Petru Bogatu: Dispariţia Belgiei va ucide şi Republica Moldova

În timp ce toată lumea caută să ghicească dacă se va destrăma sau nu AIE, ne scapă spectrul unei dezintegrări mult mai mari.  La orizont se prefigurează dispariţia statului.

Revenirea statului naţional

Republica Moldova trăieşte aproape doi ani şi jumătate fără un preşedinte ales. Incapacitatea cronică a forţelor politice de a depăşi criza constituţională, de a alege şeful statului, demonstrează mai mult decât o neputinţă a fracţiunilor parlamentare de a realiza un compromis, de a pune interesele generale mai presus decât cele înguste de partid.

Dezbinarea de la vârf nu-i decât crăpătura de la suprafaţă a unei rupturi existenţiale de la bază. Ceva mai mult de jumătate din societatea moldovenească pariază pe Occident, cealaltă – pe Orient. Controversa pare ireconciliabilă, întrucât are la origini nu atât divergenţe de opinii, cât diferenţe de ordin etnic şi cultural.

Aţi putea să-mi reproşaţi, afirmând că presupusa jumătate filorusă dintre Prut şi Nistru se erodează treptat, deoarece procentajul minorităţilor slave nu depăşeşte douăzeci la sută din totalul populaţiei. Este adevărat, în Basarabia partida proocidentală are şanse să câştige teren pe seama majorităţii moldoveneşti/româneşti. Dar tot atât de adevărat este faptul că rămâne regiunea rebelă, unde ucrainenii şi ruşii constituie aproximativ două treimi din totalul populaţiei din stânga Nistrului. Pariul lor pe Moscova este de neclintit.

Veţi spune că dau prea multă atenţie factorului etnic. În niciun caz. Haideţi să nu ne ascundem după deget. Ignorarea sentimentelor naţionale în Europa, dar şi în alte părţi ale lumii, s-a dovedit a fi o utopie curată. Nu degeaba, marile puteri de pe bătrânul continent se văd deja silite să renunţe la multiculturalism. Asta înseamnă, în fond, că Franţa, Germania, Olanda şi altele revin la ideea statului naţional.

S-au înşelat şi adepţii marelui califat islamic care sperau să formeze un megastat teocratic multinaţional. Aceste calcule au fost date recent peste cap de revoluţiile naţionale din Tunisia, Egipt, Iemen sau Libia. Factorul identitar, neglijat odinioară, începe să se impună cu putere pe toate meridianele globului.

Ultima sărbătoare naţională pentru Belgia

Cel mai concludent exemplu, din acest punct de vedere, pare a fi Belgia, care trăieşte fără guvern mai mult de 400 de zile. Şi nu există semne că acesta ar putea fi format în viitorul apropiat. Din contra. Se creează impresia că separarea dintre regiunea wallonă şi cea flamandă devine irevocabilă.

Experţii de la faţa locului consideră că Belgia este, de fapt, deja divizată în două. Mai rămâne doar ca dezmembrarea să fie legitimată. Regele Albert II, extrem de îngrijorat, a declarat săptămâna trecută că Ziua Naţională, sărbătorită în 2011, ar putea să fie ultima în istoria ţării.

Wallonii se pronunţă categoric pentru unirea cât mai rapidă cu Franţa. Parisul pare şi el dispus să alipească regiunea cu populaţie francofonă majoritară. Partidul de guvernământ, Uniunea pentru Mişcarea Populară, poartă discuţii cu opoziţia socialistă pentru a tăia nodul gordian al crizei belgiene. Pe de altă parte, regiunea flamandă nici nu vrea să audă de refacerea unităţii cu cea wallonă. Se pare că divorţul dintre cele două comunităţi belgiene este doar o chestiune de timp.

Asimilarea Walloniei de Franţa va prefaţa unirea Basarabiei cu România?

Acum judecaţi dumneavoastră înşivă. În condiţiile în care nu se pot împăca wallonii şi flamanzii care fac parte din aceeaşi civilizaţie euroatlantică, cum oare ar bate palma rusofonii majoritari din stânga Nistrului cu românofonii din dreapta lui? Reprezentând două opţiuni geopolitice diferite şi de multe ori ostile, cele două maluri ale Nistrului se îndepărtează pe zi ce trece tot mai mult unul de altul.

Pe fundalul resuscitării naţionalismului în lume, dar mai cu seamă, pe continentul european, realipirea Transnistriei mi se pare o iluzie pe cât de deşartă, pe atât de puerilă. Reîntregirea teritorială este îndoielnică, deoarece pare imposibilă ajustarea comunităţii preponderent rusofone din regiunea separatistă la paradigma culturală românească dintre Prut şi Nistru.

Totodată, pe măsură ce imposibilitatea de a integra autoproclamata republică nistreană devine tot mai evidentă, raţiunea de a fi a statului din stânga Prutului dispare sub ochii noştri. Probabila asimilare a Walloniei de Franţa se va transforma într-un precedent pentru Bucureşti. România va trebui, la rândul ei, să absoarbă partea centrală a regiunii sale istorice Basarabia.

Iminenta dispariţie a Belgiei va ucide şi Republica Moldova. Ceea ce ieri părea de domeniul fantasticului se constituie astăzi într-o realitate politică implacabilă.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu