Petru Bogatu: Totuşi, pământ românesc!

Nu aş vrea să fiu patetic, dar cele două tururi de scrutin din Chişinău mi-au amintit de cele două asedii ale Vienei. În ambele cazuri miza luptei a fost nu atât oraşul, cât cauza libertăţii.

Asediul Chişinăului

Capitala Republicii Moldova s-a dovedit a fi până la urmă o adevărată fortăreaţă românească în calea expansiunii ruseşti. Nu noi, ci chiar fosta metropolă sovietică a ridicat-o la rang de cetate, supunând-o unei încercuiri politice şi psihologice sufocante.

Atacul Kremlinului a fost total. Acesta a aruncat în luptă nu doar presa-i servilă şi strategii lui electorali, ci şi ministerul său de Externe. Diplomaţia rusă, pe durata campaniei pentru alegerile locale din Republica Moldova, s-a amestecat în cel mai grosolan mod cu putinţă în afacerile noastre interne pentru a-l sprijini pe favoritul său Igor Dodon şi a lovi în AIE.

Ca şi asediul Vienei pentru osmani în 1683, asediul Chişinăului în 2011 era considerat de ruşi un ţel ideal. Asemenea capitalei Austriei acum trei sute de ani şi ceva, cel mai mare oraş al Basarabiei are astăzi o importanţă strategică care depăşeşte hotarele urbei.

Un simbol al răsăritului românesc

Dacă Viena era un simbol al creştinătăţii occidentale, Chişinăul e un simbol al răsăritului românesc. Dacă Viena, prin aşezarea sa, le deschidea turcilor poarta Europei de Vest, Chişinăul, prin aşezarea sa, le-ar deschide ruşilor poarta spre transnistrizarea până la Prut a celui de-al doilea stat românesc.

De aceea, aidoma Imperiului Otoman care, după eşecul primului asediu, a întreprins cel de-al doilea, şi Moscova a încercat să ne înfrângă în două rânduri. Mai exact vorbind, în două tururi de scrutin. Ca şi turcii, ruşii au năvălit cu forţe mult mai numeroase decât cele ale apărătorilor cetăţii, băgându-i la înaintare pe vasalii lor locali din Partidul Comuniştilor.

In extremis, ca şi Viena, Chişinăul a scăpat prin dăruire şi mobilizare exemplară. Rolul Ligii Creştine şi al husarilor regelui Jan Sobieski, care au venit din toată Europa să apere simbolul creştinătăţii, la noi l-au jucat tinerii şi studenţii care au venit din România şi din alte state ca să-l voteze pe Dorin Chirtoacă. Ei, ca şi întreaga suflare românească, ca şi toţi partizanii democraţiei din municipiu, au sărit în apărarea cauzei naţionale şi au despresurat capitala asediată.

Funia de mătase pentru capul înfrântului

În cele din urmă, Putin, Ministerul său de Externe şi, nu în ultimul rând, serviciile sale secrete au pierdut bătălia pentru Chişinău, deşi au dat toate pe una pentru a întoarce cursul istoriei. Asta e o înfrângere istorică pentru Moscova. După cum cel de-a doilea asediu eşuat al Vienei din anul 1683 marchează începutul sfârşitului pentru stăpânirea otomană din centrul Europei, tot aşa şi asediul electoral al Chişinăului din 2011 este începutul sfârşitului pentru stăpânirea rusească în Basarabia. Dar şi pentru PCRM, fireşte.

Niciodată fosta metropolă sovietică nu va mai învinge, într-o luptă dreaptă, desigur, în Chişinău, aşa cum Imperiului Otoman niciodată nu i-a mai fost dat să ocupe Viena. Alegerile locale din 2011 se constituie într-un moment politic crucial care decide diminuarea treptată a influenţei Moscovei în Basarabia. Ruşii, care visau altădată să-şi spele ciubotele în Bosfor şi Dardanele, se vor linge pe bot la Nistru de planurile lor imperiale. Orice s-ar spune, Basarabia a fost şi rămâne pământ românesc.

În încheiere, două cuvinte despre soarta candidatului PCRM. După eşuarea asediului, marele vizir Kara Mustafa, comandantul trupelor turceşti, a fost strangulat de trimişii sultanului cu o funie de mătase, capul său tăiat fiind adus la Istanbul pe o tavă de argint. Ortacii lui Voronin care, politiceşte vorbind, îi vor lua în curând capul lui Dodon, nu-şi vor pierde timpul, bineînţeles, cu astfel de politeţuri medievale.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu