Petru Bogatu: Condamnarea lui Ţopa şi greşeala lui Plahotniuc

Sufletul nemântuit al lui Andrei Vîşinski se răsuceşte în mormânt de invidie neagră. Cel puţin într-un punct, rocurorul general al Republicii Moldova din vremurile lui Vladimir Plahotniuc, Valeriu Zubco, l-a întrecut fără drept de apel pe „procurorul terorii” din epoca lui Koba.

Zubco, mai tare decât Vâşinski

Procesele din anii 1936-1937 împotriva adversarilor lui Stalin din partidul bolşevic, Kamenev, Zinoviev, Buharin şi alţii, deşi erau nişte vrăjeli strigătoare la cer, pălesc, totuşi, în faţa acţiunii penale în urma căreia recent a fost condamnat omul de afaceri Victor Ţopa. Nu exagerez o iotă. Iată faptele.

În primul rând, procesele staliniste, chiar dacă erau pure mistificaţii, durau în timp adesea mai mult decât acţiunea în justiţie pornită împotriva lui Victor Ţopa. Audierile martorilor în anii treizeci nu conteneau uneori săptămâni întregi.

În al doilea rând, Vîşinski, „pumnul de fier al lui Stalin”, avea grijă nu doar să lovească, ci să convingă. El asigura o mediatizare exemplară a proceselor politice, iar filipicele sale din sala judecăţii erau publicate integral în gazeta „Pravda”.

În al treilea rând, cel puţin de ochii lumii, erau respectate aparenţele unei judecăţi. Erau invitaţi ziariştii, inclusiv cei de peste hotare. Presa relata cu lux de amănunte desfăşurarea procesului. Li se oferea cuvântul avocaţilor şi acuzaţilor.

În al patrulea rând, deşi renunţase la prezumţia nevinovăţiei ca la un atavism burghez, Vîşinski ticluia dosarele în baza mărturisirilor făcute de acuzaţi. Mareşalul Tuhacevski, liderul komsomolului, Kosarev, succesorul lui Lenin din fruntea guvernului sovietic Rîkov, unul dintre liderii Kominternului, Radek, şi alţii urmau să-şi recunoască vina în scris. Că erau torturaţi şi obligaţi să mărturisească săvârşirea celor mai neverosimile crime e o altă problemă.

Zece ani fără drept de corespondenţă?

De altfel, şi aceşti zece ani de închisoare la care a fost condamnat Victor Ţopa par un plagiat din Vîşinski. În vremurile represaliilor enkavediste exista un eufemism juridic. Ca să ascundă de opinia publică internaţională numărul împuşcaţilor din motive politice, se recurgea la un tertip ieftin. Rudelor celor osândiţi la pedeapsa capitală li se spunea că aceştia au fost condamnaţi la zece ani de lagăre fără drept de corespondenţă.

Oricum, Stalin nu-şi permitea să însceneze judecăţi publice de mântuială, fără o minimă simulare a procedurilor procesuale. În cazul Victor Ţopa, n-a fost nevoie de atare formalităţi.  „Acţiunea judecătorească” împotriva omului de afaceri s-a derulat rapid şi cu uşile închise, în lipsa „inculpatului” şi avocatului, iar sentinţa s-a bazat exclusiv pe mărturiile unei singure persoane.

E un caz unic, probabil, în istoria justiţiei internaţionale când un cetăţean este condamnat pentru şantaj în doi timpi şi trei mişcări, fără accesul mass-media şi fără nicio probă mai de Doamne ajută. Aşa ceva nici defunctul Muammar Kadhafi nu-şi permitea. Iar dictatorii Robert Mugabe din Zimbabwe sau Kim Jong-I din Coreea de Nord, pe acest fundal, sunt pur şi simplu modele de corectitudine judiciară. Poate Pol Pot din Kampucia a fost mai rău. Dar acela măcar nu făcea spectacole penale şi anulase toate procesele juridice, considerându-le nişte anacronisme ale democraţiei liberale.

Nu-l cunosc personal pe Victor Ţopa. Nu ştiu exact ce afaceri are, ce hram poartă şi habar n-am dacă e în totalitate curat în faţa justiţiei. Un lucru e cert. Acţiunea penală împotriva lui e o făcătură. Dacă l-au judecat pentru şantaj şi i-au dat zece ani, fără să aducă vreo dovadă serioasă, înseamnă că n-au avut nimic altceva să-i incrimineze. N-au putut să-l acuze pentru că deţine ilegal paşapoarte cu două nume diferite, pentru că a luat mită, pentru evaziune fiscală, pentru încercarea de corupere a guvernării, pentru trafic de fiinţe umane, pentru deturnarea de fonduri publice etc. Nimic din toate acestea. I s-a imputat doar un biet şantaj nedemonstrat cu probe indubitabile şi, astfel, a încasat omul zece ani de puşcărie. Mai mult decât se dă la noi pentru un omor cu premeditare.

Primul condamnat politic din perioada post-Voronin

Că Ţopa e condamnat politic e puţin spus. El este executat în stil mafiot chiar cu armele din arsenalul juridic al statului. Asta se mai întâmplă, bineînţeles, în lume. Dar numai în republicile bananiere.

Politicienii şi o parte a presei care caută să definească actuala situaţie ca fiind o rivalitate dintre Filat şi Plahotniuc nu fac decât să ascundă o nenorocire produsă odată cu intrarea celui din urmă în politică. Dacă până în noiembrie 2010 Republica Moldova era catalogată drept o ţară care, de bine, de rău, se raliază la standardele europene în materie de drept, înregistrează progrese pe calea democratizării societăţii,   acum, odată cu procesul scandalos împotriva lui Victor Ţopa, lucrurile au luat-o razna. Nu întâmplător, potrivit unui recent sondaj realizat de Tribuna.md, intrarea lui Vladimir Plahotniuc în politică ocupă locul întâi în topul erorilor anului.

Partenerii noştri occidentali pot constata cu stupefacţie că democraţia moldovenească nu numai că nu se apropie de Europa, ci dimpotrivă, a ajuns deja cu succes în Africa. Dar nu în cea de astăzi, ci în cea de până la colonizarea continentului negru de albi, când căpetenia tribului împărţea dreptatea dintr-un copac.

Ştabilor, coborâţi din baobab! Nu vă faceţi de cap, căci nu-i, totuşi, evul mediu afară. Nu aşteptaţi să fiţi daţi jos de mânia poporului. Că doar nu suntem în Tunisia, Yemen sau Libia, nu? Căderea e cu atât mai grea cu cât mai multă avere ai asupra ta. Kadhafi, zice-se, era mai bogat decât toţi oligarhii luaţi laolaltă din spaţiul ex-sovietic.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu