Petru Bogatu: Totuşi, lovitură de stat

Oricât ar părea de paradoxal, există protestatari care nu numai că nu au avut de suferit de pe urma evenimentelor din 7 aprilie, ci dimpotrivă, au fost premiaţi de autorităţile comuniste pentru prestaţia de care au dat dovadă. După consumarea manifestaţiilor anticomuniste, ei au plecat peste hotare pentru a se relaxa la staţiuni balneo-climaterice încă înainte de a-şi lua concediu primăvara trecută Vladimir Voronin.

VORONIN ÎŞI CAUTĂ AZIL POLITIC?

Astăzi, fostul preşedinte e din nou în vacanţă peste hotare. Numai că motivul pare să fie altul. După 7 aprilie el s-a dus la băi de plăcere, astăzi însă, se pare, de scârbă. Nimic nu oglindeşte mai bine panica în care intră acum comuniştii decât tentativa unui Iacob Gumeniţă de a se ascunde de justiţie prin saloanele de spital. E un vechi obicei sovietic de a invoca probleme de sănătate pentru a scăpa de pedeapsă.

Se va întoarce Voronin acasă sau va da bir cu fugiţii? Cred că va reveni. Nu are unde se refugia. E puţin probabil să-i ofere vreo ţară azil politic.

Oricum, guvernanţii se scarpină pentru a calma senzaţia de mâncărime pe care le-o provoacă ultimele dezvăluiri. Se multiplică informaţiile care arată că, sub acoperirea tulburărilor de la 7 aprilie 2009, s-a urmărit o răsturnare politică de proporţii. Numai că lovitura de stat a fost pusă la cale nu de opoziţie, după cum insinua fostul preşedinte, ci de puterea comunistă.

PENTRU CE AU FOST RĂSPLĂTIŢI LUPTĂTORII DE LA USEFS?

Deşi ancheta trenează, există deja suficiente elemente care îi inculpă pe comunişti. Iată doar câteva dintre ele.

Primul. În ajunul protestelor, forţele poliţiei, inclusiv comandoul Fulger, au fost evacuate din Chişinău sub pretextul că ar urma să fie întărită paza sectoarelor electorale din provincie. Astfel, capitala a rămas fără protecţie. Cu alte cuvinte, ordinea publică din oraş a fost perturbată cu bună ştiinţă de oficialităţile comuniste.

Al doilea. În seara zilei de 7 aprilie, s-a tras cu automatul Kalaşnikov în ambasada SUA. Cum, potrivit colonelului Cosovan, cu arme de foc a fost dotată în această zi doar brigada Fulger, miroase a diversiune politică în care sunt implicate forţele de ordine.

Al treilea. Dacă ar fi s-o credem pe Zinaida Greceanâi, poliţia, în cazul în care manifestanţii ar fi încercat să intre în Casa Guvernului, urma să folosească împotriva lor cartuşe de luptă, nu oarbe. Astfel, doar unul din cele trei sedii principale ale puterii trebuia să fie apărat cu arme de foc. De unde şi concluzia că Voronin a cedat în mod deliberat şi provocator clădirea Parlamentului şi palatul prezidenţial pentru a fi devastate. De ce? E clar. Ca să aibă ulterior posibilitatea să acuze opoziţia de violenţe şi uneltiri duşmănoase contra statului.

Al patrulea. Faptul că ambasadorul Rusiei la UE, Vladimir Cijov, la doar o oră de la arborarea tricolorului pe sediul Preşedinţiei, a acuzat Bucureştiul, înaintea autorităţilor moldovene, de organizarea unui lovituri de stat la Chişinău, dovedeşte că la mijloc a fost o conspiraţie antidemocratică, antiromânească şi antioccidentală temeinic pregătită din timp. Moscova i-a cerut, pesemne, lui Voronin, constituirea pe malul drept a unui nou stat care ar arde din capul locului toate punţile înspre Vest, acest lucru fiind o condiţie preliminară a reglementării transnistrene.

Al cincilea. Declaraţia de independenţă, în mod normal, nu avea cum să fie distrusă. Până şi la Chişinău, actele de stat de maximă semnificaţie sunt protejate suficient de bine de incendii sau alte calamităţi. De aceea, documentului în cauză, care avea valoare de simbol, i s-a dat foc cu bună ştiinţă. Noua republică autoritară, pe care Voronin urma s-o croiască după calapodul rusesc, nu avea nevoie de un act emanat de Mişcarea de Eliberare Naţională şi de aceea a fost ars.

Al şaselea. Persoane dubioase care au arborat drapele sau au fost văzute distrugând bunuri în cele două sedii oficiale nu au păţit nimic. Nu au fost nici reţinute şi nici trase la răspundere. În schimb, deja în noaptea de 7 spre 8 aprilie, în plină stradă, erau arestaţi, ca apoi să fie torturaţi şi judecaţi în comisariatele de poliţie, tineri şi tinere a căror vina nu era probată. E un fapt care demonstrează că autorităţile au infiltrat provocatori în mijlocul protestatarilor pentru ca o manifestaţie politică paşnică să degenereze în violenţe.

Al şaptelea. La 7 aprilie 2009, printre demonstranţi s-au aflat şi studenţi de la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport. Unii dintre ei au venit, desigur, ca şi mulţi alţii, din îndemnul inimii pentru a protesta contra fraudelor. Cum se face însă că mai mulţi sportivi de la USEFS, mai cu seamă cei care practică luptele şi boxul, ulterior nu numai că nu au fost luaţi în colimator de poliţie, ci din contra, au fost trimişi la odihnă peste hotare pe cheltuiala statului? Pentru ce oare au fost răsplătiţi generos cu un sejur? Oare nu pentru faptul că se numărau la 7 aprilie printre mascaţii bine echipaţi care au forţat intrarea în sediile Parlamentului şi Preşedinţiei, vandalizându-le în mod premeditat şi riguros organizat? La aceste şi alte întrebări va trebui să răspundă, fireşte, ancheta judiciară.

ÎN BALTA TRANSNISTRIZĂRII

Până una-alta, un lucru este limpede. Voronin şi alţi înalţi demnitari au minţit de au îngheţat apele. Astăzi însă, când adevărul despre protestele de acum un an iese la iveală, aceştia caută cu disperare să scape basma curată. Atâta doar că până şi minciuna lor demască o conspiraţie eşuată lamentabil.

Este tot mai evident faptul că urzeala fostului preşedinte şi a acoliţilor săi din aprilie 2009 a avut soarta jalnică a GKCP-ului sovietic din august 1991. S-a încercat demonizarea opoziţiei democratice pentru a o anihila în zilele imediat următoare prin represalii metodice şi a netezi astfel drumul spre un referendum care ar fi condus la instaurarea oficială la Chişinău a unui sistem politic total diferit de cel actual. Cu un imn şi cu un drapel nou, dar şi cu o altă filozofie de stat ce ar fi semănat ca două picături de apă cu simbolurile şi ideologia administraţiei separatiste de la Tiraspol, Voronin ar fi forţat transnistrizarea Basarabiei.

Noul regim şi-ar fi revendicat originile de la republica autonomă sovietică socialistă moldovenească. Balta, capitala acesteia din urmă, urma să constituie punctul de convergenţă dintre Chişinău şi Tiraspol care ar fi readus cele două maluri ale Nistrului sub umbrela Kremlinului.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu