Petru Bogatu: Pariul perfect pe Polonia

Luaţi de valul glumelor de 1 aprilie, ne-a scăpat Forumul Economic Uniunea Europeană – Republica Moldova. Evenimentul internaţional de la finele lunii martie nu s-a rezumat, ca multe altele, la o vorbărie înaripată şi utopică despre povestea de succes a guvernării democratice de la Chişinău. În mod cu totul surprinzător, în urma acestuia a început să se întrezărească lumina la capătul tunelului numit integrarea europeană a Republicii Moldova.

Între spâni, zgripţuroaice şi zmei-paralei

Complimente la adresa Chişinăului, de altfel, au fost destule şi de data aceasta. Răsfoind, probabil, proverbiala deja „poveste de succes”, premierul polonez Donal Tusk ne-a spus că Republica Moldova şi Vlad Filat ar fi eroii pozitivi ai Europei. Această metaforă dezmierdătoare ne-a derutat şi ne-a sustras atenţia de la esenţa lucrurilor. Şi nici nu-i de-a mirării.
Nouă, celor care trăim în interiorul „poveştii” pe care occidentalii se vede că o citesc cu plăcere „succes”, deocamdată nu ne surâde la orizont. Dimpotrivă. Împrejurimile ne sunt populate cu zmei, balauri, spâni şi zgripţuroaice care caută la tot pasul să ne întindă o cursă. Cu un Dodon care ameninţă să alipească Moldova de Vest la cea de Est, cu un Lupu care ştie că sfidează legea şi, totuşi, o sfidează, cu deţinuţi periculoşi care evadează chiar de sub nasul poliţiştilor, cu un maniac în serie care ucide tineri îndrăgostiţi, realitatea noastră cotidiană pare mai curând un film de groază decât o lume de basm.

Şi iată că, în aceste împrejurări deloc încurajatoare, Donald Tusk anunţă un happy-end pentru Republica Moldova. Un deznodământ fericit. Şeful guvernului polonez este primul înalt reprezentant al Europei care declară fără echivocuri că drumul nostru european duce, totuşi, în UE. El ne promite o finalitate a procesului de aderare.

Dacă până acum integrarea europeană pentru Chişinău era un fel de olimpiadă, unde contează, precum se ştie, nu rezultatul, ci participarea, Tusk a spus pe şleau că Polonia, preluând la 1 iulie preşedinţia UE, va accelera intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Acest fapt a fost confirmat şi de ex- preşedintele Alexander Kwasniewski.

De ce ne putem baza pe Varşovia

Avem tot temeiul să-i credem pe cuvânt pe polonezi. Asta pentru că promisiunile Varşoviei fac astăzi cât o mie de declaraţii ale comisarilor europeni. Există cel puţin trei motive pentru care ne putem baza pe Polonia.

Primul. Cu o economie robustă, cu o populaţie de aproape 40 milioane de locuitori şi cu o aşezare geopolitică strategică la Marea Baltică, Polonia este astăzi unul dintre greii UE. Vocea ei contează enorm. Dacă Varşovia ţine morţiş să impună un punct de vedere în UE sau NATO, este practic imposibil să-l treci cu vederea.

Al doilea. Datorită poziţiei sale solide, Polonia se constituie într-un lider regional al statelor din fostul bloc socialist din care fac parte Ţările Baltice, Cehia, Slovacia, Ungaria şi România, unde cea din urmă joacă un rol de primă mână. La ele aderă scandinavii din Norvegia, Suedia şi Finlanda. Pe toate acestea le leagă o falie geopolitică unde fricţiunile subterane dau naştere unui conflict de interese cu Rusia. Polonia şi compania se opun tendinţelor Rusiei de a-şi reimpune sfera de influenţă în zona europeană desprinsă de defuncta URSS. De aceea, în treacăt fie spus, Varşovia, secundată de Stokholm, a iniţiat Parteneriatul Estic, menit să creeze o centură de siguranţă pentru flancul răsăritean al UE şi NATO.

Al treilea. Scopul Poloniei şi al celorlalte state central-europene sau scandinave de a împiedica o reafirmare plenară a Rusiei ca mare putere mondială coincide cu interesul SUA şi, implicit, cel al Marii Britanii. Strategia militară şi politică a Washingtonului a urmărit mereu, după cum arată, de exemplu, George Friedman sau Richard Perle, fragmentarea Eurasiei şi, deci, slăbirea poziţiilor Moscovei ca prima linie de apărare pentru controlul american asupra Oceanului Mondial care asigură supremaţia reală a Statelor Unite în lume.
Privită din acest unghi, alianţa geostrategică a Poloniei cu SUA este naturală, şi nu un moft al liderilor de ieri sau de azi din cele două state. La fel şi pariul lui Traian Băsescu pe America este de asemenea logic şi se pliază pe interesele naţionale fireşti ale României.

Lumina de la capătul tunelului

Astfel stând lucrurile, deschiderea Poloniei pentru Republica Moldova este extrem de promiţătoare. Aşezat chiar pe falia geopolitică Est-Vest, Chişinăul, aşa mic şi insignifiant cum pare, se constituie într-un fel de cap de pod pe fostul teritoriu sovietic care trebuie menţinut pentru a descuraja tentaţiile revanşarde ale Rusiei.

În aceste condiţii, Polonia devine un avocat-cheie al Republicii Moldova în procesul ei de integrare europeană. Până nu de mult, cauza noastră a fost pledată doar de România care are meritul promovării constante a Chişinăului pe căi diplomatice. Odată însă cu antrenarea Poloniei, creşte semnificativ puterea statelor central-europene care, spre deosebire de vechile puteri (Germania, Franţa), doresc continuarea expansiunii euroatlantice spre Est.

De altfel, Polonia nu a sprijinit implicarea ţărilor occidentale în operaţiunea din Libia tocmai pentru a evita mutarea accentului strategic de pe extinderea răsăriteană a Alianţei Nord-Atlantice pe securizarea Mediteranei, prioritate pe care o impune, de exemplu, preşedintele francez Nicolas Sarkozy. Oricum, Varşovia îşi vede de interesele sale şi acestea, din fericire, coincid cu interesele vitale ale celor două state româneşti.

De unde şi concluzia că Republica Moldova are acum în persoana Poloniei un aliat crucial de care trebuie să ţinem cu dinţii. Varşovia a aprins pentru noi lumina Europei la capătul unui tunel care părea că nu duce nicăieri.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu