Petru Bogatu: Bărbierul şi Diavolul

Dacă diavolul se ascunde, zice-se, în detalii, acestea trebuie căutate nu în discursurile politice. Nu în sediile partidelor sau instituţiilor statului, după cum se obişnuieşte pe la noi, ci pe feţele oamenilor.

Dacă poţi, desfată-te!

Fizionomiile noastre parcă-s încremenite în proiecte politice. În construcţii doctrinare. În calcule electorale. În previziuni futurologice. În prognoze meteorologice.

Occidentalii care vizitează spaţiul ex-sovietic, în special Republica Moldova, afirmă că cel dintâi lucru care le sare în ochi, la Chişinău, sunt chipurile morocănoase care te privesc de peste tot. Lumea nu zâmbeşte. Nu glumeşte. Nu se amuză.

De jur împrejur, doar mutre preponderent îngrijorate, crispate şi nespus de serioase. Şi la televizor, şi în parlament, şi în stradă, şi în oglindă. N-am scăpat de ele nici măcar de Crăciun. De revelion, probabil, va fi la fel. Sărbătorim fără să ne relaxăm. Petrecem fără să ne detaşăm.

Or, de la Dumnezeu, omul e dotat cu diferite calităţi congenitale. Dintre acestea, fundamental pentru el este simţul umorului. Capacitatea de a înţelege gluma. De a o gusta şi de a o spune.

Umorul nu-i hlizitul din emisiunile butucănoase de divertisment. Şi nici băşcălie. Şi nici replică maliţioasă. Acestea-s de la dracul.

Umorul e mai curând facultatea de a avea spirit. Încercarea de a privi lucrurile de sus, cu ochii Ecleziastului care ne îndeamnă să nu ne încrâncenăm. Să nu disperăm. Să nu ne cramponăm de prezent. Să nu tânjim peste măsură după trecut. Şi să nu ne lăsăm purtaţi aiurea de mirajele viitorului. Să nu uităm că ceea ce a fost va mai fi.

Simţul umorului este cel mai de nădejde scut sentimental al omului împotriva prostiei, ignoranţei, răutăţii, furiei şi agresivităţii. E o reacţie inteligentă, non-violentă şi fără ură, în maniera sugerată de Isus, la palma nedreaptă pe care ne-o aplică, nitam-nisam, vreo brută.

Dacă poţi, desfată-te, spunea eroul lui Vasili Şukşin din fimul „Kalina krasnaia”. Dacă nu, stai aşa! Înseamnă că nu ţi-e dat.

Să-i radem fără săpun

Nouă, cu siguranţă, ne-a fost dat, dar ni s-a luat. Am rămas fără simţul umorului odată cu ruinarea sufletului prin ateism, spălare de creier, deznădejde, pierdere de repere morale etc. Acest proces de degradare spirituală, început sub puterea sovietică ce şi-a propus să desacralizeze şi spaţiul, şi timpul omului, nu a fost stăvilit nici astăzi.

Gluma se îngroaşă. Existăm sub tirania necazurilor de zi cu zi, dar şi concomitent sub focul încrucişat al diverselor ideologii care afirmă că astfel luptă cu problemele noastre. Umanismul, integrismul, anarhismul, panslavismul, ateismul, ecologismul, feminismul, modernismul, post-modernismul şi multe alte „stafii”, vorba lui Marx, bântuie Europa şi nu numai. Declanşează diverse artificii care ne sunt servite drept soluţii capitale. A trăi sub imperativul lor, scrie Andrei Pleşu, echivalează cu a trăi neîncetat sub toate luminile aprinse. Fără o clipă de singurătate. Fără nicio şansă de a te sustrage pentru a regăsi normalitatea. Ca să rezistăm, zice el, trebuie să ne păstrăm umorul. Pentru că nu-i nimic mai ridicol şi mai neputincios decât o stafie care provoacă râsul.

Haideţi, deci, să stingem lumina. Să nu fim chiar atât de serioşi încât să ne vină a plânge. Să le jucăm şi noi o festă politicienilor, dar şi tuturor inşilor care, cu aer grav, fac pe buricul pământului. Să le dăm ţeapă. Să le punem capacul, mai în glumă, mai în serios. Să-i radem fără săpun.

Mai cu seamă că nu-i totul pierdut. Doi „bărbieri veseli” de la Jurnal TV, la „Ora de ras”, ne îndeamnă s-o tundem englezeşte din gloata bosumflaţilor. Să ne eliberăm de complexe. Să ne destindem.

Dincolo de adeziunea telespectatorilor, pe care au câştigat-o cu brio, Constantin Cheianu şi Anatol Durbală s-au ales în 2010 şi cu un premiu naţional pentru promovarea satirei politice. Aceasta, cred eu, este cea mai promiţătoare întâmplare a anului. Ca şi poveştile cu măşti ale lui Nicolae Negru, de altfel.

Succesul lor ar putea să însemne că basarabenii, în ciuda dramei pe care o trăiesc, încet-încet, îşi descreţesc frunţile. Învaţă să râdă.

Viitorul, deci, ne surâde. Cum-necum, avem conştiinţa curată. Ştiţi de ce? Încă n-am folosit-o la capacitate maximă. Prea puţin am râs ca să ne uzăm.

Petru Bogatu

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu