Petru BOGATU: Cine ne judecă?

În tot răul este şi un bine. Oricât de vulgar ar fi, atacul preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie contra mass-media este, în schimb, elocvent şi extrem de relevant. Gestul său brutal şi furibund dă pe faţă adevărata stare de lucruri din magistratură. Dovedeşte o dată în plus, că-i ceva putred nu numai în mintea lui Ion Muruianu, ci şi în însăşi substanţa justiţiei autohtone.

Instrument de opresiune, nu de justiţie

Să lămurim din capul locului un lucru. Preşedintele CSJ nu a ofensat presa, după cum au comentat incidentul unii colegi de breaslă. Dacă făcea doar asta, nu era niciun bai. Mass-media nu-i o fată mare ca să fie intangibilă. Muruianu nu i-a criticat pe ziariştii împotriva cărora se vede că are un dinte mare. Etichetând jurnalismul în ansamblu drept câine turbat, el a dat cu piciorul de sus, de la înălţimile ameţitoare ale funcţiei sale, în una dintre instituţiile fundamentale ale democraţiei. Iar acest fapt este, oricum ai suci-o, grav de tot.

Sunt lucruri pe care persoanele aflate în solda ţării nu au dreptul, pur şi simplu, să le facă. Militarii, de exemplu, nu pot contesta deciziile politice. Judecătorii nu au voie să atenteze la principiile statului de drept.
Şi cum Muruianu şi-a permis ceea ce nu-i este dat, el singur şi-a tăiat craca de sub picioare şi trebuie, deci, să cadă. Numai că prăbuşirea sa nu rezolvă nimic, chit că subsemnatul se numără printre ziariştii care cer înlăturarea lui din post. Întregul nostru sistem judecătoresc este contaminat de clientelism, corupţie, bazaconii şi partizanat politic. Guvernarea comunistă l-a pervertit în mod premeditat pentru a-l subjuga şi a-l manipula după bunul său plac.

Bici şi turtă dulce pentru magistraţi

Profitând de faptul că judecătorii acţionează sub controlul unei ierarhii stricte şi depind, sub aspect financiar, de bunăvoinţa autorităţilor politice, comuniştii nu numai că le-au confiscat independenţa, ci şi i-au transformat în unelte docile ale regimului lor opresiv. Puterea judecătorească, alături de poliţie, procuratură şi SIS, a devenit astfel vârful de lance al dictaturii personale a ex-preşedintelui Voronin.

Pentru a-i face pe magistraţi cât mai servili cu putinţă, liderul comunist, pe de o parte, a căutat să-i corupă, iar pe de alta, să-i murdărească. Cu alte cuvinte, a recurs la tactica biciului şi turtei dulci.

Oricine dorea să avanseze sau să se pricopsească în timp util cu vreun chilipir mai gras, trebuia să facă neapărat o mare porcărie. Aceasta era contabilizată pe loc de Consiliul Suprem de Securitate care gira activitatea justiţiei şi instituţiilor de forţă. Numai dacă deveneau şantajabili, judecătorii aveau şansa să facă până la urmă carieră. Cei care se eschivau de la aceste reguli de joc, erau ori eliminaţi în afara sistemului, ori trecuţi pe linie moartă.

Nu tovarăşi, ci complici

Voronin, astfel, s-a dovedit a fi un sârguincios elev al fondatorului statului sovietic care îi învăţa pe ortacii săi că cei mai fideli executanţi ai ordinelor sunt nu tovarăşii de partid, ci complicii racolaţi de pe drumuri. Pe aceştia doar, credea el, poţi să te sprijini fără frică.

Tocmai de aceea, de exemplu, când erau să piardă Ucraina, Lenin şi Trotşki s-au bazat preponderent pe elementele declasate, printre aceştia numărându-se, în treacăt fie spus, şi faimosul Grigori Kotovski. Comandantul bolşevic Iakir a înrolat în Armata Roşie o puzderie de ucigaşi şi pungaşi ordinari şi le-a dat mână liberă să terorizeze populaţia care nu accepta „Sovdepia”. Anume tâlharii de tot soiul i-au ajutat pe bolşevici să învingă în războiul civil. Ulterior, în anii treizeci, cei mai fervenţi promotori ai colectivizării şi holodomorului au fost, precum se ştie, nu muncitori bolşevici, trimişi din marile oraşe, ci căzăturile şi lepădăturile satului.

Voronin a aplicat acelaşi principiu banditesc. Nişte anonimi fără merite şi capacităţi, precum Muruianu, ajungeau, cât ai zice „trăiască partidul comuniştilor”, de la munca de jos în vârfurile ierarhiei judecătoreşti. Aceştia au judecat oamenii de aşa manieră încât de la 2001 încoace Republica Moldova a pierdut an de an la CEDO milioane de euro. Oponenţii regimului sau cetăţenii indezirabili, precum se ştie, erau hărţuiţi şi băgaţi la zdup pe bandă rulantă.

Sistem ticăloşit

Aş vrea să fiu bine înţeles. Nu afirm că toţi judecătorii sunt nişte fameni fără scrupule care au scos sentinţe la comanda fostei guvernări comuniste. Unii au rezistat chiar şi în condiţiile unui sistem ticăloşit şi mizerabil, unde era foarte greu să nu te conformezi condiţiei de complice al regimului. Anume aceştia pot pune umărul astăzi la salubrizarea justiţiei şi readucerea ei pe linia de plutire.

Totuşi, în esenţa sa, puterea judecătorească din Republica Moldova, dintr-un zid natural de apărare a cetăţenilor, după cum o numesc francezii, a degenerat într-o bâtă pentru ţeasta adversarilor regimului şi, în acelaşi timp, într-o sursă de parvenire şi căpătuială. Iată de ce, în formula sa actuală, magistratura este o entitate eminamente dăunătoare şi periculoasă pentru democraţie.

În aceste condiţii, se impun de urgenţă măsuri de igienizare. Pentru că s-a adunat multă pleavă şi destul gunoi, judecătoriile de toate rangurile trebuie măturate şi aerisite temeinic.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu