Piața cerealelor din R. Moldova, sub monopol rusesc

vagoane transoil

Recolta de grâu din acest an este una destul de mare, în medie 3,47 tone la hectar, însă micii producători nu vor avea de câştigat, deoarece sunt obligaţi să-şi vândă cerealele la preţuri derizorii. Principalul beneficiar este Grupul de Companii Trans-Oil, un holding format din offshore-uri înregistrate în Elveția şi Cipru și societăți pe acțiuni sau SRL-uri din R. Moldova, Ucraina și România, care îl are în centru pe cetățeanul rus Vazha Dzashi, născut în Georgia (URSS), deținător de paşaport american şi membru al Consiliului de Administrare al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri a lui Vlad Plahotniuc. Fermierii ameninţă cu proteste de ani buni, iar autorităţile dau din umeri şi refuză să recunoască poziţia de monopol al Trans-Oil.

Trans-Oil, o firmă rusească, a ajuns să dețină monopolul absolut al exportului de cereale, pe orizontală și pe verticală, de la stocare, la transport intern pe cale ferată și apoi la exportul pe cale maritimă prin Portul Giurgiuleşti. Trebuie menţionat că acest obiectiv, inclusiv infrastructura, a fost construit pe bani publici ca, în cele din urmă, statul să controleze doar 10% din el, afacere făcută în timpul lui Vladimir Voronin.

Micii producători acuză că ar fi furați și la cântar sau la cantitatea care este judecată tendențios după gradul de umiditate pe care l-ar avea marfa. Ei reclamă că producția le este cumpărată la un preț derizoriu, iar ceilalți traderi acuză Trans-Oil de forțare a vânzării mărfurilor lor către aceeași companie monopolistă.

14031073_1066592703422136_89381965_n.png

Trans-Oil fără „machiaj”

Grupul de companii Trans-Oil este format din off-shore-uri înregistrate în Elveția şi Cipru, care au cumpărat societăți pe acțiuni sau SRL-uri în R. Moldova, Ucraina și România. Conform Registrului de Stat al persoanelor juridice, societatea respectivă a fost deschisă în R. Moldova, în 1997, ca Filială a Firmei Americane „Trans Oil” LTD., administrată de Maria Corobanenco. În 2005, potrivit aceluiaşi registru, au fost înregistrate modificările operate în documentele de constituire ale întreprinderii privind schimbarea componenţei asociaţilor cu redistribuirea părţilor sociale în capitalul social după cum urmează: Dzhashi Vazha, Rusia – 100%! În 2006, Dzhashi a cedat dreptul de proprietate asupra holdingului unei societăți anonime, Visions Holding S.A., înregistrată la 18 octombrie 2004 la Geneva. Directoarea firmei este Evghenia Ursu, cetăţeană a Federaţiei Ruse, persoană apropiată lui Dzhashi, iar preşedintele consiliului de administraţie este un anume Gregorio Fazzone. Numele acestora apar în calitate de fondatori și administratori ai mai multor offshore-uri asociate grupului de companii Trans-Oil.

Filiera cecenă

filieracecena

Arbi Misirbiev (stânga), Vazha Dzhashi (centru) și Said Misirbiev (dreapta). Foto: Facebook.com

Societatea Visions Holding S.A. este fondatoare şi proprietară a unei serii de întreprinderi în R. Moldova. Este vorba în principal de societăţi care au în proprietate silozuri: ÎM Moldogranum, ÎCS Kelley Grains, S.A. Elevator Kelley Grains, S.A. Elevatorul Iargara. Un alt offshore important asociat companiei Trans-Oil este Trezeme Limited, fondator şi cofondator al unei alte serii de firme care deţin în proprietate silozuri: ÎCS AnenGrain-Group SRL, ÎCS Flograin SRL, SRL Agrofloris-Nord, ÎCS UleiNord SRL, ÎCS Unco-Cereale SRL şi ÎCS Transbulk Logistics SRL, ultimul fiind și proprietarul terminalului cerealier din portul Giurgiuleşti, administrat de cecenul Azamat Misirbiev.

Arbi Misirbiev este fondator al companiei Trans-Oil Investments LLC. Este vorba de o familie de ceceni originară din Groznîi. Pentru extinderea afacerilor sale în România, Dzhashi a folosit o altă societate anonimă, Delta Commodity&Financial Services SA, condusă de acelaşi Gregorio Fazzone și o anume Olivia Ludwika Chenaud.

Primele au fost silozurile

Povestea achizițiilor de silozuri a început în 1996, când investitorul american James Kelly de la Trans Oil Ltd a venit să facă afaceri în regiunea Mării Negre. Lângă el l-a avut pe Vazha Dzhashi, care deținea pe atunci funcția de vicepreședinte al companiei. Primul siloz cumpărat de Trans-Oil a fost cel de la Căușeni, de altminteri, cel mai mare din R. Moldova, cu o capacitate de stocare de 100.000 de tone. Prețul și condițiile de privatizare nu au fost făcute publice. În schimb, Curtea de Conturi a publicat un raport, în 2002, în care se menționa că noul cumpărător a fost dispus chiar să achite și pierderi cauzate de lipsa a 5.000 de tone de grâu în valoare de 13,7 milioane de lei, precum și alte credite și datorii de peste 7 milioane de lei.

„În total, cumpărătorul, pe lângă obligaţiile asumate, a fost nevoit să achite cheltuieli suplimentare de circa 22 de milioane de lei”, se precizează în raportul Curții de Conturi. Compania nu și-a mai onorat obligațiile. Aceeași instituție constata într-un raport de audit din 2 iulie 2010 că obligațiile post-privatizare nu au fost îndeplinite întocmai nici la „Elevatorul Iargara” S.A. cumpărat de către Kelley Grains Corporation SRL (din grupul Trans-Oil) contra sumei de 4,2 milioane de lei, care se angajase să facă investiții de 18,1 milioane de lei.

În concluzia raportului, Curtea de Conturi nota: „Obiectivele și direcțiile investiționale prevăzute în programul investițional, incluse în contractul de vânzare-cumpărare a patrimoniului public, nu au fost realizate pe deplin și în termenele stabilite, care au fost prelungite prin acorduri adiționale, cu modificare, în unele cazuri, și a direcțiilor de investire”.

Grupul Trans-Oil deține 16 silozuri pe teritoriul R. Moldova cu o capacitate de circa 500.000 de tone (din cele 44 de silozuri existente) și încă unul în Portul Reni, Ucraina, precum și cele achiziționate recent în România din cadrul fostului grup Racova, deținut anterior de către Adrian Porumboiu.

Schemă cu iz imobiliar

Odată cu preluarea lor, majoritatea silozurilor administrate de grupul Trans-Oil au intrat într-un proces de gajare continuă. Sute de milioane de dolari au fost rostogolite sub formă de credite contractate de la diferite bănci. De exemplu, în urma gajărilor succesive ale silozului de la Ceadâr-Lunga, grupul de firme Trans-Oil a obținut, între 2007 și până în prezent, credite în valoare de 60 de milioane de dolari, 26 de milioane de euro și 40 de milioane de lei moldovenești. În urma gajării silozului de la Iargara, Trans-Oil a obținut credite în valoare de 50,5 milioane de dolari, în perioada 2007–2012. O parte din această sumă, 20 de milioane de dolari, a fost contractată și restituită în aceeași zi către fondul de investiții – Deutsche Investitions (DEG), la 3 decembrie 2012.

Aceste împrumuturi apar exact în momentul în care la Bursa de Valori a R. Moldova a înregistrat vânzări de acțiuni ale Silozului Iargara către Ceba Grup SRL, exponent al holding-ului „Trans-Oil”. În cazul silozului de la Căuşeni, Trans-Oil a contractat, în 2014, un credit de 25 de milioane de dolari din partea BERD. Ceea ce este însă interesant este faptul că holding-ul Trans-Oil a mai obținut un credit de 155 de milioane de dolari de la un grup de creditori internaționali, garantat de către offshore-ul Aragvi Holding International, societate anonimă ce face parte din grupul Trans-Oil, companie calificată de site-urile de profil drept una „foarte mică” (detalii, aici).

Acestea sunt doar câteva exemple de folosire a silozurilor în scheme financiare complexe și cu o valoare foarte mare față de prețul la care au fost achiziționate, unele dintre ele în urma unor privatizări de la stat. Mai precis, cumpărarea lor la prețuri mici și apoi gajarea acestora pentru credite de sute de milioane de dolari la valoarea de astăzi a pieței imobiliare.

 

Practicile de „business” Trans-Oil

Problema este cu atât mai apăsătoare cu cât producătorii din R. Moldova ar dori să exporte cereale pe piețele din Uniunea Europeană, acolo unde preţurile sunt mult mai bune. Ținând cont că este aproape imposibil să treci de Trans-Oil în Portul Giurgiulești, accesul la piața din România se poate face numai terestru, cu ajutorul camioanelor, ceea ce implică costuri extrem de mari, iar cantitățile sunt mici și procedurile anevoioase.

Potrivit producătorului şi exportatorului de cereale, Vasile Gajiu, piaţa UE, mult mai sigură, este blocată pentru majoritatea exportatorilor de cereale din R. Moldova. „Puterea favorizează de ani buni Trans-Oil-ul. Mai întâi, acest sprijin s-a manifestat prin acordarea de vagoane pentru transportarea cerealelor. Pentru a evita aceste piedici pe viitor, am cumpărat maşini cu care transportăm cereale la Reni şi Galaţi, deoarece Portul Giurgiuleşti este controlat de Trans-Oil. Suntem obligaţi să mergem la Reni şi Galaţi, cu maşinile, ceea ce este costisitor. Cea mai bună cale de export de cereale este cea maritimă, statul trebuie să creeze condiţii egale pentru toţi exportatorii. Dacă nu ar exista monopol, preţul la grâu ar fi mai mare, de aceea această companie [Trans-Oil] se străduieşte să controleze piaţa din R. Moldova, pentru a păstra preţurile mici”, a afirmat Gajiu.

Concurenţii Trans-Oil evită să discute cu presa, iar, în unele cazuri, ezită chiar să rostească numele acestei companii. Unul dintre puţinii oameni de afaceri care a avut curajul să vorbească cu noi despre practicile „de business” ale angajaţilor Trans-Oil este producătorul şi exportatorul Alexandru Vitan, patronul SRL „Vitanimpex-Agro”. Acesta a avut o serie de procese cu ÎCS „FFA Trans Oil LTD” din cauza că nu a reuşit să-şi achite datoriile către această companie. Pentru moment, Alexandru Vitan s-a stabilit la Galaţi, deoarece nu mai poate să-şi continue afacerile în R. Moldova. Aici a rămas doar cu datorii, „din cauza companiei Trans-Oil”, a precizat el.

„Tot timpul îmi blocau exportul prin nu ştiu ce relaţii, prin Vama centrală de la Chişinău. Când maşinile mele ajungeau în Vama Cahul şi îşi făceau actele, declaraţia vamală, eram blocat. Mă bloca Trans-Oil-ul… Chiar dacă aveam datorii faţă de Trans-Oil, nu ştiu de ce statul R. Moldova îmi bloca activitatea. Altă dată, mi-au ţinut maşinile 20 de zile încărcate în vamă. Totul s-a făcut cu vama, judecătoria şi executorul judecătoresc. Totul era legal, cum spuneau ei. Am avut nave încărcate în portul Giurgiuleşti. Când au auzit ei că încarc grâu, m-au blocat. Le-am întors o parte din bani, vreo 10.000 de dolari, și le-am cerut să mă lase să mai vând o navă ca să le întorc şi banii rămaşi. În plus, le-am spus că au marfa mea la silozul de la Iargara, ca gaj, pe care o puteau lua oricând, aşa au făcut, nu mai ştiu unde e marfa aia”, ne-a declarat omul de afaceri.

iargara

Afacerea Iargara

„Dar ştiţi cum au cumpărat silozul de la Iargara?! Au adunat toţi muncitorii şi au semnat toţi, am martori, au semnat că Trans-Oil are marfă în siloz, pe care nu o avea, ca să o pună gaj şi să ia bani de la bănci ca să cumpere obiectivul ăla. Aşa au cumpărat, aşa au devenit proprietari, prin înşelăciune!”, a adăugat el.

Trebuie să menţionăm că, potrivit datelor de la cadastru, în aceeaşi perioadă, silozul de la Iargara, Leova, a contractat de la Universalbank, instituţie financiară la care Vazha Dzhashi era acţionar, un credit în valoare de 444.500 de dolari, pe care l-a restituit în 2009. Amintim că silozul de la Iargara a fost cumpărat în 2007, de către Trans-Oil, cu circa 4 milioane de lei.

curtea de conturi

În același timp, directoarea silozului Iargara, Vera Belicci, ne-a spus că, în momentul venirii sale la conducere, întreprinderea avea mari datorii. După instalarea ei în funcția de director, dânsa ne-a declarat că a reușit să readucă întreprinderea pe linia de plutire, reechilibrând-o financiar. De altfel, directoarea a și primit o distincție pentru bunele practici de management pe care le-a aplicat. După privatizare, aceasta a rămas în fruntea acestei întreprinderi. În ce priveşte acuzaţiile lui Vitan, Belicci a afirmat: „Muncitorii nu au semnat niciodată asemenea acte şi nici Trans-Oil nu ne-a obligat să facem aşa ceva. A fost concurs de privatizare, nu ştiu cum s-a desfăşurat, deoarece eu nu am participat”.

„Situaţia producătorilor agricoli din R. Moldova e foarte grea”

Producătorii agricoli sunt nemulțumiți de felul în care stabileşte Trans-Oil preţurile de achiziţie a cerealelor. „Mi-au dat nişte bani dinainte pentru grâul pe care îl aveam pe câmp, la preţul care le convenea lor. Aşa m-au atras sub controlul lor… Astfel, lumea e obligată să le dea lor marfa la preţul stabilit de ei, deoarece producătorii agricoli au o situaţie grea, au mereu probleme. Uneori Trans-Oil ridică preţul, dar marfa nu o cumpără… Iar dacă o cumpără, o plăteşte în două-trei luni. Ceilalţi exportatori sunt obligaţi să meargă la Reni. Însă acolo serviciile portuare sunt mai mari decât la Galaţi. Ca să încarci o tonă la Galaţi costă 4 euro, iar la Reni – 12”, a spus Vitan.

„De multe ori producătorii vând Trans-Oil-ului cereale de calitate, însă reprezentanţii acestei companii spun contrariul: ‚Cerealele voastre sunt de calitate proastă’. După această experienţă, am decis că, pentru firma mea, compania Trans-Oil nu mai există! Mă străduiesc să asigur furnizorii mei cu seminţe de calitate aduse din Franţa, îi asigur cu ierbicide de calitate; le vând motorină cu o reducere de 2 lei–2,50 la litru, aduc îngrăşăminte minerale din Uzbekistan; grâul moldovenesc are o calitate foarte bună; importăm seminţe din SUA şi Turcia. Prin urmare, atunci când negociem preţul de achiziţie a cerealelor cu furnizorii noştri, se ia în calcul detaliile menţionate mai sus. În timp ce Trans-Oil vine şi stabileşte doar preţul în regiune. Trans-Oil şi-a făcut singură reputaţia pe care o are. Cumpără grâu şi nu-şi plăteşte furnizorii sau o face la trei-patru luni; înşală furnizorii în ce priveşte calitatea cerealelor”, ne-a declarat un exportator din UTA Gagauz-Yeri.

Concurenţii mai acuză Trans-Oil-ul că acesta nu ar dispune nici de tehnologie pentru stabilirea calităţii mărfii predate de producător. „Laboratoarele sunt vechi și lucrează după sistemul GOST, nu ca în România după ISO (sistem de management al calității). Trans-Oil-ul nu face nimic să modernizeze tehnologia. În plus, multe silozuri sunt vechi, ceea ce afectează calitatea cerealelor”, ne-a declarat o sursă din domeniul comerțului cu cereale apropiată de Trans-Oil.

porumboiu

Adrian Porumboiu

Extinderea în Ucraina și probleme pe piața UE – România

În 2015, Trans-Oil-ul a intrat și în România, cumpărând grupul Racova de la omul de afaceri Adrian Porumboiu, cu toate silozurile, fabricile de ulei și drepturile de arendă a terenurilor. Prețul oficial al tranzacției nu a fost dezvăluit, însă presa din România l-a estimat în jurul sumei de 150–180 de milioane de dolari. Nici bine intrați pe piața UE, Trans-Oil nu îşi achită plățile către proprietarii de terenuri. „Sunt neplăcut surprins să aflu că mulți dintre proprietarii de terenuri, în noile condiții, nu și-au primit drepturile ce li se cuveneau prin contract, iar din cauza inerţiei acest lucru mi se reproşează mie. Acesta este suficient motiv să vin să le spun că nu mă mai ocup de această afacere și să le reamintesc că, timp de 18 ani, am avut o colaborare excelentă cu toată lumea”, a declarat recent afaceristul român Adrian Porumboiu, citat de economica.net.

Consiliul Concurenței stă cu mâinile în sân

În 2013, Uniunea Republicană a Asociațiilor Producătorilor Agricoli (UniAgroProtect) a solicitat Consiliului Concurenței să verifice dacă Trans-Oil deține poziție dominantă pe piață. UniAgroProtect reprezintă interesele a 15 asociații regionale de profil agricol de pe întreg teritoriul R. Moldova și circa 2.000 de agenți comerciali. „În opinia noastră, compania Trans-Oil face abuz de această poziție dominantă pe piața oleaginoaselor, oferind un preț mai jos de cel de pe piață, care există în regiune. Așadar, achiziționează un kilogram de floarea-soarelui cu 4,20 – 4,30 lei, în funcție de regiune, iar, în același timp, pe piețele locale din Ucraina și România acest indicator se estimează la 4,50 – 4,60”, se arată într-o plângere adresată Consiliul Concurenței la 27 septembrie 2013. Drept reacţie, această structură a cerut UniAgroProtect să facă munca de teren pe care chiar această instituție a statului trebuia să o desfășoare.

Preşedintele UniAgroProtect, Alexandru Slusari, ne-a spus că Consiliul Concurenței ştie despre monopolul din domeniul exportului de cereale, dar nu întreprinde nimic: „Trans-Oil controlează 60% din piața cerealieră. Scopul său este de a procura cât mai ieftin și de a vinde cât mai scump. În septembrie, prețul grâului va fi de 2 lei și 60 de bani. La un milion de tone, noi pierdem 500 de milioane de lei, doar dacă calculăm la pierderile de 50 de bani per kg”, a precizat Slusari.

 

Create bar charts

Producătorii vor să vândă la prețurile bune din UE

La o întâlnire din 25 iulie curent dintre reprezentanți ai asociațiilor producătorilor de cereale, ai companiilor exportatoare, experților din cadrul Consiliului Concurenței și specialiști ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare s-a ridicat și problema prețul scăzut la cereale din Republica Moldova. Aceștia au ajuns la concluzia că cel mai convenabil este transportul maritim, reprezentanții asociațiilor producătorilor de cereale au prezentat informații privind prețul la grâu în porturile din România sau din Ucraina, în comparație cu prețul în portul Giurgiulești, unicul port din Republica Moldova accesibil pentru nave maritime.

România oferă prețuri cu 20% mai mari, de ce n-ar profita producătorii moldoveni?

Numai că acolo, poziția de forță este deținută de trader-ul Trans-Oil, care deține și silozul, fapt ce îi conferă un avantaj enorm în negocierea prețurilor cu micii producători care ajung și vor să exporte cereale pe cale maritimă. Exportatorii de cereale au mai explicat că prețul din porturile mari, precum cele din România sau Ucraina, sunt mai ridicate cu circa 20%, deoarece capacitatea acestora este mai mare, fapt ce influențează asupra logisticii.

Prețurile la cerealele de pe piața internă a României, conform ultimelor date oficiale furnizate de Ministerul Agriculturii din România, la 27 iulie 2016, variau pe tona de grâu de la 124 (în regiunea Banat) la 140 de euro (Oltenia). În schimb, în R. Moldova, Trans-Oil, de departe cel mai puternic trader de pe piață, cumpăra grâul cu 97 de euro tona la silozurile pe care le deține în nordul R. Moldova și cu 120 de euro la terminalul Trans-Oil din portul Giurgiulești. Practic, acele 20% diferență de preț intră în buzunarul trader-ului monopolist pe piața stocării care transportă mai departe marfa spre piețe de desfacere mult mai generoase, inclusiv în Uniunea Europeană.

Vazha Dzashi a recunoscut faptul că Trans-Oil deţine o poziţie dominantă pe piaţa de cereale a R. Moldova, însă acest fapt, în opinia sa, este rezultatul investiţiilor pe care le-a făcut Trans-Oil în sectorul agricol. „În primul rând, monopolism este un termen cu un sens foarte larg. Ar fi mai corect poziţie dominantă a Trans-Oil, deoarece compania a investit peste 200 milioane de dolari în această afacere în R. Moldova. Trans-Oil este actualmente singura companie care a făcut asemenea investiţii în această ţară. Iată de ce Trans-Oil are un procent mare la export. Noi suntem şi producători, lucrăm 35000 de ha. În al doilea rând, noi nu dictăm preţurile. Preţurile sunt dictate de piaţă. Dacă vom plăti mai puţin decât alţii, producătorii ar vinde altora. Avem o atitudine adecvată economiei de piaţă, de aceea condiţiile de piaţă sunt egale pentru toţi, cu excepţia faptului că noi am construit şi am cumpărat foarte mult. Dacă concurenţii noştri ar face investiţii la fel ca noi, ar avea aceleaşi privilegii. Piaţa este liberă, faptul că noi stabilim preţurile acestea nu sunt obligatorii, producătorii pot să-şi vândă cerealele unde vor”.

Ilie Gulca, Mădălin Necşuţu

Investigaţia este realizată în cadrul Proiectului „Shining a Light on Corruption in Moldova” desfăşurat de Centrul de Investigaţii Jurnalistice şi Freedom House, cu sprijinul financiar al Ministerului de Externe al Regatului Norvegiei.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)