Philo // Fabrica de filosofi

10414551_10201933977819549_7130966487512529221_nUniversitățile devin – conform noului Cod al educației – prestatori de servicii. Care au clienți și scot pe piață un produs.

Deci, funcția profesorului devine similară cu a unui maseur.

Te prezinți dimineața la lucru (la „fabrica de filosofi”, bunăoară) și aștepți să-ți vină clienții. Care, după ce le „prestezi servicii”, trebuie să fie satisfăcuți – ești plătit în funcție de feed-back-ul studenților și al angajatorilor. Prin urmare, adio spirit critic, studiu de texte dificile și limbă latină: încerci să-i mulțumești pe toți, ca să rămână „satisfăcuți de calitatea serviciilor prestate”.

În plus, ceea ce „scoți pe piață” este un „produs” – o entitate ce trebuie să corespundă unei descrieri prestabilite. Încerci să faci din „materia primă” pusă în fața ta an de an un „absolvent cu diplomă” ce să corespundă descrierii competențelor din „suplimentul la diplomă”, care le explică angajatorilor ce poate face produsul tău și prin ce e minunat.

Mi se pare un scenariu perfect pentru o distopie.

Alex Cosmescu

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău