Petru Bogatu: Viaţa de partid, momeală pentru luzări

Oricât de variată şi multiplă ar fi, viaţa poate fi redată prin câteva metafore. Uneori chiar prin una singură. Imaginaţi-vă o situaţie.

Au pierdut, dar mâine vor juca şi mai bine

Antrenorul R. (să nu-l confundaţi cu Ranieri de la AS Roma, pentru că despre altcineva este vorba) promitea să ajungă mare. Se ambiţiona să relanseze fotbalul. Să regândească sportul. Să devină campion naţional. Să cucerească Liga Campionilor. Să câştige Cupa intercontinentală. Până la urmă, din toate aceste planuri se alege praful. R. rămâne cu buzele umflate. Sub comanda lui, totul se face ţăndări. Echipa-i retrogradează din prima ligă în ultima şi, colac peste pupăză, acum riscă să fie dată afară şi de acolo.

În consecinţă, sub presiunea eşecurilor pe cât de penibile, pe atât de lamentabile, la nici 50 de ani împliniţi, R. se vede silit să renunţe. Să cedeze scaunul de tehnician secundului său care, prin cumul, este şi antrenor la juniori. Dar în loc să-şi pună cenuşă pe cap, să-şi ceară scuze pentru faptul că şi-a înşelat suporterii, să  recunoască faptul că a făcut blat cu adversarul de o viaţă, el se umflă-n pene. Deşi a pierdut irevocabil meciul vieţii, susţine că mâine va juca şi mai bine.

„Nu ies din luptă, rămân în echipă, declară R. Nu am obosit. Nu m-am clătinat. Nu mă dau la o parte. Voi continua…”. Noi, fondatorii echipei, adaugă el la ultimul cantonament, nu ieșim din teren. „Dimpotrivă, vom manifesta o solidaritate între generații. Vom promova o echipă de tineri pe care i-am pregătit timp de două decenii. I-am ridicat pe brațele noastre la statutul de adevărați luptători”.

La auzul acestei inegalabile tirade kafkiene, părinţii filozofiei absurdului se răsucesc de invidie în purgatoriu. L-aţi recunoscut, fireşte, pe R. Se numeşte Iurie Roşca şi e conducător de echipă. Atâta doar că nu de fotbal, ci de partid. Duminica aceasta, la cel de-al XIII-lea congres al PPCD, şi-a cedat postul de lider al formaţiunii lui Victor Ciobanu, secundul său de la Organizaţia de Tineret.

Când un orb îl conduce pe un alt orb

Acum junii, purtaţi de Roşca „pe braţe” de-a lungul anilor, probabil că jubilează. Le-a venit şi lor ceasul să conducă. Să ajungă sus. Degeaba se bucură.

Ei încă nu şi-au dat seama cât de plafonaţi sunt sub Roşca. Nu ştiu  că perdanţii, oricât de luptători ar fi, pot să-şi ridice discipolii  doar la statutul de perdanţi. Când un orb, vorba evanghelistului Matei, îl conduce pe un alt orb, amândoi cad în groapă.

Şi încă ceva. Roşca, într-adevăr, nu se dă „la o parte”. „N-a obosit” încă să cedeze pe bune partidul. Imitându-l, ca de obicei, pe Vladimir Putin, el şi-a croit, în persoana lui Victor Ciobanu, un Dmitri Medvedev pe gustul său. Şi-a confecţionat un preşedinte de buzunar. Jalnică imitaţie!

O piramidă pentru luzări

Vorba e că toată averea PPCD aparţine la ora actuală Fundaţiei pentru Democraţie Creştină. Iar proprietarul acesteia este nimeni altul decât Iurie Roşca. E clar, da? Aşa fiind, adevărata putere decizională a PPCD se mută dintr-un loc în altul. Din partid la fundaţie. Cu alte cuvinte, rămâne în mâinile lui Roşca, care va conduce cum a condus. Numai că din umbră.

E o viclenie de doi bani la mijloc. Totul e cusut cu aţă albă. PPCD astăzi e ca celebra piramidă de fraierit a şarlatanului rus Mavrodi. Când aceasta era în vogă, mulţi s-au ţinut lipcă de ea. De când însă s-a aflat că toată afacerea nu-i decât pungăşie cinică, n-o mai reabilitezi. Cine s-o mai creadă? Doar nişte luzări.

Ce-i drept, în finalul partidei sale politice, Roşca a făcut o mutare surprinzătoare. S-a prefăcut că se retrage din fruntea PPCD. A jucat ca niciodată. Şi a pierdut ca totdeauna.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu