țară. Ministerul a elaborat un Plan de acțiuni care are drept scop îmbunătățirea managementului calității și siguranței serviciilor medicale. Pe de altă parte, un studiu realizat de Expert Grup arată că salariile mici au alungat din țară sute de medici, iar aparatajul medical modern lipsește cu desăvârșire.

După cazul fetei de 19 ani, nevoită să avorteze de una singură într-o toaletă a Institutului Mamei și Copilului, un grup de femei au depus la începutul lunii ianuarie o petiție la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Centrul Național Anticorupție și Guvern, unde au solicitat un plan de acțiuni pentru îmbunătățirea serviciilor medicale perinatale. Marți, 23 ianuarie, CNA-ul și MMPS-ul au răspuns petiției elaborând un plan de acțiuni. Ministerul Sănătății a făcut public un plan cu 19 acțiuni concrete pe care instituțiile din subordine trebuie să le realizeze pentru a evita cazurile de tratament inadecvat și lipsa de comunicare cu pacienții.

Astfel, medicii și asistentele medicale vor învăța legislația medicală, drepturile omului și cum să reziste în faţa corupţiei. Totodată, MSMPS va elabora și promova legislația privind investigarea și soluționarea cazurilor de erori medicale și va revizui cadrul normativ pentru asigurarea drepturilor pacienților în actul medical. Directorul CNA, Bogdan Zumbreanu, susține că în cele 98 de declarații CNA a identificat 32 de cazuri de corupție, însă, pentru că persoanele care au relatat cazurile nu au depus un denunț la CNA sau o solicitare de tragere la răspundere a unei persoane concrete, petiția în cauză nu poate fi examinată în conformitate cu normele procesual-penale.

„Vom monitoriza implementarea acțiunilor”

Semnatarele petiției speră că în scurt timp toate femeile vor simți schimbările din sistemul medical perinatal. „Am analizat minuțios planul de acțiuni elaborat de către minister. Mă bucur că planul de acțiuni are termene de implementare, ceea ce înseamnă că putem monitoriza îndeplinirea lor. Chiar dacă acțiunile descrise în plan sunt foarte generalizate, totuși se regăsesc puncte care au fost menționate/incluse în declarația semnată de cele 98 de femei”, menționează Alina Andronache, petiționară.

Între timp, pe rețelele sociale femeile semnalează că în spitale corupția continuă. „Eu am născut pe 5 ianuarie la Institutul Mamei şi Copilului. Am simțit diferența față de acum patru ani. Asistentele s-au comportat foarte frumos. Doar la cabinetul de vaccinări încă se mai strâng bani pentru reparație”, ne spune Olga. Conform unui sondaj efectuat de International Republican Institute, în R. Moldova instituțiile medicale sunt pe primul loc la colectarea de mită faţă de alte domenii publice. Astfel, cota cea mai mare ajunge la 72% în luna octombrie 2017.

Numeroase goluri în sistemul medical din R. Moldova

În timp ce Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale își asumă să realizeze pe parcursul anului 2018 (din luna februarie) un plan din 19 acțiuni concrete pentru a evita cazurile de tratament inadecvat, un studiu realizat de către Centrul Analitic Expert Grup ne arată că instituțiile medicale din republică se confruntă cu lipsa de specialiști, utilaj medical și cu salariile mici. Silvia Morgoci, care este medic de familie, a participat la realizarea studiului. Aceasta spune că, zi de zi, se confruntă cu probleme majore legate de medicina primară. Specialiștii se plâng că au parte de puțină pregătire profesională, fapt care duce și la creșterea numărului de pacienți nemulțumiți.

Medicii sunt nemulțumiți și de noua metodă de salarizare în funcție de indicatorii de performanță. „De lucru e foarte mult, iar remunerarea e foarte puțină”, menționează medicul. Studiul a arătat că există numeroase goluri în sistemul medical din Moldova. Practic, în toate spitalele din raioane, medicii nu dispun de posibilități pentru a trata pacienții oncologici, bolnavii cu traume asociate ori atacuri cerebrale, deoarece nu dispun de tehnică medicală performantă și lipsesc specialiștii calificați.

„Sunt suficiente 19 acţiuni, însă implementarea este destul de dificilă”

„Planul, în teorie, este suficient, dar am fost martoră în ultimii ani la implementarea, extrem de dificilă în sectorul medical, a unor acţiuni, de exemplu, la aprobarea Codului de Etică. De aceea, recomand atât medicilor, cât și personalului medical să se organizeze în asociații care să le reprezinte drepturile, iar autoritățile centrale să țină cont și să consulte la fiecare etapă şi opinia profesioniştilor. De asemenea, e necesar ca și Ministerul să-și modifice abordarea. Acum cel mai important e că nici un sector nu poate suporta ameliorări cerute de beneficiarii serviciilor până nu se reorganizează fluxurile financiare. Acest proces încă nu a fost finalizat la Ministerul Sănătății”, menționează Olga Bîtcă, coordonatoare de proiecte CReDO (Centrul de Resurse al Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Drepturile Omului)

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu

Ultimele articole de Carolina Chirilescu (vezi toate)