Petru Bogatu: Mondialul şi naţionalul

Dacă răspunsurile la problemele vieţii sunt pe fundul sticlei, aceasta-i plină acum nu doar cu Fanta sau Coca-Cola. Şi nici cu bere sau vin. Şi, desigur, nu cu whisky sau coniac. De azi, aceasta sticlă e televizorul plin ochi cu fotbal.

Diamantele fotbalului

Începe Mondialul. Meciurile Turneului Final se vor disputa pe 10 arene de lux în care Africa de Sud a investit circa 2,5 miliarde de dolari. Numele unor oraşe, precum Cape Town, Pretoria sau Johannesburg, vor face în repetate rânduri înconjurul globului şi se vor afla pe buzele tuturor încă mult timp de acum încolo.

O ţară, fondată de colonizatorii buri, care a practicat timp de câteva decenii o politică dură de segregare rasială, este la ora actuală un model de succes pentru continentul negru. O democraţie liberală, mulată pe calapoade olandeze şi americane, cu o economie performantă, cu un PIB şi un nivel de viaţă peste Rusia şi alte state din fostul bloc sovietic, cu o infrastructură ultramodernă, comparabilă cu cea vest-europeană, Africa de Sud vinde în prezent cu bucata nu numai diamante, uraniu şi metale rare, ci şi fotbal de calitate.

De azi, jocul cu balonul rotund va eclipsa în mare parte disputele publice de pe toate meridianele globului. Polemicile politice, bunăoară, vor fi înlocuite de pariurile comentatorilor şi suporterilor. Partidele de pe stadioanele Africii de Sud vor lua faţa, un timp, rivalităţilor electorale de pe scenele politice, oriunde ar fi ele. Mondialul a estompat până şi percepţia crizei economice, efectele neliniştitoare ale căderii bancare.

Liantul unităţii naţionale

Totuşi Turneul Final nu-i un fel de ospăţ princiar în timpul ciumei. El dovedeşte o capacitate omenească extraordinară de a se mobiliza exemplar. Mondialul e o mare competiţie a orgoliilor naţionale. Fiind sublimarea energiilor umane, investite altădată în războaie de tot felul, fotbalul converteşte astăzi talentele şi tentaţiile de afirmare într-un spectacol total. Spiritul de învingător şi sindromul „ceva-de-dovedit” al omului încurajează performanţa şi ridică moralul.

Ziarul spaniol „Marca” scrie în aceste zile că, pentru mulţi, naţionala spaniolă ar putea fi unica bucurie într-un an extrem de dificil. Mass-media din Portugalia, Serbia, Grecia, Brazilia sau Argentina arată că echipele lor reprezintă elemente indispensabile ale unităţii naţionale.

Acest lucru este valabil şi pentru ţările care nu participă la Mondialul din Africa de Sud. Chiar dacă, nefiind reprezentaţi, se văd nevoiţi să ţină cu o altă participantă la turneul final, polonezii sau croaţii, românii sau suedezii au cu toţii în minte echipa lor naţională. Suporterii, ca şi jucătorii, de altfel, nu sunt liberi de Patrie.

O excepţie o constituie, se pare, Republica Moldova. Şi nu e vorba doar de faptul că naţionala noastră nu este luată în serios până şi de unii fotbalişti buni care, ori de câte ori sunt convocaţi, refuză să se prezinte la lot. Altceva e la mijloc. La noi lipseşte liantul sentimentelor naţionale care ar lega toată lumea, inclusiv pe microbişti.

Lecţia de patriotism

Nimic nu oglindeşte mai bine dezbinarea societăţii moldoveneşti decât un campionat mondial de fotbal. La Chişinău cea mai mare parte a lumii, de obicei, ţine cu România, când aceasta participă, iar alta cu Rusia, când e reprezentată, bineînţeles. În cazul în care la Turneul Final nu joacă ambele formaţii, ca anul acesta, suporterii simpatizează cu cine apucă.

E o stare practic nemaiîntâlnită în alte părţi ale lumii. O datorăm rătăcirii identitare care ne transformă pe toţi cetăţenii Republicii Moldova într-o adunare accidentală de turişti, cu planuri diferite, de pe o corabie care spintecă fără noimă, în stil kafkian, valurile mării. Unii aşteaptă ca ambarcaţiunea lor să găsească în sfârşit pământul făgăduinţei, iar alţii îşi fac deja bagajele pentru a se transfera, cu proxima ocazie, pe o navă mai confortabilă decât cea pe care se află.

Fără o paradigmă naţională nu avem, fireşte, şi o echipă favorită comună. Pentru că, orice s-ar spune, dragostea de ţară se edifică din miturile trecutului. Ea este fortificată însă de succesele prezentului. Cum cele dintâi au fost ruinate cu bună ştiinţă, iar cele din urmă strălucesc prin absenţă, Republica Moldova nu are nici fundaţie, nici pereţi şi nici copertină. Ne lipseşte, altfel spus, casa comună.

Şi cum patriotismul se naşte doar acasă, el nu a avut unde să vadă lumina zilei. În aceste împrejurări, leagănul lui este doar în România istorică. Pentru unii, ce-i drept, este în URSS-ul care nu mai există. Restul e doar erzaţ.

Aşa fiind, şi Mondialul din Africa de Sud îl vom urmări la Chişinău ca dintr-un hotel. Ca nişte străini într-o casă închiriată. Nu-l vom trăi ca o naţiune cimentată de o pasiune comună. Şi nici măcar ca o galerie de suporteri ale căror inimi bat la unison.

Totuşi, echipele Spaniei, Germaniei, Braziliei sau Argentinei vor face pentru noi, în Africa de Sud, mai mult decât să ne delecteze cu jocul lor spectaculos. Ne vor oferi, implicit, şi o lecţie de demnitate naţională. Rămâne doar ca acest adevăr să-l descoperim pe sticlă. În transmisiunile TV de la Turneul Final al Mondialului.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu