Petru Bogatu: Cel de-al 20-lea an de independenţă poate fi ultimul

Înţeleg foarte bine că titlul distonează cu starea sufletească din ajunul sărbătorii naţionale. Unora ar putea să le pară tras de păr. Alţii ar înclina să creadă că e vreo manevră publicitară la mijloc. Eu zic, totuşi, că-i realitatea goală care deja ne priveşte în faţă.

După cine bat clopotele?

Şi de ce oare ar fi exclus ca acest 27 august să fie ultimul pentru Republica Moldova când clopotele bat după zona euro? Analiştii financiari şi cei politici prezic la unison sfârşitul monedei unice în 2012. Pe fundalul degringoladei economice a Greciei care se scufundă în datorii, devin incerte până şi perspectivele Uniunii Europene.

Traian Băsescu lasă să se întrevadă că UE ori se va transforma în Statele Unite, ori nu va fi deloc. Şi el nu-i deloc original. De aceeaşi părere sunt o droaie de experţi şi politicieni de pe bătrânul continent. Fostul preşedinte al Comisiei Europene (între 1985 şi 1994), francezul Jacques Delors, în mandatul căruia au fost puse bazele adoptării monedei unice, afirmă, într-un interviu pentru cel mai important cotidian belgian, „Le Soir”, că proiectul UE e pe cale să dea chix. „Să căscăm  ochii, zice el fără înconjur, euro şi Europa sunt pe marginea prăpastiei”.

Nu degeaba în Franţa e decretată austeritate totală. Italia de asemenea strânge cureaua. Belgia se dezintegrează pe o nimică de ceas. În orice caz, regele Albert al II-lea avertizează că anul curent ar putea fi ultimul pentru ţara sa.

O fantomă cu actele în regulă

Privită din acest unghi, Republica Moldova este cea mai fragilă entitate politică din lume. În orice caz, e mai fărâmicioasă decât zona euro. Săracă, depopulată, instabilă, neguvernabilă, demoralizată, pierdută în interminabile rătăciri identitare, a ajuns să fie o pură ficţiune constituţională. O fantomă cu actele în regulă. Este ca unul care a murit îndată după naştere, dar pretinşii săi copii se fac că plouă, refuză să înregistreze decesul şi continuă să-i primească pensia.

Lumea se află la răscruce. S-a spulberat definitiv utopia statului asistenţial. Chiar dacă rezistă, Uniunea Europeană un timp va încremeni în proiect pentru a se reînnoi ulterior pe  temelii politice, economice şi morale eminamente noi. În aceste împrejurări, promisiunea lui Băsescu care spunea că „ne vom reîntâlni în graniţele UE”, delicat vorbind, nu mai este de actualitate. S-ar putea să nu avem pur şi simplu unde să ne „reîntâlnim”. Iar singuri nu putem rezista. Asta e clar deja.

Occidentul şi de acum încolo ne va ajuta, desigur, să nu murim de foame. De aceea, nu vom sta chiar cu dinţii la stele. Dar nu va exista niciun un imbold interior pentru o dezvoltare durabilă. Acesta, de altfel, lipseşte şi astăzi. De aici şi toată harababura politică la vârf. Când naţiunea n-are conştiinţă de sine, reperele, oricât de tentante ar fi, nu sunt bune de nimic.

Ne întâlnim cu Europa în România!

Ce rămâne? De o parte e Rusia care, orice s-ar spune, rămâne un pericol. Fosta metropolă încă se uită pofticios la noi. Aceasta însă nu ne mai poate înghiţi. Riscă să i se răstoarne maţele. Nu de alta, dar ruşilor le cade „Progresul” în cap. Este vorba, fireşte, de corabia cosmică prăbuşită alaltăieri în Taiga împreună cu toată „modernizarea” lui Dmitri Medvedev. Nici măcar rusofilul Ianukovici nu-i dispus să se lege cu Rusia, necum ceilalţi.

Pe de altă parte, este România. Mama care, deşi lucrează în Europa, nu ne-a abandonat. E lângă noi şi nu pleacă nicăieri. Singura soluţie viabilă, deci, care poate fi pusă pe masă, e să revenim acasă. Anul 2012, când se împlinesc două secole de la desprinderea Basarabiei din trupul Ţării, e în măsură să se constituie într-o platformă de relansare a ideii unioniste.

Dacă ne dezmeticim, 2011 ar putea fi ultimul an al iluziei că putem reveni la normalitate prin aderarea la UE. Cuvintele „integrare europeană” sună  frumos, bineînţeles, dar ele indică astăzi un drum ce pare tot mai lung şi fără de sfârşit. Nu ne mai „reîntâlnim cu România în Europa”. O luăm pe scurtătură. Ne întâlnim cu Europa în hotarele României. Şi punctum!

Îmi cer scuze dacă unora le-am stricat dispoziţia. Mă consolează gândul, totuşi, că altora, neîndoios, le-am ridicat-o. Nici de sărbători nu poţi să le intri la toţi în voie.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu