PL îşi doreşte acum „directori pe viaţă” în întreaga R. Moldova

Societatea civilă este îngrijorată de intenţiile noului ministru al Educaţiei, Corina Fusu

central corina fusu

PL intră în pâine la Ministerul Educaţiei. După instalarea în funcţia de ministru al Educaţiei a Corinei Fusu, se procedează la disponibilizări şi numiri în concordanţă cu apartenenţa candidaţilor la această formaţiune. Pe de o parte, în opinia unor oameni din domeniu, acest lucru este normal, deoarece odată cu plecarea din funcţie a unui ministru ar trebui să plece şi echipa sa. Pe de altă parte, faptele şi intenţiile actualei ministre sunt considerate de alţii drept „pripite” şi „ghidate de interese meschine de partid”.

Însă ceea ce a trezit cel mai mult nemulţumirea societăţii civile este intenţia Corinei Fusu de a modifica Regulamentul privind ocuparea funcției de director şi director adjunct în instituţiile de învăţământ general.
Ce reprezintă de fapt acest regulament? Conform unui ordin semnat în aprilie curent de către fostul ministru al Educației, Maia Sandu, Inspectoratul Școlar Național (IŞN) trebuia să stabilească standardul minim de competențe profesionale și manageriale ale candidaților la funcția de director, să efectueze testarea scrisă privind evaluarea psihologică și a competențelor juridice, economice, administrative, financiare, manageriale a candidaţilor la funcţia de director. Recent, noua ministră Corina Fusu a anunţat un proiect de modificare a acestui regulament, conform căruia candidaţii la funcţia de director nu vor mai trebui să prezinte la concurs un certificat care să le ateste standardul minim de competenţe profesionale, fapt ce presupune suprimarea testului ce va evalua starea psihologică, competenţele juridice, economice, administrative, financiare, manageriale şi de gestiune a relaţiilor interumane ale candidaţilor la această funcţie.

Proiectul marca Fusu

Proiectul mai prevede excluderea dreptului IŞN de a stabili standardul minim de competenţe profesionale şi manageriale ale candidaţilor la funcţia de director, de a efectua testarea scrisă privind evaluarea psihologică şi a competenţelor candidaţilor. Autorii proiectului şi-au justificat demersul prin faptul că IŞN nu este abilitat, prin Codul educației, să exercite asemenea funcții. În plus, la propunerea actualei ministre, directorii interimari vor putea rămâne în funcție mai mult de şase luni, până la organizarea concursului, și nu doar jumătate de an, așa cum prevede în prezent regulamentul.

În consecinţă, într-o postare pe Facebook, fosta viceministră a Educaţiei, Loretta Handrabura, i-a adresat actualei ministre următorul mesaj: „Stimată dnă ministră Fusu! Nu cunosc cine v-au fost ‚sfetnicii’, însă decizia de modificare nu este deloc profesionistă, ci doar pripită ca să nu utilizez și alte calificative. Noi am analizat mult care este profilul managerului de astăzi, în noile realități educaționale și ce cunoștințe trebuie să stăpânească pentru a fi eligibil într-o funcție de director. De ce să ne sperie un examen, dlor directori/oare și colege/i, de la Ministerul Educaţiei, dacă avem/ți cunoștințe de management modern de gestionare a procesului instructiv-educativ, a finanțelor și resurselor umane, dacă știm ce este un curriculum bazat pe formare de competențe etc., dar și experiență de zeci de ani? Să facem dovada noi, adulții, mai cu seamă pedagogii, că avem aceste și alte competențe și acceptăm competiția transparentă, bazată pe evaluare obiectivă, cu camere de luat vederi, înainte de a le cere, de a-i motiva pe copiii și elevii noștri să fie cei mai buni, onești și integri!”.

Se caută un asistent personal, de partid

Un alt fapt care a trezit nemulţumirea societăţii civile a fost ieşirea noului viceministru al Educaței, Cristina Boaghi, care şi-a anunţat tinerii colegi de partid că are nevoie de un asistent personal! Anunțul nu a fost făcut public nici pe profilul personal, nici pe pagina Ministerului Educației, ci în grupul Tineretului Liberal! Viceministrul le-a spus colegilor că are nevoie de „un/o asistent/-ă care este în căutarea unui loc de muncă, care cunoaște foarte bine limba română, vorbește limba engleză, are abilități avansate de cunoaștere a computerului, este energetic/-ă și are dorința de a lucra productiv”!

Miercuri, s-a iscat un scandal la demisia unei alte viceministre din echipa Maiei Sandu. Este vorba de Liliana Nicolăescu-Onofrei, care şi-a anunţat plecarea de la minister pe Facebook. În postarea sa, aceasta a relatat discuţiile pe care le-a avut cu noul ministru. „’Nefiind membru de partid, nu ai ce căuta!’. Am rugat-o să-mi zică așa cum este, înțeleg prea bine ce se întâmplă și voi depune cererea. ‚Așa facem’, mi-a răspuns. Am depus cererea de demisie la 17 august…”

Nicolăescu-Onofrei a dezvăluit starea de spirit din cadrul ministerului, precum şi favoriţii noii ministre: „Rămân cu inima alături de toți acei colegi ai mei care sunt acum într-o situație mai mult decât tristă la minister. Nu sunt ascultați. Nu sunt auziți. Nu sunt consultați tocmai pe probleme în care ei sunt experți… Sunt șocată că dna Fusu lucrează zi de zi cu Crudu! Da, acel Crudu pe care am fost nevoiți, ‚mulțumită’ sistemului nostru judecătoresc, să-l reangajăm la minister!”.

Crudu, favoritul lui Fusu

În încheierea textului său, fostul viceministru are un mesaj pentru Corina Fusu, în care îşi exprimă speranţa că aceasta va fi capabilă să devină până la urmă un adevărat ministru. „Doamnă Fusu, înțeleg că faceți parte dintr-un partid care v-a cerut să acceptați această funcție. Permiteţi-mi să vă spun, cu toată sinceritatea, că depinde doar de dumneavoastră dacă veți reuși să deveniți un ministru adevărat. Un ministru care să poată lua decizii corecte. Un ministru care să poată convinge de justețea deciziilor sale un minister, un guvern, un partid, un parlament, o societate. Cât despre mine, în acest moment, singura politică pe care înțeleg să o fac și voi face-o este cea educațională”.

„Directori aleși pe viață”

Amintim că, în martie curent, Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport a mun. Chişinău a respins regulamentul Ministerului Educaţiei şi a elaborat un regulament propriu de numire a managerilor şcolari, care stipula anularea obligativităţii prezentării de către candidaţi a certificatului ce atestă îndeplinirea standardelor de competenţe profesionale şi manageriale, precum şi eliminarea tuturor prevederilor la înregistrarea audio şi video a concursurilor.

În cadrul unui interviu acordat JURNALULUI de Chişinău, fosta ministră a Educaţiei, Maia Sandu, a menţionat în acest sens: „Primarul ne-a acuzat că atentăm la statutul directorilor aleși pe viață. Asta e grija lui cea mare: să stea directorii câte 40 de ani în funcție. Și dacă totuși cineva trebuie să plece pentru că a ajuns la vârsta de pensionare, măcar să lase postul prin moștenire unei rude, așa cum se dorește la ‚Dante Alighieri’. Mă tem că primarul general a greșit calculele: din perspectivă electorală, numărul managerilor școlari este mult mai mic decât numărul profesorilor și ar trebui să-i întrebe pe profesori ce cred ei despre ‚directorii pe viață’”.
Ministrul Educaţiei a refuzat să discute cu presa despre proiectul său, precizând că va susţine o conferinţă de presă pe această temă.