Pintilie, omul surprizelor

OMENIE //  Bărbații familiei o iubeau nespus. Era o mamă și o soție nemaipomenită – grijulie, blândă, harnică și foarte veselă

„Niciodată nu se știe ce te așteaptă după colț… Omul grijuliu și calculat rar nimerește în istorii neplăcute”, asta era filosofia vieții lui Pintilie… Pentru că era bănuitor din fire, se ferea de toți oamenii. Așa a ajuns Pintilie la 40 de ani și nu a legat cu nimeni prietenie. Trăia singur cuc în casa părinților decedați. Se întreținea cu ce-i da pădurea – ciuperci, fructe sălbatice, coarne, iar în fiecare primăvară făcea bani buni cu florile de pădure și urzici.

Istoria noastră începe de când avea Pintilie 40 de ani. Era un  bărbat înalt, lat în spete, cu ochi căprui, larg deschiși și o frunte atât de lată, încât era nevoit s-o acopere cu părul lui cârlionțat… Femeile îl găseau chipeș și doar caracterul lui dur și privirea-i bănuitoare le făcea să se țină departe de el. Asta nu înseamnă că nu le poftea în patul lui și era destul de generos cu ele, căci nu pleca niciuna din casa lui fără să se aleagă cu vreun cadou special. De fapt, erau lucruri și obiecte de demult, cumpărate de el și de tatăl său cu diferite ocazii pentru mama Irina, pe care bărbații familiei o iubeau nespus. Și nici că putea fi altfel. Era o mamă și o soție nemaipomenită – grijulie, blândă, harnică și foarte veselă. Când zâmbea ea – se lumina casa și ochii bărbaților ei. Pintilie i-a fost unicul copil și a regretat mult că l-a avut numai pe el.

Nicolae se îndrăgosteşte de Irina

Mama Irina era măritată când l-a cunoscut pe tatăl lui Pintilie. Nicolae tocmai se întorsese de pe front și a văzut-o la fântână. Tânăra femeie, veselă cum îi era firea, râdea în hohote la spusele unui vecin, soarele se scălda în părul ei blond și cârlionțat și Nicolae, surprins de frumusețea ceea, s-a oprit în loc. Uite nu-și putea mișca picioarele și gata, încremenise. „Cu asta am să mă însor eu!” Mare i-a fost dezamăgirea să afle că Irina e măritată de acum cu un bărbat înstărit din sat, că o iubește Alexei ca pe ochii din cap și nu dea Domnul să se apropie cineva de nevasta lui, că-i sărea țandăra pe loc! Lui Nicolae însă nu-i păsa! Îi căzuse tronc la inimă Irina și nici gând să i-o lase lui Alexei… La o nuntă Nicolae a invitat-o la joc pe Irina. Bărbatul ei s-a opus categoric, e măritată, zicea el, și n-are ce dansa cu alții! „Ba am s-o joc, că mi-i dragă, și nu ești tu omul să mă oprești! Fa Irină, se întoarce Nicolae spre femeie, joci cu mine?” Femeia nu știu dacă a răspuns, dar Nicolae a luat-o de mână și a tras-o în cercul dansatorilor. Vă dați seama că la petrecerea ceea a fost o bătaie atât de crâncenă încât cei doi bărbați abia de se țineau pe picioare când i-au despărțit sătenii.

De atunci n-a mai avut Irina zi fericită în viața ei de familie. O ținea Alexei închisă în casă, o pălmuia la tot pasul, nu-i mai zicea altfel decât putoare și curvă, el care până atunci o purta în brațe și nu se sătura s-o iubească. Satul urmărea cu o curiozitate bolnăvicioasă drama acelei familii și ori de câte ori îl întâlneau pe Nicolae, îl mustrau: „Din cauza ta suferă femeia!”. „Nu mai are mult, le răspundea el, am s-o iau de nevastă și toate necazurile ei se vor duce pe apa sâmbetei”. Toate vorbele acestea, nu se știe cum, ajungeau la Alexei. Și altă bătaie încasa Irina, nevinovată fiind femeia. Într-o zi, aude Nicolae că soțul Irinei caută cumpărători la casa lor,  mai află el că au de gând să se mute cu traiul în satul vecin, de unde o și luase de nevastă… Până în seară Nicolae umbla pe la neamuri și împrumuta bani să poată cumpăra casa lui Alexei, căci era una frumoasă, tocmită bine și cu gust, încât alta asemenea ei nu prea găseai prin părțile locului. Nicolae s-a înțeles cu un neam s-o cumpere și mai târziu să i-o întoarcă.

Furată de la bărbat

Rămânea de rezolvat încă o problemă – Irina. El o vroia și pe Irina. Era bolnav de dânsa… Într-o seară, o pândește Nicolae când o să iasă femeia din ogradă, fie la fântână, fie la vecini, și o fură. O duce la o stână părăsită și o ține acolo o săptămână de zile. Uite așa a fost plămădit Pintilie… Părinții lui au trăit în mare dragoste 34 de ani și au murit într-o zi, înjunghiați fiind de un pușcăriaș fugar. Noroc că Pintilie nu era acasă… Dar de atunci n-a mai fost flăcăul om cu toate la calea lui… În fiecare întâlnit bănuia ori un criminal, ori un om nepricopsit…  Toate femeile le compara cu mama lui și niciuna nu era demnă să-i fie nevastă.

Dar, vorba lui Pintilie, „nu se știe ce te așteaptă după colț”. Iată că într-o zi se trezește el în pragul casei cu o verișoară de-a treia de-a mamei lui. Era cu un copil de mână și cu o sacoșă cu lucruri, cum a aflat Pintilie mai târziu. Venise tânăra cu o rugăminte: să lase băiețelul ei pe vreo săptămână la el, căci ea trebuie să plece urgent la Moscova să-și aducă bărbatul acasă. El zăcea într-un spital, suferise un accident de muncă lucrând în construcţii, în urma căruia a rămas fără un picior. A primit Pintilie copilul și au început a trăi împreună. Greu le-a fost la început. Copilul – rușinos și în casă străină, Pintilie – morocănos și sâcâitor, abia de-și spuneau vreo zece cuvinte pe zi. Aștepta bărbatul cu nerăbdare să se întoarcă nevasta ceea acasă, să ia povara de pe umerii lui, dar uite, dragă, trece o săptămână, trec două, se încheie şi luna, dar Lenuța nu-i și nu-i…

Pintilie găzduieşte şi apoi înfiază copilul unei rude

Ce face Pintilie, care pufnea de înveninat ce era? Îl ia pe Dănuț și se duce în satul părinților lui, poate cineva de acolo cunoaște ceva… Și află de la primărie că mama lui Dănuț s-a prăpădit într-un accident rutier chiar în prima zi de aflare a ei la Moscova, iar tatăl copilului a fost dus într-un azil. Pentru că rude mai apropiate decât Pintilie nu avea femeia, s-a trezit bărbatul că-i întrebat de asistența socială dacă n-ar dori să ia tutelă asupra copilului. „Știți doar, sunt singur, nu am femeie”, porni el să se plângă. „Credeți că o să-i fie mai bine la orfelinat?”, i-a închis gura asistenta.

Așa s-a trezit Pintilie că e părinte și are obligații față de acest copil. Cu atât mai mult cu cât asistenta socială de la primăria lor cel puțin de trei ori pe săptămână venea să controleze cum le merg treburile, lucru care-l enerva peste poate pe Pintilie. „Am s-o cotonogesc într-o zi, poate n-a mai găsi drumul până la casa mea…” Dar Gafița, cum îi spuneau în sat, îl bătătorea cât de des putea. Avea fata 28 de ani, nu era și nici nu fusese măritată vreodată, și-i sticleau ochii după Pintilie. Tot satul știa, numai el o făcea pe prostul.  Pintilie se juca cu ea de-a mâța și șoarecele – adică cine pe cine o să amăgească mai bine. Nu era proastă și nici urâtă Gafița, atât că-i plăcea să pape și arăta cam bondoacă… Dar de dragul lui badea ar fi fost în stare și să slăbească.

Icoana mamei îl ţine burlac

La un an și jumătate de când era la el, Dănuț i-a spus „tată”. Timpul trecea repede – uite că s-a dus Dănuț la școală, uite-l că a și terminat-o, ajunge student și chiar se însoară. Nici Pintilie nu întinerea. La 64 de ani ajunse să fie bunic și era peste seamă de fudul. Umbla pe ulițele satului și se lăuda: „Ştii mata, băiatul meu, Dănuț adică, are un fecior. Vreau să mă duc la dânsul și nu știu ce să-i duc, nu mă sfătui?”  Lumea de sfaturi era bună…

Din omul morocănos și bănuitor, cum fusese Pintilie odată, ajunsese acum sociabil și primitor. Copilul înfiat de el i-a schimbat viața… I-a adus bucurii nenumărate. Iar bolile și necazurile suferite împreună le-au șlefuit sufletele. Gafița n-a mai ajuns nevasta lui Pintilie, deși nu o dată bărbatul a tăvălit-o prin fânul din grajd, a strâns-o în brațe prin ungherele casei lui, dar nu semăna cu mamă-sa și nu putea să ajungă stăpână în casa lui. Gafița s-a împăcat cu situația asta și relația lor a durat timp îndelungat. La 36 de ani femeia a născut o fată, dar s-a jurat cu mâna pe Biblie că nu este a lui Pintilie, deși lumea în sat spune că seamănă leit cu mama lui. Chiar și numele ei îl poartă, Irina-i zice. Vrea Pintilie să se însoare cu Gafița și să-și aducă copilul acasă, dar muierea nici nu vrea să audă…

Lidia BOBÂNĂ

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână