Petru Bogatu: Zece greşeli capitale care l-au aruncat în stradă

Când apare sâmbetele în mijlocul protestatarilor comunişti, Vladimir Voronin le face adversarilor săi politici un cadou de zile mari. Le  provoacă o bucurie nesperată şi o desfătare sufletească de negrăit.

Protestatarul Voronin, ca plăcere a Alianţei

Liderul comunist le produce acum tuturor oponenţilor săi, de la mic la mare, plăcerea unei răzbunări regale. Aceştia au astăzi ocazia să-i plătească cu aceeaşi monedă cu care i-a plătit el, când, cocoţat pe soclul puterii, îşi băga piciorul în protestele lor.

În acelaşi timp, un Voronin, îmbătrânit şi zgribulit de frig, care strigă în  faţa Casei Guvernului „Jos Alianţă!”, se aseamănă mai degrabă cu un boschetar decât cu un revoluţionar. El creează o impresie pe cât de jalnică, pe atât de demoralizantă în rândurile partizanilor săi.

Pentru cei care credeau că liderul comunist e un fel de semizeu proletar, un superman roşu care s-a desprins de pe portretul său lipit pe toţi pereţii pentru a guverna veşnic cu o mână de fier, decăderea lui lamentabilă din jilţul puterii înseamnă năruirea tuturor iluziilor. Iar coborârea lui direct în mijlocul unui protest stradal nu face decât să sublinieze că a picat mai jos de genunchiul broaştei. Şi nu pentru că protestele populare ar fi o faptă ruşinoasă. Dimpotrivă. Pur şi simplu portretele nu protestează, ci doar guvernează.

Mai pe scurt, în calitate de protestatar, Voronin nu numai că-i inutil pentru cauza PCRM, ci şi-i contraproductiv. Degeaba îngheaţă, purtând Alianţei sâmbetele în Piaţa Marii Adunări Naţionale. În pielea de manifestant el mai curând insuflă milă decât bagă spaimă.

De aceea, oricum ai suci-o, liderul comunist e un factor deprimant şi, deci, demobilizant. Privită din acest unghi, prezenţa-i la mitingurile  PCRM pare să fie ultima greşeală grosolană marca Voronin.

Campionul erorilor monstruoase

Cu toate că o vreme a reuşit să-şi facă o imagine de învingător, de politician abil şi puternic, în realitate Voronin e un gafeor impardonabil. El, ce-I drept, are caracter şi tupeu. Aceste calităţi i-au fost suficiente pentru a urca sus, unde a avut noroc să se menţină un timp datorită unei conjuncturi favorabile.

Însă, cât a fost la putere, liderul comunist a dat prin gropi la tot pasul. Chiar dacă reuşea să-şi muşamalizeze stângăciile şi derapajele, acestea treptat îi scurtau zilele politice.

El este, neîndoielnic, campionul erorilor monstruoase. Când părea că-I rău intenţionat, Voronin adesea era doar penibil. Cum nu ne îngăduie nici timpul, nici spaţiul să le trecem în revistă pe toate, vom face topul celor mai crâncene zece greşeli care l-au detronat din fruntea bucatelor când îi era lumea mai dragă.

Topul gafeorului

  1. Cârdăşia cu Roşca a fost prima dintre gafele iremediabile pe care le-a comis Voronin. Deşi extremele se ating, ele se electrocutează reciproc.
  2. Acceptarea memorandumului Kozak, apoi renunţarea la acest document şi anularea vizitei preşedintelui Putin, s-au constituit într-un afront fără precedent adus Moscovei, fapt ce şi astăzi îi iese pe nas lui Voronin.
  3. Înşelarea emisarilor occidentali, cărora în 2005 le-a promis să schimbe denumirea şi să reformeze PCRM, a condus la o izolare politică şi economică a Republicii Moldova, ceea ce până la urmă  a întărit opoziţia democratică şi, dimpotrivă, a afectat puterea comunistă.
  4. Ridicarea românofobiei la rangul de politică oficială a învrăjbit  societatea, împingând-o pe baricadele unui război civil care a atins apogeul la 7 aprilie 2009.
  5. Represaliile contra vechii opoziţii anemice (Braghiş, Urechean) au provocat apariţia unei opoziţii noi, mult mai performante (Chirtoacă, Filat, Lupu), care a răsturnat puterea comuniştilor.
  6. Ghetoizarea mass-media prin crearea unei prese de partid privilegiate a comuniştilor a radicalizat, sub regimul Voronin, breasla jurnalistică, obligând-o să fraternizeze cu partidele din opoziţia democratică, ceea ce i-a adus PCRM-lui grave prejudicii de imagine.
  7. Desemnarea în 2007 a unui android mut şi cu cap pătrat în postura de candidat PCRM în cursa pentru primăria Chişinăului l-a privat pe Voronin de şansa unei victorii în faţa noii opoziţii abia născute şi foarte dispersate.
  8. Lipsa de reacţie la acuzaţiile de fraudare a alegerilor din primăvara lui 2009, culpabilizarea României înainte şi imediat după scrutin, ieşirile sale vulgare împotriva opoziţiei, dezmăţul poliţiei după evenimentele de la 7 aprilie, toate acestea, luate laolaltă, i-au adus PCRM-lui o înfrângere umilitoare într-un meci ca şi câştigat.
  9. Declaraţiile stupide după alegerile din noiembrie 2010, când Voronin a insultat PLDM-ul, singurul partid cu care putea constitui o majoritate calificată pentru a alege preşedintele republicii, faptul că a purtat negocieri cu PD, ca până la urmă să rămână cu buzele umflate şi să-l pună într-o situaţie jenantă pe trimisul Moscovei Serghei Narîşkin, l-au descalificat definitiv.
  10. Prin marginalizarea şi izgonirea din partid  mai întâi a lui Lupu, iar mai târziu a lui Dodon, şi-a umflat cu pompa propriei inconştienţe nişte inamici apţi să-i pună pe butuci cariera politică.

 

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu