Petru Bogatu: Capcanele democraţiei directe

Deşi în editorialul anterior arătam că pare să fie răul cel mai mic, referendumul pentru adoptarea unei noi constituţii nu-i, totuşi, calea cea mare şi bătută a democraţiei. Din contra. Fascinant în aparenţă, drumul e lunecos, ghimpos şi extrem de primejdios.

Referendum, o formă de maximizare a conflictului

Trezeşte nedumerire faptul că fruntaşii AIE pornesc de la premisa falsă a superiorităţii democraţiei directe. I-am auzit şi cu alte ocazii pe liderii Alianţei propunând soluţionarea prin referendum a celor mai controversate probleme. Cea a modului de votare a preşedintelui republicii, de exemplu, sau cea a denumirii limbii. Eroare.

În realitate, referendumul este un instrument pe cât de periculos pentru o democraţie liberală, pe atât de irelevant din punct de vedere juridic. Nu-i nici pe de parte o posibilitate, după cum se iluzionează unii, prin care cetăţeanul le impune legislatorilor principiile sau convingerile sale, scrie filozoful Michael Oakeshott, ci este o „metodă de a genera o guvernare cu autoritatea nelimitată de a face alegeri după bunul plac – prin plebiscit omul de rând atinge eliberarea ultimă de povara individualităţii, i s-a transmis categoric ce să aleagă”.

Deloc întâmplător, anume dictaturile caută să substituie alegerile parlamentare sau cele prezidenţiale prin referendum. Aşa a procedat, de exemplu, în Belarus, Aleksandr Lucaşenko pentru a-şi prelungi abuziv mandatul de şef al statului. A dat cu piciorul în democraţia reprezentativă şi a apelat în mod speculativ la consultarea directă a poporului. Şi Nursultan Nazarbaev, în Kazahstan, a recurs la un plebiscit pentru a se declara preşedinte pe viaţă.

Democraţiile consolidate, dimpotrivă, sau exclud cu desăvârşire referendumul din procesul decizional, ca în Marea Britanie, bunăoară, sau îl elimină la nivel central, acceptându-l doar la cel regional, ca în SUA ori Germania. Şi nici nu-i de mirare.
Aşa-zisa democraţie directă este o formulă de maximizare a conflictului, fiind o expresie strict mecanică a dominaţiei majorităţii prin excluderea totală a minorităţii. Negocierile, concesiile şi căile de mijloc sunt imposibile. Referendumul plasează electoratul pe două poziţii diametral opuse şi îl obligă, mai mult emoţional, să adere la o opinie extremă.

Democraţia reprezentativă e superioară celei directe

Privită din acest unghi, democraţia reprezentativă este superioară celei directe. Nevoia de Parlament, de exemplu, derivă din diferenţa dintre cunoaştere şi opinie. Giovanni Sartori, un teoretician cunoscut al societăţilor pluraliste, arată că, prin democraţia directă, puterea nu face altceva decât să întindă populaţiei o momeală, făcând-o responsabilă de politici pentru care nu este competentă.

Referendumul se face pe bază de opinie. Totodată, decizia se ia pe bază de cunoaştere. Iar electoratul, bineînţeles, nu are cum fi un expert capabil să optimizeze, de exemplu, funcţionarea instituţiilor statului. Mai ales în Republica Moldova, care deocamdată are o subcultură politică paternalistă ce tânjeşte în mare parte după un despotism desuet şi antidemocratic.

Impresiile şoferului ca factor decizional

Până şi cetăţeanul informat nu poate fi considerat competent. Asta pentru că există o discrepanţă între informaţie şi cunoaştere. Sunt lucruri diferite. Expertul român Valentin Constantin numeşte modul în care este informat votantul „impresiile şoferului”. Conducătorul de vehicul uită repede informaţia pe care a auzit-o la radio şi reţine doar o evaluare sumară. Tot aşa şi votantul recepţionează doar amprenta unei judecăţi de valoare la care a participat prea puţin sau deloc. Exemplele din Olanda şi Franţa, unde a fost expus la referendum Tratatul constituţional al Uniunii Europene, sunt concludente. Foarte puţini îl citiseră. Câţi înţelegeau ce se întâmplă?

Moldovenii ar putea vota la referendum, bunăoară, dacă li s-ar propune, reintroducerea pedepsei cu moartea. Dar cât de civilizată şi euroconformă ar fi această decizie? Acelaşi lucru îl putem spune şi despre votul asupra Constituţiei, denumirii limbii sau alegerii preşedintelui republicii.

De unde şi concluziile că deciziile politice care reclamă profesionism, competenţă şi o expertiză serioasă trebuie să fie apanajul democraţiei reprezentative. Referendumul, desigur, este o sculă a democraţiei. Numai că nu-i nici performantă şi nici sigură.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu