Petru Bogatu: Oul lui Columb e în buzunarul lui Mihai Ghimpu

Problema alegerii preşedintelui şi evitării alegerilor anticipate, deşi pare extrem de complicată şi aparent fără soluţie, în realiate poate fi rezolvată într-un mod foarte simplu. Oul lui Columb care e în măsură să pună capăt crizei politice e în buzunarul lui Mihai Ghimpu.

Dreptul PL la iniţiativă politică

Sunt de acord cu Lilian Negură care sugerează Partidului Liberal să propună colegilor săi din AIE și grupului Dodon un candidat apartinic credibil pentru funcţia de şef al statului. Dacă fostul candidat comunist  pentru primăria Chişinăului şi tovarăşele sale de drum nu acceptă această candidatură, PL nu va putea fi acuzat de blocarea alegerii președintelui în Parlament şi va netezi drumul spre un referendum constituţional firesc care va rezulta perfect din logica evenimentelor.

Un lucru, totuşi, trebuie lămurit. Ce înseamnă o „candidatură credibilă”? E un termen care lasă loc de interpretări. Şi chiar de eventuale neînţelegeri în sânul Alianţei. Formal vorbind, o candidatură credibilă era Oazu Nantoi care anterior a făcut parte din fracţiunea AIE. Este o persoană apropiată şi lui Dumitru Diacov, şi lui Vlad Filat. La începutul lui 2009, i-am văzut pe Nantoi şi Ghimpu la un miting anticomunist, ambii înfierând regimul Voronin. Părea o soluţie cvasiideală. Cu toate acestea, nici nu a fost măcar discutată în cadrul Alianţei.

De aceea, se impune o precizare. PL urmează să propună o candidatură rezonabilă pe care AIE îşi va asuma-o. Am certitudinea că ar putea fi acceptată orice soluţie de bun-simţ pe care liberalii ar prezenta-o  Alianţei spre examinare.

Unde mai pui că Mihai Ghimpu este în drept să vină cu o astfel de iniţiativă. Având în vedere filozofia politică a liberalilor, ei au un spaţiu de manevră mai îngust decât cel al partenerilor de coaliţie. Ghimpu nu are cum să-şi permită nişte soluţii pe care Lupu sau Filat ar putea să le accepte fără mari pierderi de imagine.

Candidaţi greu de refuzat

Este la mintea oricui că PL nu va propune candidaturi gen Zinaida Greceanîi sau Vasile Tarlev, dar ar putea să recomande colegilor din PLDM şi PD nişte nume care vor fi greu de refuzat. Ce ar avea de reproşat, de bună seamă, colegii din AIE, de exemplu, unui Igor Munteanu, unui Tudor Panţâru, unui Ion Ungureanu, unui Alexandru Moşanu sau unui Vladimir Beşleagă?

În orice caz, prin avansarea unui nume cunoscut şi respectat în societatea noastră, Ghimpu, metaforic vorbind, va respinge mingea din faţa propriei porţi şi o va trimite în terenul lui Lupu şi Filat care vor trebui să motiveze un eventual refuz. Astfel, PL va spulbera suspiciunile că ar ţine cu dinţii de funcţia de preşedinte al Parlamentului, punând interesele personale şi cele de partid mai presus de cele naţionale.

În aceste împrejurări, va veni rândul PD şi PLDM să demonstreze că nu ele sunt de vină pentru compromiterea ultimei şanse de depăşire a crizei  politice. Mai cu seamă că, în condiţiile actuale, există un teren vast pentru concesii generoase întrucât oricine ar fi ales şef al statului, nu va fi în stare să clatine guvernarea AIE.

Cheia de aur

Confruntaţi cu o candidatură apartinică a liberalilor, PLDM şi PD vor putea cel mult să negocieze o altă soluţie decât cea propusă de PL. Totuşi Vlad Filat şi Marian Lupu se vor vedea nevoiţi până la urmă să găsească limbaj comun cu Mihai Ghimpu. În caz contrar, ei vor fi scoşi ţapi ispăşitori pentru irosirea ultimelor posibilităţi de alegere a preşedintelui.

Astfel, presaţi de o situaţie-limită, liderii AIE vor conveni asupra unei candidaturi comune care va fi propusă ulterior grupului Dodon. Iar acesta din urmă, în criză de timp şi prestigiu, se pare că înclină să voteze acum pe oricine îl va înainta Alianţa.

În cazul în care Dodon refuză, totuşi, acest lucru, desigur, nu va pica bine. Dar nici un capăt de ţară nu va fi. AIE se va spăla pe mâini, va da  vina pe PCRM şi pe cei trei transfugi din fracţiunea comunistă, ca apoi să pregătească în linişte şi cu capul sus, dar şi cu sorţi de izbândă mult mai mari decât acum, referendumul constituţional.

Ca să se ajungă aici însă, e nevoie ca Mihai Ghimpu să facă o mutare indispensabilă pentru viitorul politic al Alianţei şi să vină cu o candidatură rezonabilă pentru funcţia de şef al statului. Cheia de aur ce va deschide lacătul actualului blocaj politic e la liderul PL.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu