Petru Bogatu: Coaliţia Serghei Narîşkin

Serghei Narîşkin în viaţa sa de spion a săvârşit, pesemne, prin republicile bananiere, nu o singură răsturnare de palat, aducând la putere marionete sovietice. Adevărata lovitură a carierei sale el însă este pe cale s-o dea se vede că la Chişinău.

Complot la vedere

Pentru prima dată absolventul Institutului „I.V.Andropov” al KGB-ului n-a trebuit să se ascundă îndărătul unui nume conspirativ. A venit cu un scop anunţat din timp de presa rusă şi a complotat la vedere.

Ceea ce s-a întâmplat la 4 şi 5 decembrie 2010 întrece orice imaginaţie. Sfidând toate uzanţele diplomatice, driblând Ministerul de Externe al ţării gazdă, şeful administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, Serghei Narîşkin, soseşte sâmbătă la Chişinău şi, încă pe aeroport, dă de înţeles că, întrucât noi, adică Federaţia Rusă şi Republica Moldova, am avea o istorie comună, Moscovei nu îi e totuna cine va guverna la Chişinău de acum încolo.

Apoi, în seara aceleiaşi zile, se întâlneşte discret cu liderul PD, Marian Lupu, iar duminică, pe la ora prânzului, pentru a arăta, probabil, că nu-i doar un amărât de turist care are tupeul să facă şi să desfacă alianţe politice într-o ţară străină la un picnic, se întâlneşte cu preşedintele interimar Mihai Ghimpu la reşedinţa oficială a acestuia. Îl ignoră însă ostentativ pe Vlad Filat. Cu prim-ministrul, de altfel, nici nu avea cum să aibă vreo întrevedere, întrucât diplomaţia moldovenească, după cum am spus, nu a pregătit şi nu a coordonat sejurul sănătos al lui Narîşkin.

Guvernul PCRM-PDM de pe lângă Ambasada Rusiei

După discuţia cu preşedintele interimar care a dat senzaţia că nici n-a înţeles ce i s-a întâmplat, şeful administraţiei prezidenţiale de la Kremlin pleacă val-vârtej la sediul Ambasadei Rusiei în Republica Moldova. Acolo, duminică, în amiaza mare, fără falsă pudoare, parafează, dacă e să dăm crezare agenţiei RIA Novosti, în prezenţa lui Vladimir Voronin şi Marian Lupu, o înţelegere privind formarea unei noi coaliţii de guvernământ PCRM-PDM.

Stimaţi cititori şi scumpi prieteni, aţi mai auzit vreodată ca viitorul guvern al unei ţări suverane, să zicem, al Albaniei, Muntenegrului sau Armeniei, că de state mai răsărite nu vorbim, să fie format făţiş, la lumina reflectoarelor, în sediul unei ambasade străine, sub patronatul unui general KGB sau al unui rezident CIA? Poate doar într-un coşmar ar putea să ţi se năzărească aşa ceva.

Astfel de lucruri nici în teatrul absurdului şi nici în filmele ştiinţifico-fantastice de la „Mosfilm” nu se întâmplă. Până şi în Kârgâzstan noul guvern al Rozei Otumbaeva a căutat să creeze impresia că emană de la popor, nu de la Moscova. În lume există marionete politice, bineînţeles, şi nu puţine, dar statutul lor este atât de ruşinos încât ele caută să ascundă faptul că sunt doar nişte jalnice unelte de manipulat în mâinile unor păpuşari străini.

Nu însă şi la noi. Episodul Narîşkin, dincolo de efectele posibile ale vizitei cu pricina, a scos în evidenţă nesimţirea şi mizeria morală a falşilor noştri „etatişti” care nici măcar nu şi-au dat seama că au bătut toate recordurile de cinism, acceptând să traseze viitoarea configuraţie a puterii politice moldoveneşti sub comanda directă a unui spion şi prin cumul înalt demnitar străin.

Câte parale face suveranitatea Republicii Moldova?

Nu-i exclus, ce-i drept, că unele dintre persoanele care au jucat în acest spectacol kafkian, au simţit, totuşi, datorită celor câteva circumvoluţiuni de pe creier, cât de urât miroase o coaliţie de guvernământ constituită cu surle şi trâmbiţe în curtea Ambasadei Ruse la Chişinău. Că nu-i bine ca noua putere politică să fie încropită de străini, ca apoi să urmeze doar aprobarea ei formală în Parlament. De aceea, ulterior, mai întâi Dumitru Diacov, iar mai apoi Vadim Mişin, au ţinut să precizeze că s-a discutat, dar încă nimic nu s-a semnat.

Acum nici nu mai contează ce a fost cu adevărat vizita generalului KGB Narîşkin la Chişinău: lovitură de stat, farsă politică sau un brutal şantaj. El ne-a arătat că, din punctul de vedere al „omului cu ochi de ucigaş”, după cum este dezmierdat Putin în dezvăluirile Wikileaks, suveranitatea Republicii Moldova nu face nicio para chioară. Adică nici două copeici ruseşti.

Astfel stând lucrurile, mă văd silit să vă mai întreb ceva: mai are rost în această situaţie să mimăm independenţa de stat şi procesul electoral? De ce să facem atâta risipă de bani şi timp pentru referendumuri şi alegeri parlamentare dacă există pe lumea asta generalul KGB Serghei Narîşkin şi Ambasada Rusiei la Chişinău?

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu