Petru BOGATU: “Ruşinea de a fi moldovean”

Motto:

„Ne vine greu de-a vorbi de această administraţie roşie, căci de ruşinea şi cangrena ţării noastre suntem siliţi a vorbi.”
Mihai Eminescu

Fostul partid de guvernământ se erijează în apărător al moldovenismului ca filon de rezistenţă împotriva românităţii. Mare porcărie mare. Haideţi s-o spunem pe şleau. După calamitatea numită regimul Voronin, moldovenii trebuie să-şi salveze acum nu numai economia şi cultura, ci şi numele pe care comuniştii l-au călcat în picioare în cel mai brutal mod cu putinţă.

Prostul cu pretenţii

Valeriu Reniţă, un fost consilier al lui Vladimir Voronin, într-un dialog cu Sergiu Mocanu la Radio Europa Liberă, un alt fost consilier prezidenţial, se căzneşte să justifice gafele, mitocănia şi românofobia şefului său prin faptul că acesta ar fi, chipurile, „moldovean sadea” care nu este prea instruit şi de aceea reacţionează spontan. Foarte bine! Nota 10 pentru simplitate şi nota 1 pentru inconştienţă. Un lucru, totuşi, nu-i clar.

De ce trebuie să-l preţuim pe Voronin pentru faptul că reacţionează pe negândite? Dacă nu are şcoală, de ce nu s-a dus să pască boii, că tot liderul comunist spunea că ne lipsesc meseriaşii în sectorul agricol? Ce a căutat, de bună seamă, în politică? Sau la Academia de Ştiinţe, unde-i învăţa pe savanţi cum se numeşte corect limba maternă? Nu-i el oare în acest caz prostul cu pretenţii, vorba lui Ion Luca Caragiale?

Căci moldovenii sadea, un ţăran, un zidar sau un brutar, sunt oameni eminamente deştepţi atâta timp cât dovedesc virtute şi profesionism în domeniul lor de activitate, chit că n-au nici studii superioare, nici pregătire politologică şi nici teză de doctor susţinută. Problemele unora dintre ei încep în momentul în care îşi propun, fără temei şi fără să înveţe, să devină ceea ce nu le este dat. Un personaj cu vocaţie de contabil, de exemplu, dar cu diplomă de stomatolog, va fi un nătăfleţ fără pereche care nenoroceşte oamenii, rupându-le dinţii aiurea, întrucât în loc să intre la Academia de Studii Economice s-a înscris la Universitatea de Medicină.

Şi Voronin este un nerod nu neapărat din născare, ci pentru că s-a încăpăţânat să conducă o ţară întreagă. Şi se mai încrâncenează încă să rămână în prim-planul scenei politice. Dacă era brutar, nu-i exclus să fi fost deştept. Pentru că a fi prost, zice Caragiale, înseamnă a avea pretenţii să ajungi ceea nu-ţi este scris să fii.

Clonele ageamiului

Şi mai grav e că ageamiul din fruntea ţării, în cei opt ani cât a deţinut mandatul de şef al statului, a produs, după chipul şi asemănarea sa, o sumedenie de clone necioplite. Ignoranţi şi agramaţi, aceşti neisprăviţi agresivi şi fără scrupule, prin docilitate, linguşire şi complicitate la crime, s-au ales cu sinecuri grase, oploşindu-se în cele mai moi jilţuri din instituţiile statului. Astăzi, când măgăriile lor sunt date în vileag, în loc să se ascundă sub masă de ruşine, ei ies la rampă, aidoma lui

Todercan, şi se zborşesc la toată lumea. Ştiţi de ce? Pentru că tâmpenia nu are obraz, ci doar pretenţii nemăsurate.
Anume din cauza unor asemenea nătărăi, de altfel, numele de moldovean a ajuns subiect de bancuri maliţioase prin Rusia, Ucraina şi în alte teritorii ex-sovietice. Pe întinsurile defunctului imperiu al răului, mulţi îşi şterg picioarele de noi. N-aţi auzit? Politicienii ucraineni, de exemplu, războindu-se reciproc, s-au taxat unul pe altul drept moldoveni pe întreaga durată a campaniei lor electorale.

În Rusia, de când a încercat să-i strecoare lui Dmitri Medvedev, nişte tablouri false, pretinzând că ar fi capodopere din Ermitaj, Voronin este numit „bişniţar” sau „fraier”. În sferele înalte, pe coridoarele Kremlinului, zice-se că nu i se spune altfel decât „alîi ţîgan” („ţiganul roşu”), după titlul unui poem de Timur Zulfikarov. Dar porecla este, se pare, cu trimitere la culoarea politică a liderului comunist, dar şi la faptul că acesta cerşea, pe o nimică pe ceas, fel de fel de pomeni la Moscova.

Gura lumii slobodă

Fenomenul e deplorabil şi are tendinţa de a se extinde. Cum ni-s guvernanţii, aşa sunt şi anecdotele despre noi. Deunăzi, de exemplu, într-o emisiune de satiră şi umor de la televiziunea Pervîi Canal, la care participă, de obicei, cunoscuţi actori şi scriitori ruşi, unul dintre aceştia a întrebat asistenţa: ştiţi de ce moldovenii îşi ascund faţa când din ceruri tună şi fulgeră? Ei cred că sunt fotografiaţi. Şi aşa mai departe.

Străinii care se hlizesc pe seama noastră nu o fac, desigur, de prea multă minte. Gura lumii slobodă şi oricine poate încăpea în ea. Totuşi, vina că numele de moldovean e terfelit, că prin lume ne merge vestea ca de popă tuns, o poartă nu „moldoveanul sadea” de la plug, de pe şantier, din cabina unui camion, ci mai întâi de toate blegul avid şi turmentat de putere. Ne fac de râs conducătorii. Comedianţii din vârful piramidei. Şi nici nu-i de mirare. Ei sunt sus şi stupiditatea lor se vede de departe.
Un nechemat pofticios, dar nătâng, cocoţat pe soclul puterii, înnebuneşte şi prosteşte toată lumea. E timpul să-i tăiem elanul neghiob. Pentru că, oricum ai suci-o, peştele de la cap se strică.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu