Petru Bogatu: Rusia închide dosarul transnistrean?

Frapată de clivajele interne, presei i-a scăpat de fapt o răsturnare a situaţiei externe a Republicii Moldova. Porţile care de la un timp încoace parcă începuseră să se deschidă larg în calea reglementării transnistrene s-au închis. Astăzi acestea  par chiar mai ferecate ca oricând.

S-a pierdut cheia conflictului

Încă mai ieri, Moscova, îndemnată de Berlin, etala un optimism nemaipomenit. Problema transnistreană, declara acum câtva timp Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, este mai uşor de rezolvat decât celelalte conflicte îngheţate din spaţiul postsovietic. Se dădea de înţeles că aplanarea diferendului nu-i decât la o azvârlitură de băţ.

Pe neprins de veste însă bucuria teatrală i s-a întors Kremlinului într-o scârbă la fel de falsă. Deunăzi, Serghei Gubarev, reprezentantul special al Federaţiei Ruse pe problema transnistreană, a declarat că diferendul nu se pretează soluţionării. Şi ca să spulbere definitiv toate iluziile, a precizat că la ora actuală cheia aplanării conflictului nu se află la Moscova. Dar nici la Kiev, Bruxelles sau Washington.

Mai pe scurt, Rusia sugerează că nu mai este nimic de făcut. Soluţii nu există, doar cele două maluri ale Nistrului, susţine  Gubarev, dacă vor dori, ar mai putea să rezolve problema. Altfel spus, punct şi de la capăt. Bolovanul lui Sisif care părea împins sus, s-a întors înapoi. Dacă au chef, sugerează Moscova, Chişinăul şi Tiraspolul n-au decât să-l care, pentru că Rusia se spală pe mâini.

Aerul irespirabil al consultărilor

Asta-i curată comedie. Ca să înţelegem de ce şi pentru cine joacă ruşii acest spectacol jenant, trebuie să vedem lucrurile într-un context mai larg. Vom observa că ei n-au pus cruce nitam-nisam pe dosarul transnistrean. Dimpotrivă. Au pregătit minuţios închiderea discretă a acestuia.

Mai întâi, în nota obişnuită a diplomaţiei ruse, au recurs la o serie de diversiuni pentru a crea impresia că nu Kremlinul şi nici Tiraspolul, ci Chişinăul se eschivează de la soluţionarea problemei transnistrene. Tocmai de aceea, ambasadorul Valeri Kuzmin, de exemplu, l-a numit la o recepţie pe emisarul lui Smirnov „ministru de externe al republicii transnistrene”, provocând astfel un scandal diplomatic.

Şi, ca să bată fierul cât e cald, Moscova nu s-a mulţumit cu atât. La scurt timp după acest incident, Ministerul rus de Externe a difuzat un comunicat în care arăta că alegerile locale din Republica Moldova ar fi fost, chipurile, trucate. Punct ochit, punct lovit. Atmosfera s-a dovedit a fi atât de otrăvită, încât aerul consultărilor de la Moscova în chestiunea transnistreană devenise irespirabil. Nu e de mirare că acestea au capotat lamentabil.

„Poziţiile părţilor sunt tot atât de divergente ca și în faza iniţială a conflictului, explica acelaşi Gubarev eşecul consultărilor. „Aşa că nu este cazul să vorbim despre o eventuală „foaie de parcurs” pentru reglementarea conflictului”, concluziona el. Scurt şi cuprinzător.

Un insucces programat

Pentru a nu fi însă acuzaţi de occidentali că torpilează în mod  deliberat reglementarea unui conflict relativ accesibil, ruşii au schimbat macazul şi şi-au îndreptat privirile în altă direcţie. Pe nepusă masă, au lăsat să se întrevadă că, de fapt, diferendul din Nagornîi Karabah ar fi mai simplu de rezolvat decât cel transnistrean. Ca rezultat, a fost anunţată cu surle şi trâmbiţe  semnarea grabnică, la Kazan, sub patronajul preşedintelui Dmitri Medvedev, a unei „foi de parcurs”.

Presa lumii, crezându-i pe ruşi, anticipa deja un succes răsunător. Împăcarea azero-armeană părea aproape. Însă înţelegerea a picat în cel mai penibil mod cu putinţă. Liderii de la Bacu şi Erevan s-au despărţit fără să-şi spună la revedere.

În scurt timp, agenţia internaţională „Stratfor” anunţa că la mijloc de fapt e un insucces programat de ruşi. La această opinie au subscris şi alţi experţi occidentali. După cum arăta deunăzi cunoscutul politolog american, Nina Hruşciova, de altfel, strănepoata lui Nikita Hruşciov, pe de o parte, Moscova are nevoie de banii şi investiţiile Occidentului. Pe de altă parte însă,  este obligată să ţină departe de hotarele sale UE şi NATO, întrucât extinderea euroatlantică ameninţă regimul autoritar al lui Putin.

În aceste condiţii, Moscovei nu-i rămâne decât să joace teatru. Să se prefacă mereu că ar căuta soluţii pentru conflictele din Transnistria sau Nagornîi Karabah. În culise însă le obstrucţionează pentru a împiedica rezolvarea lor. Ruşii n-au niciun interes să le aplaneze, scrie Hruşciova, întrucât ar  pierde în totalitate controlul asupra Moldovei şi Armeniei. Şi are perfectă dreptate.

A eşuat şi Memorandumul de la Meseberg

După ce a înţeles că un nou plan Kozak nu are sorţi de izbândă, întrucât se opun categoric SUA şi România, Kremlinul a dat cu piciorul negocierilor şi a închis practic dosarul transnistrean. Atacul recent la Băsescu, acuzat de diplomaţia rusă că ar „justifica agresiunea fascistă” din 1941, vine pe fondul căderii nervoase a unei Moscove tot mai exasperate de fermitatea cu care Bucureştiul îi dă peste cap jocurile de la Marea Neagră şi din jurul regiunii transnistrene.

Privit din acest unghi, a eşuat, de fapt, şi Memorandumul de la Meseberg, semnat anul trecut între Rusia şi Germania, prin care Berlinul lega un acord al ruşilor cu privire la soluţionarea problemei transnistrene de crearea unui Consiliu de securitate UE-Rusia. Merkel şi-a propus ca, printr-un joc defensiv, să-l învingă în cele din urmă pe Medvedev. Berlinul spera, pesemne, ca prin aducerea în zonă a unei misiuni poliţieneşti occidentale şi prin generoase proiecte de modernizare a regiunii, să europenizeze treptat Transnistria, dar cu preţul amânării pe un termen nedefinit a integrării Moldovei în UE. Ruşii însă nu au muşcat momeala. Ce-i drept, ei poate că ar fi apucat-o, dar au fost descurajaţi de SUA şi România. Şi nu întâmplător.

Abordarea germană comportă multe riscuri. Planul Berlinului nu numai că neglijează resentimentele Chişinăului faţă de orice tip de federalizare, ci şi nu ţine seama de interesele imediate ale Washingtonului şi Bucureştiului care, mai cu seamă odată cu amplasarea bazelor americane în România, nu acceptă, de dragul unei reglementări îndoielnice a problemei transnistrene, eliminarea Republicii Moldova din Europa şi abandonarea ei în sfera de influenţă a Rusiei.

 

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu