Petru Bogatu: Romanul politicianului miop

Moscova bate în retragere şi, după toate probabilităţile, nu se mai încrâncenează să coboare Republica Moldova la nivelul unui ordinar stat satelit. Totuşi, ruşilor le-ar plăcea s-o ţină în şah, rezervându-i rolul pe care l-a jucat Finlanda pe scena politicii externe sovietice.

MOLDOVA NU-I FINLANDA

Până şi în discuţia cu fruntaşul PCRM, Igor Dodon, vicepremierul Igor Şuvalov a recunoscut, la Chişinău, că AIE face faţă situaţiei, precizând că Rusia nu se opune aspiraţiilor europene ale Chişinăului. Gestul său este simptomatic, chit că-i deopotrivă şi eufemistic, şi făţarnic. Moscova, până una-alta, evită în mod deliberat tonul agresiv şi stilul ostil în relaţiile cu Republica Moldova.

E un semn care vine să dovedească o dată în plus două lucruri. Primul. Rusia, plătind acum preţul renunţării SUA la scutul anti-rachetă din Polonia şi Cehia, dar şi cel al retragerii parţiale a Occidentului din Ucraina, este constrânsă, până la un punct, să lase în pace Chişinăul. Al doilea. Pentru că în actualele condiţii nu poate da cu piciorul în obiectivele integraţioniste ale Republicii Moldova, Kremlinul pariază pe un obiectiv mai facil şi îşi propune doar finlandizarea ei.

Cu alte cuvinte, ruşii, fără să împiedice pe faţă aderarea viitoare a celui de-al doilea stat românesc în UE, deocamdată delicat, caută să-l convingă să rămână în CSI, forţându-l astfel să acţioneze de aşa manieră încât să nu deranjeze nicicând fosta metropolă. Mai pe şleau vorbind, Moscova încearcă să controleze europenizarea Republicii Moldova. Aşa cum finlandezii, menţinând un nivel prudent al raporturilor cu structurile euro-atlantice, au determinat Rusia să nu atenteze la sistemul lor democratic şi să nu se amestece în afacerile interne ale ţării, se presupune că şi moldovenii nu vor face niciun pas fără asentimentul Kremlinului, chiar dacă vor începe negocierile pentru aderarea la UE.

Rusia, de bună seamă, nu trebuie enervată fără motiv. Mai mult decât atât. Chişinăul ar urma să beneficieze de pe urma reţinerii relative de care la ora actuală dă dovadă Kremlinul pentru a-şi promova interesele naţionale pe aliniamentele răsăritene.

Totuşi, Republica Moldova nu-i Finlanda, iar Rusia nu-i Uniunea Sovietică. Ca să nu mai spun că fosta metropolă nu este vecina noastră. Nu avem un hotar comun. În această situaţie, “adaptarea la Rusia”, după modelul finlandez, care însemna resemnarea cu toate nedreptăţile istorice, dar şi cu politicile curente inacceptabile ale Moscovei, s-ar constitui într-o eroare pe cât de grosolană, pe atât de prostească.

CUM SĂ TE ÎNCHINI ESTULUI FĂRĂ SĂ SE VADĂ CĂ ARĂŢI FUNDUL VESTULUI

O atitudine rezonabilă faţă de puterea regională din Est nu reclamă deloc împăcarea cu statutul de ostatic care va trebui să-şi autocenzureze toate acţiunile şi discursurile pentru a fi pe placul Rusiei. Acest comportament umilitor ar face zadarnică orice integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Parafrazându-l pe preşedintele Paasikivi, caricaturistul Kari Suomalainen definea finlandizarea ca pe “…arta de a te ploconi la Răsărit atât de atent ca să nu se considere că arăţi fundul Occidentului”. Cam astfel s-ar putea ilustra, de exemplu, şi poziţia unor lideri de la Chişinău, în speţă a unora dintre fruntaşii Partidului Democrat, ca să nu mai vorbesc de PCRM, care adesea pun semnul egalităţii între respectul faţă de Rusia şi solidarizarea cu nişte politici antidemocratice şi antioccidentale ale regimului Putin. Relaţiile normale cu Moscova nu implică neapărat, bunăoară, şi o cooperare strânsă cu partidul de guvernământ „Edinaia Rossia” (Rusia Unită) care poartă răspundere pentru acţiunile agresive ale Kremlinului pe plan extern şi politicile sale represive pe plan intern.

În plus, flirtul cu Moscova pe tema unei posibile aderări a Chişinăului la uniunea vamală şi ulterior la cea monetară a CSI, aşa cum face Marian Lupu, este de-a dreptul incalificabil. Oricum ai suci-o, miroase a trădare. Sună a renunţare la vocaţia europeană a Republicii Moldova. Înţeleg motivaţiile electorale ale PD, dar cu aceste lucruri nu se juca nici măcar Voronin. Parafrazându-l pe caricaturistul finlandez, la Chişinău se exersează arta de a te culca cu Moscova fără să trezeşti gelozia Occidentului. E romanul adolescentului miop, după cum ar zice Mircea Eliade.

MERSUL PE BRÂNCI NU FOLOSEŞTE LA NIMIC

O atare conduită este laşă. Moscova are limite. Cu o economie preponderent extensivă, înapoiată din punct de vedere tehnologic, cu o democraţie simulată care ascunde o tiranie camuflată în care opoziţia şi presa liberă sunt ca şi inexistente, ruşii s-au pomenit cu un Irak + un Afganistan în frontierele propriei lor ţări. În condiţiile aşa-zisei verticale a puterii, în absenţa unei perspective democratice, şansa pacificării Caucazului de Nord şi combaterii terorismului este egală cu zero.

Astfel, Moscova se confruntă cu o gravă şi periculoasă problemă internă care îi va şubrezi poziţiile în politica internaţională. De asta pot să profite fostele teritorii sovietice pentru a-şi consolida independenţa de stat. Republica Moldova nu este o excepţie. Politicienii de la Chişinău care nu contenesc încă, din inerţie, să se încovoaie spre azimuturile estice, trebuie în sfârşit să-şi îndrepte spatele. Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici respect nu merită.

Ca să pretinzi relaţii bune şi cu Occidentul, şi cu Orientul, trebuie să dovedeşti demnitate. Mersul pe brânci şi dialogul purtat din poziţie orizontală nu foloseşte la nimic. Unde mai pui că Moscova nu crede în lacrimi.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu