Petru Bogatu:”Exportul presei libere în Republica Moldova? ”

Face valuri declaraţia cunoscutului ziarist de la Bucureşti, Cătălin Tolontan, potrivit căreia un mogul de presă din România ar avea mandat occidental, în speţă, american, pentru a investi în mass-media din Basarabia. Washingtonul neagă aceste informaţii.
Fără foc nu iese fum
Ambasada SUA la Bucureşti a reacţionat prompt, precizând că Guvernul Statelor Unite nu are nicio legătură cu vreun patron de media din România. E o reacţie pe cât de firească, pe atât de  previzibilă. E la mintea oricui că oficialităţile americane nu au cum să colaboreze pe faţă cu un om de afaceri controversat.
Cătălin Tolontan, redactor-şef la cotidianul ”Gazeta Sporturilor”, este cel care, împreună cu câţiva colegi, a obţinut şi a difuzat informaţia despre proverbiala deja vizită a lui Mircea Geoană la Sorin Ovidiu Vântu. Jurnalist de forţă, talentat şi temeinic documentat, Tolo, după cum îl dezmiardă confraţii de condei, nu vorbeşte şi nu scrie niciodată de pe pereţi. De aceea, afirmaţiile sale trebuie nuanţate. Chiar el explica deunăzi că nu este vorba de vreo implicare ofială şi directă a autorităţilor americane în proiectele de presă din Republica Moldova.
Totuşi, fără foc nu iese fum. Occidentul este o civilizaţie a societăţii deschise şi a iniţiativei private. În SUA şi în Europa Occidentală există numeroase grupuri de interese reprezentând elitele intelectuale, politice sau financiare. Acestea, constituite în cluburi sau fundaţii de tot felul, promovează valorile lumii libere prin exportul democraţiei în diferite ţări. Una dintre acestea este, implicit, Republica Moldova. Şi nu întâmplător.
De ce antreprenorii autohtoni nu investesc în mass-media?
Piaţa media de la Chişinău, după cum remarcă ziarul ”Adevărul”, este slabă. La noi nu-i posibil să te îmbogăţeşti din presă. Mult mai profitabil este să vinzi, de exemplu, maşini second-hand sau cartofi la piaţă. De aceea, oamenii de afaceri autohtoni nu se înghesuie să investească în mass-media. Asta fac, de obicei, ori jurnaliştii, ori cetăţenii pasionaţi de presă. Posibilităţle lor sunt însă mult prea modeste ca să schimbe lucrurile în bine.
Uneori printre patronii de media se numără politicieni sau persoane care îşi doresc să obţină pe această cale vreo sinecură sau vreun gheşeft în alt domeniu decât cel al presei. Se ştie însă că, în cazul în care investitorul nu urmăreşte profitul, ci alte interese, ziarul, postul de radio sau canalul de televiziune degenerează într-un partizanat de cea mai proastă speţă.
Unde mai pui că puţinii antreprenori serioşi care au dorit să implice în businessul mass-media din Republica Moldova, au fost supuşi sub comunişti unor represalii necruţătoare. Aşa s-a întâmplat, bunăoară, cu Anatol Stati care în 2001 a încercat să lanseze la Chişinău un post de televiziune cu acoperire naţională.
Astfel, cercul s-a închis. S-a creat o situaţie fără de ieşire. Presa independentă a fost împinsă la periferie, piaţa mass-media fiind dominată de un aghitprom comunist agresiv, părtinitor şi mincinos care era finanţat fraudulos prin companiile de stat controlate de Vladimir Voronin.
În consecinţă, s-a întărit şi a înflorit un regim de democraţie simulată care este de fapt cel mai periculos gen de tiranie. În aceste împrejurări, schimbarea în vârful piramidei părea un lucru de domeniul ficţiunii. Totuşi, comunismul la Chişinău s-a prăbuşit spre surprinderea tuturor observatorilor inernaţionali. S-a produs, în fond, un miracol care se datorează în cea mai mare parte revoltei populare care a atins punctul său culminant în ziua de 7 aprilie 2007.
Democraţia şi presa, două inimi gemene
Manifestaţiile antiguvernamentale, desfăşurate după alegerile din primăvară, au arătat o dată în plus că o aşa-zisă verticală a puterii este un potenţial focar de instabilitate. Nu e de mirare că mai mulţi experţi şi lideri de opinie din vestul Europei şi Statele Unite au cerut ca statele occidentale să depună eforturi susţinute în vederea unei democratizări efective a Republicii Moldova.
UE şi SUA doresc să aibă la hotarele comunităţii euroatlantice nu guvernări descreierate şi imprevizibile, ci prieteni cooperanţi care ar furniza stabilitate, nu haos şi violenţă. Însă acest obiectiv nu poate fi realizat fără o presă liberă. Şi cum la Chişinău nu sunt resurse financiare interne pentru dezvoltarea mass-media, de ce ne-am mira că anumite cercuri influente, în nici un caz guvernele, din ţările Uniunii Europene şi de peste Ocean s-ar antrena în fortificarea democraţiei moldoveneşti?
De altfel, Occidentul a înţeles de mult că, fără implicarea sa, nici societatea civilă, şi nici mass-media n-au cum să se afirme în spaţiul postsovietic. De aceea, încă la începutul deceniului trecut, prin intermediul unor fonduri private, s-a investit de-a lungul anilor în ONG-ri şi presa locală. Datorită acestui fapt, în Republica Moldova există la ora actuală o vastă reţea de instutuţii şi organizaţii neguvernamentale. Totodată, în provincie, au apărut ziare, posturi de radio şi de televiziune independente.
Dar toate acestea nu au fost de ajuns. Fără o presă liberă la nivel naţional, aproximativ jumătate din populaţia republicii nu are acces la informaţii corecte şi imparţiale. Un important segment de electorat este dezinformat şi manipulat în cel mai neobrăzat mod cu putinţă.
Pentru a ne lipsi de libertate, comuniştii înşişi au nevoie de libertate
Ca democraţia să triumfe, trebuie să apară o piaţă televizuală variată şi accesibilă, dar şi posturi de radio independete. În curând, precum se ştie, la Chişinău se lansează două canale TV de ştiri. În curs de derulare se află şi alte proiecte care vor fi în măsură, pesemne, să schimbe faţa presei autohtone. Sunt întâmplătoare aceste lucruri? Erau posibile ele fără investiţii din afară? Haideţi să fim serioşi.
Potrivit ultimului raport Freedom House, Republica Moldova, după ce mai mulţi ani a fost taxată drept o ţară neliberă, a devenit în sfârşit “parţial liberă”. Când va fi efectiv liberă, toată lumea se va vindeca de communism. Voronin, Tkaciuk şi compania nu vor mai fi în stare să revină la guvernare pe cale democratică. Dar şi în această situaţie va trebui să fim cu ochii în patru.
Nu ştii de unde sare iepurele. Nu degeaba Lenin spunea că, pentru a prelua puterea, bolşevicii au nevoie de cinci minute de libertate. Nu va fi însă destul pentru ei să ocupe, ca în 1917, poşta şi telegraful. Cum-necum, suntem în plină eră informaţională. Iată de ce vor trebui mai întâi să ia cu asalt ziarele şi televiziunile.
The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu