Piaţa cărnii e liberalizată doar pe hârtie

 

MONOPOLURI // Deşi Guvernul a dispus liberalizarea pieţei de import a cărnii, Agenţia Sanitar-Veterinară nu recunoaşte acest lucru

Chiar dacă, oficial, monopolul de pe piaţa de import a cărnii a fost eliminat, agenţii economici continuă să întâmpine greutăţi la obţinerea autorizaţiei de import a unor produse din carne. Agenţia Sanitar-Veterinară îşi motivează refuzul de a elibera autorizaţii printr-o hotărâre de Guvern anulată cu un an şi jumătate în urmă. Cei care încearcă să demonstreze că refuzul e nejustificat sunt invitaţi să se adreseze în judecată.

Gheorghe Farmaciuc este managerul unei fabrici din România de producere a mezelurilor. Anul trecut, după eliminarea restricţiilor de import a produselor din carne, bărbatul s-a gândit să importe în R. Moldova cârnăciori şi crenvurşti produşi de compania pe care o reprezintă.

„Am pregătit documentele necesare şi m-am adresat Agenţiei Sanitar-Veterinare din R. Moldova cu solicitarea de a ni se elibera autorizaţie de import a acestor produse. Mare ne-a fost mirarea când am fost anunţaţi că solicitarea noastră nu poate fi satisfăcută pentru că importul de cârnăciori şi crenvurşti este interzis printr-o hotărâre de Guvern adoptată în 2007”, spune Farmaciuc.

Abrogare nerecunoscută

Hotărârea la care face referire conducerea agenţiei într-adevăr prevede interzicerea importului de produse din carne congelată sau refrigerată (în ultima categorie se includ parizerul, cârnăciorii, crenvurştii şi safaladele – n.r.). Problema e că această prevedere a fost anulată printr-o altă hotărâre de Guvern adoptată în decembrie 2009. De altfel, prin hotărârea de la sfârşitul anului 2009 a fost eliminat tot monopolul de pe piaţa de import al cărnii şi al produselor din carne.

„Am încercat să-i explicăm acest lucru şi directorului Agenţiei Sanitar-Veterinare, Vasile Bahău. Domnia sa însă insistă că hotărârea din 2009 nu a apărut în Monitorul Oficial, ceea ce nu este adevărat. Ultima dată când am discutat cu el, domnul Bahău ne-a recomandat să ne adresăm în judecată dacă nu suntem de acord cu decizia agenţiei”, afirmă Farmaciuc.

Restricţii, dar nu pentru toţi

Bărbatul presupune că, ignorând prevederile legale, Bahău încearcă să ofere protecţie altor producători sau importatori de mezeluri. „Argumentul invocat de Agenţia Sanitar-Veterinară este cu atât mai straniu cu cât în R. Moldova există importatori de produse refrigerate din România. Dacă legea interzice importul de cârnăciori, parizer, crenvurşti şi safalade, cum au obţinut aceste companii autorizaţie?”, se întreabă managerul companiei cu bucluc.

Farmaciuc afirmă că fabrica pe care o reprezintă importă mezeluri în mai multe ţări, dar probleme de acest ordin au întâmpinat doar în R. Moldova. „Ne gândeam să deschidem o fabrică de mezeluri aici, dar acum ne pregătim să mergem în instanţă”, spune el dezamăgit.

„Contactaţi un jurist”

Directorul Agenţiei Sanitar-Veterinare nu a fost de găsit pentru a comenta situaţia. Cu toate acestea, contactat de JURNAL, şeful Direcţiei Analiza Riscului şi Comerţul Internaţional, din cadrul agenţiei, Andrei Ganea, ne-a comunicat că nimeni nu a abrogat hotărârea de Guvern prin care se interzice importul de produse refrigerate. „Eu nu sunt jurist să comentez hotărârile de Guvern, dar ştiu că importul acestor produse este interzis. Pentru mai multe informaţii contactaţi un jurist”, ne-a comunicat enervat Ganea.

Juriştii contactaţi de JURNAL confirmă că actul la care face referire Agenţia Sanitar-Veterinară a fost anulat.

Mariana RAŢĂ

Caseta 1

Vlad Filat:

„Monopolul de pe piaţa cărnii a fost desfiinţat. Acum nu e o problemă să obţii dreptul de a importa carne. Sunt mulţumit de faptul că am reuşit să asigurăm condiţii adecvate pentru activitatea în acest domeniu”

Jurnal de Chişinău, 11 martie 2011

Caseta 2

Lupta cu „mafia cărnii” s-a sfârşit cu şase amenzi

Cele şase dosare intentate pe numele a şase companii bănuite de monopolizarea pieţei de import a cărnii s-au încheiat cu şase amenzi a câte 100 de mii de lei fiecare. De asemenea, instanţa de judecată a dispus lichidarea acestor firme. Fondatorii lor, precum şi cei care au încurajat instituirea monopolului nu pot fi traşi la răspundere, susţine Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.