Plahotniuc îşi respectă promisiunile

ANTIMAFIE // Martorii care au făcut depoziţii împotriva lui Plahotniuc s-au ales cu dosare penale

Controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc, acuzat în repetate rânduri de preluarea abuzivă a unor afaceri profitabile cu concursul CCCEC şi al unor judecători, continuă să intimideze martorii. Omul de afaceri Dorel Țurcanu, fost avocat al Victoriabank, s-a ales cu un dosar penal, la cererea lui Vlad Plahotniuc. Astfel, martorii care au făcut depoziţii împotriva lui Plahotniuc alături de Sergiu Mocanu s-au ales cu dosare penale. De altfel, Plahotniuc în cadrul unei conferinţe de presă a declarat că tuturor detractorilor săi le vor fi intentate dosare penale.

Într-o conferinţă de presă, în care a apărut alături de Sergiu Mocanu şi de alte persoane, care susţineau că sunt victime ale lui Vlad Plohotniuc, Dorel Ţurcanu îl acuza pe Plahotniuc de faptul că ar fi fost implicat în reţinerea sa din anul 2005. Ţurcanu a reamintit de înscenarea flagrantului cu concursul CCCEC, după care fusese acuzat de luare de mită, şi despre modul în care a fost băgat după gratii. Potrivit lui Dorel Ţurcanu, episodul s-ar fi întâmplat în perioada în care a apărut scandalul legat de preluarea „Victoriabank”. Acum avocatul este atacat în judecată de Plahotniuc.

„Guvernarea protejează mafia, adică pe Plahotniuc, iar procurorul general execută dosare la comandă”, a comentat Sergiu Mocanu faptul că după izbucnirea scandalului legat de Plahotniuc, patru dintre martorii acuzațiilor s-au ales cu dosare penale (Viorel Țopa, Victor Țopa, Răzvan Paveliu și Dorel Țurcanu). Potrivit lui Mocanu, Plahotniuc își continuă răfuiala cu martorii, iar aceștia și societatea urmăresc neputincioși cum se execută aceste ordine.

„Pe fundalul neimplicării Alianței de la guvernare în scandalul Plahotniuc – Mocanu, numele guvernanților este legat tot mai mult de cel al lui Plahotniuc. AIE se grăbește la alegeri pentru a fugi de răspundere. Până nu iau atitudine și nu fac lumină în cazul mafiei, AIE nu trebuie lăsată să meargă la alegeri. Dacă până la alegeri Filat nu face ceea ce trebuie să facă un premier, dacă AIE rămâne într-o parte, înseamnă că sunt vânduți lui Plahotniuc, sunt complicii lui!”, este declarația făcută zilele trecute de fostul ministru al Securității de Stat, Anatol Plugaru.

Familia Nagacevschi, avocatul lui Plahotniuc

„Vlad Plahotniuc cere dezminţirea declaraţiilor mincinoase lansate în cadrul conferinţei de presă din 18 august recent şi încasarea prejudiciului material în valoare de 45 mii de lei, plus cheltuielile de judecată”, a declarat Fadei Nagacevschi, avocatul omului de afaceri.

Procesul de judecată Vlad Plahotniuc contra Dorel Ţurcanu, programat pentru ziua de ieri, a fost amânat pentru 15 octombrie, din cauza neprezentării părţii acuzate.

Pe de altă parte, Dorel Ţurcanu a declarat pentru JURNAL că nu a ştiut de dosarul intentat de Vlad Plahotniuc. „Nu am primit citaţia, nici acţiunea, din acest motiv nu am ştiut că trebuie să mă prezint la proces”, a comentat fostul avocat absenţa de la proces.

Amintim că omul de afaceri Vlad Plahotniuc l-a acţionat în judecată pe 4 august 2010 şi pe Sergiu Mocanu. Plahotniuc cere o despăgubire de 2 milioane de lei pentru declaraţiile neadevărate şi denigratoare la adresa sa. De menţionat că avocat în acest caz este Vitalie Nagacevschi, tatăl lui Fadei Nagacevschi.

Pe 17 august, Plahotniuc i-a chemat în judecată şi pe Viorel şi Victor Ţopa, pentru declaraţiile lansate, care i-au subminat cinstea, onoarea şi reputaţia profesională. Ca şi în cazul lui Dorel Ţurcanu, acum acesta cere de la Victor și Viorel Țopa despăgubiri morale în valoare de 45 de mii de lei de fiecare.

La începutul lunii septembrie, s-a pomenit cu dosar penal şi ex-directorul postului TV „2 Plus”, Răzvan Paveliu. Acesta susţine că este un dosar fabricat peste noapte.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)