Petru Bogatu: După faptă şi răsplată

Dumnezeule! Iată şi răsplata! Ne-am ales deja şi cu prima consecinţă a călătoriei de pomină întreprinsă de Marian Lupu la Moscova.

Ne parvin ştiri potrivit cărora „Rostehnadzor” impune un nou embargo exportului de vinuri moldoveneşti în Federaţia Rusă. Asta da vizită! Asta da efect! Unde dai şi unde crapă, nu-i aşa?

De unde nu-i nici Dumnezeu nu cere

Într-un articol publicat marţi pe blogul meu şi pe site-ul Jurnal.md, puneam la îndoială faptul plecării şi sosirii lui Marian Lupu la Moscova, provocând astfel un mic scandal de presă. Scriam că preşedintele Parlamentului e persoană publică, nu spion, ca să călătorească incognito. Or, spicherul moldovean părea dispărut fără veste. Parcă-l înghiţise pământul. Duma de Stat, unde pretindea că s-ar fi întreţinut cu omologul său rus, a trecut sub tăcere întrevederea dintre cei doi oficiali. Ca să nu mai spun că şi mass-media de la Moscova a boicotat evenimentul cu pricina.

Revenit acasă însă, Marian Lupu, din fierbinţeală, probabil, a mai călcat o dată pe bec. El nu numai că a confirmat voiajul său răsăritean, ci şi i-a elogiat pe oficialii ruşi, declarând că aceştia „au o atitudine europeană faţă de partenerii de dialog” şi nu-şi permit „ingerinţe în afacerile noastre interne”.

Astăzi, când ştim deja că voiajul lui Marian Lupu s-a întors nu numai împotriva sa, ci şi a statului pe care îl reprezintă, bănuiesc că şi el însuşi ar prefera că acesta să nu fi avut loc. Fiindcă dacă n-a fost la Moscova, vorba lui Constantin Tănase, înseamnă că nici nu a spus ceea ce el spune că a spus. Şi nici s-ar fi întâmplat, adăugăm noi, ceea ce s-a întâmplat. De unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.

Puşca şi cureaua lată

Din păcate, urmările deplasării intempestive a spicherului la Moscova par să fie dezastruoase, iar timpul nu mai poate fi dat înapoi. E la mintea oricui că Boris Grîzlov l-a invitat pe Marian Lupu ca să-şi şteargă picioarele de el, iar apoi să-l ucidă politic. Sau cel puţin să-l rănească foarte grav. Noua blocadă economică ce se întrezăreşte la orizont după vizita de la Moscova este de fapt ghiuleaua ruşilor pe care ei i-au trimis-o din urmă.

De altfel, marele necaz nu este faptul că preşedintele Dumei de Stat, după cum scria miercuri cotidianul moscovit „Kommersant” l-ar fi primit cu răceală pe Marian Lupu. Şi nici mitocănia gazdei care „măcar nu şi-a condus oaspetele, aşa cum prevede eticheta în astfel de cazuri”.

Alta e buba. Lupu, în naivitatea sa de pitpalac, a permis să fie tratat de ruşi precum un maidanez rătăcit care este ademenit pentru a fi prins cu lesa şi trimis la sterilizare. Aşa, în 1937, îi chema Stalin la Moscova pe kominterniştii indezirabili de prin capitalele străine pentru a le pune cătuşele pe mâini şi a-i executa în curtea de la Liubeanka.

Din păcate, eşecul lamentabil al vizitei spicherului la Moscova nu-i un simplu accident. Lupu recidivează. Să luăm jocul stupid la două capete pe care l-a făcut în timpul negocierilor în vederea formării după alegeri a unei noi coaliţii de guvernământ.

Încă la începutul lunii decembrie avertizam că e periculos să te pui în situaţia miresei care nu numai că se lasă peţită de doi flăcăi deodată, ci şi cochetează activ cu ambii, acceptând pe rând randevuuri şi cu unul, şi cu celălalt. Este clar ca bună ziua că, în momentul în care va trebui să alegi, rişti să-l scoţi din minţi pe cel abandonat. Anume asta se întâmplă acum.

Mai întâi, le-au sărit capacele comuniştilor. Ei spun astăzi că nu-l votează pe Lupu pentru nimic în lume. Acum i-a venit rândul ursului. El îşi arată colţii şi ne loveşte necruţător cu laba sa lată.

Sacul gol nu stă-n picioare

Se creează impresia că avem de a face cu nişte improvizaţii stupide. Constantin Tănase se întreba ieri dacă preşedintele Parlamentului şi-a coordonat acţiunile cu partenerii de coaliţie Vlad Filat şi Mihai Ghimpu. Se pare că liderul democrat nu se consultă nici măcar cu experţii şi colegii săi de partid. În orice caz, unii dintre apropiaţii liderului PDM se arată surprinşi de gesturile de-a dreptul trăsnite pe care le face acesta.

Lui nu-i pasă, declară preşedintele parlamentului, că a fost lăsat de Grîzlov fără presă, fanfară şi covor roşi. Bine, însă alegătorilor moldoveni nu le este totuna. Lor chiar le pasă unde se duce, ce spune şi cum este primit peste hotare cel pe care ei l-au promovat în una dintre cele mai înalte funcţii de stat.

Cu astfel de viziuni asiatice nu este de mirare că Marian Lupu confundă Europa cu Eurasia. Că se preface a crede în europenitatea Kremlinului chiar şi atunci când Grîzlov, pardon, îi dă şuturi în fund.

Lasă-ne, frate Lupu, cu amatorismele! Dezdoaie-ţi spatele înclinat spre Est. Sacul gol, oricât de mare şi lung ar fi, nu stă-n picioare. Revino-ţi în fire cât nu este încă prea târziu.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu