Philo // Cărți-fereastră și cărți-oglindă

51dc24f9b9771Există cărți-fereastră și cărți-oglindă.

Cărțile-fereastră sunt cele în care autorul îți oferă o perspectivă asupra unui segment de realitate: din unele locuri – cele în care te conduce autorul – unele peisaje se văd mai bine.

Cărțile-oglindă sunt cele în care te vezi pe tine. Cele în care te recunoști. Care nu-ți oferă informații noi, nu sunt „transparente”, ci provoacă o „reflecție”, o întoarcere asupra ta.

Dar, dacă ești atent, când te uiți printr-o fereastră poți să-ți vezi și reflecția. Foarte vag, foarte aerian. Numai că, dacă te focusezi pe reflecția ta într-o fereastră, nu mai ești atent la ceea ce se vede prin ea.

Când citești o carte-fereastră, o carte care îți oferă o nouă perspectivă asupra unei bucăți de realitate, e bine să uiți de tine. Să nu te cauți în ea. Să mergi pe mâna autorului, încercând să vezi doar ceea ce încearcă el să-ți arate, conducându-te spre lucrurile pe care le-a văzut și pe care crede că e important să le vezi și tu.

Alex Cosmescu