Petru Bogatu: Putin aduce, totuşi, „Kîrgîzstan”-ul în Republica Moldova?

Omorul de la Nistru, rănirea unei persoane la frontiera de la Prut, incitarea la nesupunere civică, coagularea unor cercuri marginale şi  obscure împotriva AIE – aceste întâmplări doar în aparenţă n-au nicio legătură între ele. În realitate, toate par să fie emanate din aceeaşi sursă. Sau mai exact vorbind, din acelaşi „centru”.

Mâna Moscovei din spatele incidentului de la Prut

Dacă e să dăm crezare unor celebri defectori sovietici, precum Kalughin, Rezun sau Gordievski, „centru” este cartierul general al FSB. Aşa îl numeşte chiar personalul acestui serviciu secret rus. Ultimele evenimente de la noi par să pornească din acest punct.

După toate probabilităţile, Moscova a început chiar din prima zi a anului 2012 o acţiune subversivă de destabilizare a Republicii Moldova. Asupra incidentului tragic de pe podul de la Vadul lui Vodă m-am pronunţat deja. La mijloc e o grosolană provocare rusească. De această părere sunt şi reprezentanţii ONG-urilor care monitorizează atent situaţia de la Nistru.

Nu trece însă nici jumătate de lună şi indignarea oamenilor, legată de  evenimentul tragic de la Nistru, este estompată de incidentul de la Prut. Poliţia de frontieră românească se vede silită să tragă, la 15 ianuarie, într-o persoană care, la volanul unui autoturism burduşit cu ţigări de contrabandă, încearcă să dispară de la faţa locului. Prea la fix a picat acest caz că fie întâmplător. Prea simetric a căzut ca să nu fie o făcătură. Prea e cusut cu aţă albă ca să nu întrezărim în spatele lui mâna Moscovei.

În treacăt fie spus, exact aşa au procedat ruşii când în august 2008 au provocat un schimb de focuri la un post al poliţiei din apropierea liniei de demarcare cu Osetia de Sud, ca mai apoi să invadeze Georgia. Sunt semne clare că întâmplarea de la Prut, aidoma celei de la Nistru, este  o lucrătură rusească.

Activişti comunişti pentru singurătatea lui Roşca

Ca şi, de altfel, manifestaţiile antiguvernamentale non-stop anunţate concomitent de Voronin şi aşa-zisul comitet Roşca. Aceştia îşi propun să muncească cot la cot pentru a înlătura AIE de la putere. Rezultatele gingaşei lor tovărăşii s-au văzut duminică în centrul Capitalei. Ca Roşca să nu rămână cumva fără public, Vladimir Voronin i-a pus la dispoziţie activişti comunişti şi pensionari nostalgici, iar ambasadorul rus, Valeri Kuzmin, i-a trimis reprezentanţi ai unor false ONG-uri create la Chişinău de FSB pentru a hărţui elementul românesc şi proeuropean din Basarabia.

La toate acestea se adaugă discursul de-a dreptul instigator al ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, care, săptămâna trecută, a atacat în mod deliberat Chişinăul în legătură cu incidentul de la Nistru, creând impresia că toarnă gaz în foc. De unde şi concluzia că Moscova, cu bună ştiinţă, agită spiritele în relaţia cu Republica Moldova.

Astfel, cercul s-a închis. Vrând-nevrând, mă gândesc acum la  declaraţiile lui Vladimir Putin din luna mai 2010. Un an şi ceva în urmă,  el ne-a menit un Kîrgîzstan în Republica Moldova. Adică o revoltă populară scăpată de sub control care degenerează în vărsări de sânge şi o debandadă totală. Cum liderul rus nu aruncă vorbe-n vânt, ieşirea în stradă şi coabitarea la Chişinău a unor figuri odioase, precum Voronin, Plugaru şi Roşca, capătă conotaţii înfiorătoare.

Nici pace, nici război

Se întâmplă ceea ce putea fi mai rău. Din păcate, AIE, prin multe acţiuni necugetate, dă apă la moară celor care caută să împiedice apropierea Republicii Moldova de Europa, tăindu-şi craca de sub picioare. Asupra ei  planează deja spectrul izolării. Decizia îndoielnică de a dribla, printr-un referendum constituţional, neputinţa-i penibilă de a alege preşedintele republicii, a ajuns să fie contestată nu doar de opoziţie, asta ar fi floare la ureche, ci şi de cea mai mare parte a presei şi societăţii civile.

Principiul troţkist „nici pace, nici război” pe care, fără să-şi dea seama, marşează Alianţa este de-a dreptul devastator. Pe de o parte, se dialoghează şi cu grupul Dodon, şi cu fracţiunea comunistă, iar pe de alta, nu se face nicio concesie. Asta nu-i politică, ci boala copilăriei în democraţie, de care liderii  AIE, cu o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună, refuză să se vindece.

Aşa fiind, pentru actuala putere nu există o altă ieşire decât să facă un pas înapoi şi să pornească pe scurtătură. Pentru ca, oricum ar suci-o, calea aleasă de AIE pentru a depăşi criza constituţională prin referendum este iraţională. E ca şi cum ai încerca să ajungi la Iaşi prin Smolensk. Sau la Odesa prin tundra îngheţată a Siberiei. Drumul parcă-I drept şi bătătorit, numai că duce în cu totul altă parte. Sau riscă să nu ducă nicăieri.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu