Petru Bogatu: Cine pe cine întreţine în mass-media?

Întrebarea din titlu şi-o pune reputatul ziarist Cătălin Tolonoan într-un articol spumos, apărut miercuri pe blogul său de la „Gazeta Sporturilor”. Răspunsurile trebuie căutate însă nu numai dincolo, ci şi dincoace de Prut unde, de la un timp încoace, câţiva oameni de afaceri au investit în TV, contribuind astfel enorm la consolidarea presei independente, fapt pentru care merită toată lauda.

Nu patronul îi plăteşte pe jurnalişti, ci invers!

Autorul ne îndeamnă să „terminăm cu clişeele prosteşti că un magnat de presă îl întreţine pe un ziarist. Trebuie să înţelegem că, după expresia unui politician vestic, banii sunt o recompensă pentru excedentul de muncă sau pentru riscul antreprenorial”.

Pentru că au investit, preluând riscul, Dan Voiculescu, plus fetele lui, şi Adrian Sârbu au câştigat, fiecare!, transparent şi impozitat, zeci de milioane de euro din Antena 1, „Jurnalul Naţional”, „Săptămâna Financiară”, Antena 3, „Gazeta Sporturilor”, ProTV, ProSport sau „Ziarul Financiar”. Confirmarea e la Registrul Comerţului. Pe de altă parte, scrie Tolontan, pentru că muncesc şi oferă un rezultat, jurnaliştii „îşi câştigă salariile şi veniturile, iar acţionarii îşi încasează dividendele”. Astfel, nu patronul îi plăteşte pe jurnalişti, ci invers. Fără reporteri, redactori şi publicişti de calitate orice afacere media este moartă.

Lucrurile acestea sunt valabile şi pentru instituţiile media care deocamdată nu sunt lucrative. Chiar în cazul trusturilor pe pierdere, remarcă pe bună dreptate Tolontan, salariile nu sunt un cadou de la Sorin Ovidiu Vântu sau de la Dinu Patriciu. Dacă o fabrică de încălţăminte, uzină de tractoare sau companie de bere înregistrează pagube ani de zile, investind în brand sau în cifra de afaceri, nimeni nu îndrăzneşte să se gândească la angajaţi ca la nişte rentieri. Dacă nu sunt rentabili, înseamnă că ori se comit erori de management, ori există vreo strategie de marketing pe termen lung.

De ce investesc magnaţii în presă?

Subsemnatul stăruie asupra acestui subiect întrucât, odată cu extinderea pieţei mediatice din Republica Moldova, fapt care a condus la eliberarea efectivă a informaţiilor şi a oferit publicului şi politicului o nesperată platformă de dezbateri, s-au înteţit şi speculaţiile pe tema „cine stă în spatele” ziarului sau televiziunii cutare şi pe cine slujesc jurnaliştii angajaţi acolo. Am inserat chiar în numărul de marţi al JURNALULUI de Chişinău un comentariu în care mă întrebam „A cui este, totuşi, Publica TV”. Am făcut asta însă nu pentru a le reproşa ceva colegilor de breaslă, pentru mulţi dintre care am tot respectul, şi nici pentru a sări la gâtul patronilor.

Îmi doresc să clarificăm o situaţie şi anume: de ce investesc oamenii de afaceri în presă? E o problemă capitală pe care am abordat-o acum zece ani într-o carte de jurnalism. Astăzi însă, odată cu diversificarea pieţei audiovizualului, aceasta revine cu putere în actualitate.
Dacă un magnat se implică într-o afacere media pentru profit, totul este 0.K. Înseamnă că joacă după regulile capitalismului şi are şanse, ca orice antreprenor, să câştige. Pentru că, orice s-ar spune, o instituţie de presă are o dublă ipostază. În afară de faptul că-i un serviciu public, aceasta este, desigur, şi o afacere. O întreprindere care caută profitul, deoarece produsul mediatic este o marfă care se vinde pe piaţă.
Dacă însă un patron de presă îşi foloseşte puterea financiară pentru a câştiga putere politică, va pierde! Dacă vrea pe această cale să devină deputat, ministru sau lider de partid sau dacă îşi propune să controleze din umbră actul de guvernare, va eşua lamentabil.

Angajamentul politic periclitează produsul media

Întâi că nu obţine, zice Tolontan, nimic sustenabil pe plan politic sau al imunităţii faţă de justiţie. Voiculescu şi partidul său himeric n-au intrat niciodată în Parlament pe propriile forţe. SOV e în arest şi Patriciu a devenit cel mai bogat român, fără ca asta să-i aducă prestigiul social de care s-ar bucura într-o ţară care cunoaşte cultura succesului. Exemplele din Basarabia sunt nu mai puţin concludente. Iurie Roşca a avut şi ziar, şi televiziune, şi tipografie. Şi la ce i-au folosit?

Mai apoi, ca şi orice produs, cel mediatic are standardele sale de calitate. Acestea sunt echidistanţa ştirilor, obiectivitatea comentariilor şi interpretărilor. În cazul în care un ziar degenerează în propagandă, practică linşajul, campaniile denigratoare supte din deget şi atacul la persoană, marfa jurnalistică se alterează şi încetează să mai fie cumpărată. Uitaţi-vă numai în ce hal au ajuns ziarele partizane de la Chişinău!

Nu ne ascundem după deget. În presă trebuie să existe şi atitudini, şi bătălii pentru o cauză pe care respectiva redacţie o consideră dreaptă. Toate acestea însă nu în detrimentul corectitudinii şi pluralismului de opinii. Şi celebrul cotidian britanic „The Gardian” a îndemnat într-un editorial să fie votaţi conservatorii. Dar asta nu înseamnă că ştirile erau trucate, opiniile distorsionate, iar laburiştilor li s-a refuzat tribuna de dezbateri pe care ziarul o oferea cu generozitate tuturor partidelor parlamentare.

Este eficient doar un jurnalist liber

Şi încă un aspect. Un magnat de presă să nu-şi facă iluzii în ce priveşte ziariştii obedienţi. Dacă aceştia din urmă, uitând de demnitate şi de normele deontologice, se prosternează în faţa lor şi se tem să pună întrebări incomode, ei nu fac decât să-i pericliteze afacerea. Nimeni nu-i mai crede, iar marfa pe care încearcă să o strecoare pe piaţă devine urât mirositoare.

Ca şi în oricare altă afacere, şi în presă, producători de imagine, de credibilitate şi, până la urmă, de profit sunt doar profesioniştii care nu-şi trădează meseria şi principiile. Eficienţi sunt doar jurnaliştii liberi care nu sunt forţaţi de patroni sau şefi să devină conformişti şi nu acceptă să spună ceea ce ei nu cred.

Iată de ce în mass-media de la Chişinău, unde încep să se prefigureze deja războaie de presă, este nevoie de o solidaritate a breslei. Oricât de diferiţi am fi, treaba noastră, a ziariştilor, vorba lui Cătălin Tolontan, nu e să ne divizăm în funcţie de precepte ideologice inventate, ci să răspundem ori de câte ori ni se spune că suntem plătiţi de moguli şi să punem o barieră între media, politică şi afaceri care să protejeze contractul de încredere pe care îl avem cu publicul.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu