PG va începe audierea suspecţilor în cazurile de atac raider

FRAUDĂ // Autorii atacurilor activează pe teritoriul RM mai bine de zece ani

Autorii atacurilor raider asupra băncilor sunt aceleaşi persoane care au fost implicate în 2001, 2004, 2008 în atacurile de tip raider asupra întreprinderilor „Energoalians”, „Red Nord”, „Parcul de troleibuze nr. 1, „Cristal Cupcini”, „Moldelectrica” ş.a., au declarat deputaţi din partea mai multor fracţiuni parlamentare în urma audierilor în cadrul Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică, făcând trimitere la informaţia pusă la dispoziţia conducerii statului de către serviciile speciale. De luni vor începe audierile la Procuratura Generală a persoanelor bănuite de implicare în aceste ilegalităţi, inclusiv magistraţi şi executori judecătoreşti.

Svetlana COROBCEANU

„Este un grup bine organizat care acţionează pe teritoriul RM începând cu 2001, specializat în escrocherii în proporţii deosebit de mari. Utilizează aceleaşi metode, aceleaşi scheme. Procurorul general a atenţionat că au mai avut loc astfel de cazuri, dar păgubiţii nu s-au adresat organelor de anchetă, fapt care pune în gardă că unele persoane nu mai au încredere în organele de drept”, a declarat deputatul PLDM Alexandru Cibrimciuc. Acesta a evitat să spună dacă cineva din presupuşii autori ai atacurilor ar avea tangenţe cu lumea politică. „Cert e că unul din scopurile acestora a fost de a destabiliza situaţia politică”, a spus Cibrimciuc. Este de remarcat că în legătură cu cazurile enumerate, începând cu 2000, în presă au fost vehiculate două nume, cel al fostului deputat AMN, Veaceslav Platon, originar din Căuşeni, şi al controversatului om de afaceri Vadim Ciornea.

„Am aşteptat să fie solidari”

Deputatul PDM Adrian Candu a menţionat că săptămâna viitoare se va întruni pentru audieri Comisia juridică a Parlamentului la care va fi invitat ministrul Justiţiei Oleg Efrim pentru a se expune la tema dată. Candu mai crede că subiectul atacurilor asupra băncilor a fost excesiv de politizat şi că liderul PLDM, lansând critici la adresa instituţiilor controlate de alte partide, s-ar fi pregătit pentru un eventual vot cu PCRM. „Înseamnă că ei sunt foarte departe de a înţelege ce înseamnă să guvernezi o ţară. Am așteptat ca PD și PL să fie solidari. Dacă acest plan diabolic al atacurilor era dus la bun sfârșit, nu mai eram în situația în care să negociem acordul de liber schimb cu UE și foarte multe linii de creditare pentru țara noastră ar fi fost blocate”, a declarat în replică premierul Vlad Filat.

Judecător anchetat

Preşedintele comisiei de securitate, deputatul PD Alexandru Stoianoglo, a remarcat necesitatea tragerii la răspundere a magistraţilor, executorilor judecătoreşti şi brokerilor implicaţi în aceste cazuri. La solicitarea ministrului Justiţiei, Oleg Efrim, în privinţa judecătorului Curţii de Apel Bender din Căuşeni, Nicolae Nogai, deja a fost iniţiată o procedură disciplinară. Totodată, Efrim a sesizat Procuratura Generală pentru a investiga acțiunile judecătorului sub aspect penal în vederea pornirii unei acțiuni penale.

Doar investitorilor europeni li s-a făcut dreptate

Miercuri, Curtea Supremă de Justiție a dat câștig de cauză investitorilor europeni păgubiți în cazul preluării frauduloase a 27,5% de acțiuni de la Moldova Agroindbank. În ce priveşte cazurile de preluare a acţiunilor de la Banca de Economii, Victoriabanc şi Asito, procurorul general Valeriu Zubco a declarat că nu a fost depusă nicio sesizare.

Avocatul lui Victor şi Viorel Ţopa a declarat că „procurorul se face mort în popuşoi”. „A fost aleasă calea publică de sesizare a procuraturii. Pe moment, am contestat toate deciziile judecătoreşti. În unele cazuri, judecătorii au stabilit datele la care urmează să aibă loc şedinţele. Suntem abia în prima instanţă, deoarece, spre deosebire de investitorii europeni, care au aflat despre atacuri acum două luni, noi am aflat recent despre aceasta”, a spus el.

La rândul său, Valeriu Andronic, avocatul acţionarilor „Universalbank”, ne-a informat că contestaţia ordonanţei prin care investitorul rus Gherman Gorbunţov a fost deposedat de acţiuni va fi examinată la 28 septembrie la Curtea de Apel Chişinău.

The following two tabs change content below.