Petru Macovei: „Legea poştei nu pune aparent în pericol distribuirea publicaţiilor periodice”

Oficiu Postal Gara

Legea comunicaţiilor poştale elaborată de Ministerul Tehnologiei, Informației și Comunicațiilor a fost votată în legislativ săptămâna trecută de către 56 de deputaţi. Noua lege nu pune aparent în pericol distribuirea cataloagelor, ziarelor şi altor publicaţii periodice, a declarat pentru JURNAL de Chişinău directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente (API), Petru Macovei. Acestea au fost incluse în categoria serviciului poştal universal. Totodată, Macovei a menţionat că orice lege în R. Moldova poate avea mai multe interpretări.

Potrivit directorului executiv al API, au fost incluse totuşi publicaţiile periodice, cataloagele, revistele, în categoria serviciilor poştale universale, obligatorii pentru distribuţie. „Temerea noastră principală a fost eliminată şi că am reuşit să modificăm această lege. În altă ordine de idei, în R. Moldova pot să existe o mie şi una de interpretări ale legislaţiei. Să vedem cum va funcţiona. Ne bucurăm că am reuşit să includem în categoria serviciilor poştale universale aceste distribuţii ale presei”.

„Noi am fi vrut ca guvernul să fie implicat la formarea tarifelor la distribuţie, deoarece au existat anterior abuzuri din partea Poştei Moldovei. Această modificare nu a fost acceptată. De acum încolo, de formarea şi aprobarea tarifelor se va ocupa Agenţia Naţională de Reglementări în Comunicaţii. Va trebui să negociem cu această agenţie ca tarifele să fie echitabile şi să se ţină cont de importanţa socială a presei în R. Moldova”, a adăugat Petru Macovei. Legea Poştei a fost redenumită, acum ea se numeşte Legea comunicaţiilor poştale.

Amintim că API a solicitat intervenţia conducerii Parlamentului R. Moldova pentru a exclude din proiectul Legii poştei, adoptat în prima lectură la 29 decembrie 2015, prevederile care contravin directivei europene în domeniul serviciilor poştale, de a exclude din categoriile serviciului poştal universal colectarea, sortarea, transportarea şi distribuirea cărţilor şi cataloagelor, a ziarelor şi altor publicaţii periodice şi a le include în categoria „trimiteri poştale”.