Petru Bogatu: De ce conflictele la vârf sunt bune

Deşi aduc lumea într-o stare de prepsihoză, conflictele la vârf sunt mai curând bune decât rele. Îmi displac, fireşte, interminabilele şicane reciproce în AIE. Unele dintre ele sunt jenante şi ating paroxismul, enervându-ne pe toţi peste măsură. Totuşi, în actualele condiţii, neînţelegerile, lipsa de armonie perfectă sunt indispensabile şi, dacă ar lipsi, ar trebui provocate.

Dezacordurile, cheia succesului

Oricât de inconştienţi ar părea când se ceartă, fruntaşii coaliţiei de guvernământ au noroc. Conjunctura le surâde. Povestea AIE este de bună seamă una de succes. 

După opt an de guvernare necontrolată a ex-preşedintelui Voronin,  vecină cu o dictatură personală, o coaliţie măcinată de animozităţi şi interese diferite este astăzi ca o mană cerească. În condiţiile unei societăţi civile slabe, ale unei justiţii corupte şi ale unei prese adesea neglijate de stăpânii clipei, o putere politică strâns unită şi temeinic cimentată în jurul unui partid sau al unui singur politician s-ar transforma rapid într-o gaşcă insuportabilă.

Aşa însă, de bine, de rău, e bine, vorba poetului. Dezacordurile din AIE, vrând-nevrând, se constituie într-un obstacol în calea unor decizii negândite, superficiale sau chiar abuzive. Compromisul găsit cu multă dificultate, cu o enormă risipă de nervi şi energie, impune un anumit echilibru la vârf. Supravegherea atentă şi reciprocă a actului guvernării de către partenerii de coaliţie potoleşte instinctele prădalnice şi tentaţiile  mafiote.

Mai bine fără preşedinte decât un regim banditesc

Vorbind pe şleau, diferenţele de opinii şi chiar neîncrederea dintre partidele de la putere îndreaptă până la urmă nefuncţionalitatea separaţiei puterilor în stat. Estompează excesele hrăpăreţe ale birocraţiei. Descurajează corupţia la nivel înalt.

Dacă nu existau divergenţe în Alianţă, puterea ar fi degenerat deja într-o clică lacomă cu un hoţ în lege în jilţul de preşedinte, exact ca pe vremurile lui Voronin. De aceea, mai bine fără şef de stat decât un regim banditesc.

În ciuda antipatiilor şi cotonogelilor reciproce, AIE a asigurat în plină criză mondială o creştere economică robustă. Au sporit considerabil exporturile. Un trend pozitiv înregistrează industria care părea moartă sub Voronin.

Astăzi, Republica Moldova vinde peste hotare, în special în UE, nu doar producţie agricolă, ca acum trei ani, ci preponderent fibre, conductoare, cabluri făcute de firma Mercedes de la Bălţi etc. În comparaţie cu anul 2009, PIB-ul a crescut cu circa 14 la sută.

Condamnată să guverneze

Ah, populaţia nu simte aceste schimbări în bine!? Este adevărat. Dar tot atât de adevărat este faptul că preţurile exorbitante la gaze naturale pe care ni le cer ruşii, dar şi reducerea cheltuielilor bugetare impusă de recesiunea economică internaţională amână creşterea pensiilor şi salariilor. Asta însă se întâmplă peste tot. Nu e vina guvernului. El se descurcă. Menţine statul pe linia de plutire.

Au fost comise în ultimii doi ani şi gafe impardonabile, bineînţeles. Iar neputinţa de a depăşi criza constituţională inhibă într-un fel şi sistemul politic, şi cel economic. Totuşi, dacă nu scuză, cel puţin înţelegere AIE merită să găsească.

Cu toate că nealegerea preşedintelui aduce Moldova în Guinness Book, iar Filat, Ghimpu şi Lupu, în urma întâlnirii de miercuri, nu au reuşit să identifice o soluţie pentru depăşirea crizei, Alianţa nu moare, după cum s-au grăbit să anunţe unii comentatori. Dimpotrivă. Puterea democratică  are şanse să trăiască mult, dacă nu se va prosti, desigur.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu